Vadim Pistrinciuc: „Noi nu am mai avut o guvernare care să fi deţinut toată puterea în stat şi să fie atât de blamată public”

Interviu cu Vadim Pistrinciuc, deputat PLDM

— De ce v-aţi făcut deputat?

— Eu m-am implicat în politică mai activ în 2007, atunci când de-abia apăruse ideea de constituire a Partidului Liberal Democrat (PLDM) şi, de la început, mă ocupam mai mult, să spun aşa, de aspecte de consultanţă politică voluntară, specific asta. Mi-era interesantă această activitate. Din 2009, m-am ocupat mai mult de alegeri, deşi aveam deja şi o funcţie. Mai apoi, la propunerea colegilor, am acceptat să fiu inclus pe lista de partid. Adică, n-aş putea spune că mi-am planificat exact acest lucru, fiindcă înainte de asta am activat în Executiv, am fost viceministru al Muncii şi Protecţiei Sociale, iar anterior am activat ca şi cadru didactic la universitate, am fost consultant în multe proiecte internaţionale. Deci, aveam un pic altfel de planuri. Totuşi, deşi mulţi se plâng de politică, nu pleacă din ea, este destul de interesantă şi captivantă ca activitate. Nici nu simţi cum trec anii.

— Aţi ajuns în Parlament fiind la guvernare. Pe parcursul mandatului s-au întâmplat mai multe evenimente care, astăzi, v-au plasat în opoziţie. Cum e să migrezi de la guvernare în opoziţie?

— Pentru mine, a fost un act conştient. Atunci când am trecut în opoziţie, noi am motivat, de fapt. Dacă vă amintiţi, noi am participat la negocierile de formare a unei coaliţii până în ultimul moment şi aveam doar o solicitare generală – ca nu toate funcţiile principale în stat să aparţină unui partid, aşa cum este astăzi, vorbim de Guvern, Parlament, Preşedinţie. Şi atunci puţini ne înţelegeau. Mi-aduc aminte şi de colegii de la Partidul Liberal (PL), care spuneau că asta e… făceau presiune foarte mare. La unele negocieri mergeam eu, la altele, alţi colegi. Astăzi şi cei din PL susţin exact acelaşi lucru pe care îl spuneam noi atunci. Deci, a fost o decizie conştientă. Evident că nu şi una uşoară. Dar, când eşti sigur că ai făcut un pas corect, nu ţi-e atât de greu să treci peste probleme, presiuni şi impedimente.

— Aţi mai discutat cu Vlad Filat?

— Noi am fost în vizită la el împreună cu colegii. Ni s-a permis această vizită în primăvara anului curent. Am discutat, ne-am interesat de starea lui, era într-o stare normală, condiţii normale. Am discutat lucruri generale.

— Ce putere are azi cu adevărat opoziţia parlamentară din R. Moldova?

— Este destul de limitată. Şi nu înţeleg de ce, fiindcă foarte des, de exemplu, preşedintele Parlamentului vorbeşte despre opoziţie constructivă. Asta e aşa, un fel de opoziţie-neopoziţie. Vreau să spun că, deşi am rămas puţini în fracţiune, colegii mei sunt foarte activi, au amendamente la practic toate proiectele de lege. Dacă priveşti procesul ăsta de activitate critică a opoziţiei din perspectiva îmbunătăţirii cadrului legal al activităţii politice, ai foarte multe lucruri pozitive. Altfel spus, oricât de bună ar fi guvernarea şi oricât de buni consultanţi ar avea, oricum, trecând prin acest filtru şi purgatoriu de critică, un proces politic, o reformă asumată devin mai bune. Din păcate, cei de la guvernare, aş spune eu, sunt foarte nervoşi. Orice ai face, nu e bine, adresezi o întrebare – se supără, se enervează, de faptul că ignoră nici nu mai zicem, deşi unele amendamente ale noastre sunt acceptate, în special Tudor Deliu este foarte activ din acest punct de vedere, el are şi o experienţă legislativă şi juridică foarte bogată şi reuşeşte să-i convingă. Părerea mea este că guvernarea şi Partidul Democrat nu sunt obişnuiţi să lucreze într-un mediu politic concurenţial. Pentru ei, e mai bine ca opoziţia în genere să nu existe, sau să fie o opoziţie care doar laudă. Cred că aici ei greşesc foarte mult în raport cu ei înşişi, pentru că legitimitatea lor şi încrederea în ei, pe care ei nu le au de fapt, depind foarte mult de capacitatea lor de a polemiza cu opoziţia, şi nu de a distruge opoziţia.

— Credeţi că ei îşi doresc să discute cu opoziţia?

— Eu, apropo, nu am nicio reticenţă să discut, noi discutăm periodic cu ei, aici în Parlament. Dacă am un apel să mă întâlnesc şi la o cafea cu colegii democraţi, cu oricine, nu am nicio problemă cu asta, cu atât mai mult cu cât noi am fost în coaliţie foarte mulţi ani. Însă, eu analizez la nivel macro – comportamentul lor general, deşi se declară proeuropeni, ei luptă cel mai mult cu partidele pro-europene, deşi spun „noi vrem în Europa”, ceea ce înseamnă libertate, diversitate, acceptarea criticilor, sunt foarte multe iniţiative şi deraieri care vor să curme anumite drepturi şi libertăţi. În concluzie, eu sunt optimist, până la urmă. Optimist-pesimist. Eu ştiu că ei nu vor câştiga legitimitate prin a reduce la tăcere toată ţara. În primul rând, asta nu le va reuşi, indiferent de ce vor face cu noi, cu mine, cu oricine altcineva. Moldova nu este o ţară care poate să suporte reduceri la tăcere. Până la un moment dat, dacă nu vor înţelege chestia asta, acest lucru îi va duce de râpă şi mai departe. Ei vor inventa noi sisteme electorale şi alte lucruri de acest gen şi vor avea o legitimitate de exact doar câteva zile, până când vor numi o altă guvernare. Încă le mai trebuie anumite lucruri. Eu nu cred că ei nu sunt capabili să discute, ei sunt capabili, problema este în altceva – că ei, având atâta putere, nu văd necesitatea de a sta să te chinui să polemizezi politic, când poţi să rezolvi problemele cu totul altfel – pe unul l-ai speriat, altuia nu i-ai dat voie, la al treilea nu ştiu ce i-ai făcut. Şi gata.

— Cum argumentaţi că Moldova nu e o ţară care poate fi redusă la tăcere?

— Eu cred că foarte mulţi dintre noi subapreciază cetăţenii R. Moldova. Cetăţenii R. Moldova, deşi uneori mai dau semne nu chiar pozitive, mai pot să voteze pentru nişte politicieni care promovează nişte mesaje autoritare, sunt totuşi iubitori de libertate. Într-o societate ca cea din R. Moldova, care din punct de vedere al libertăţilor, al democraţiei este destul de avansată faţă de alte ţări – de exemplu, faţă de unele din fosta Uniune Sovietică – , oamenii ajung să înţeleagă momentul când încep a se strânge şuruburile în jurul lor. Şi nu le place acest lucru. Poate acesta este amplificat şi de faptul că oamenii duc o viaţă deloc uşoară. Şi atunci când trăieşti în sărăcie şi încă ţi se mai pun interdicţii, există presiuni politice şi aşa mai departe, dogme, propagandă excesivă peste tot – ea există pretutindeni, dar la noi se sare deja peste cal –, când se întâmplă asta, atunci este şi mai greu să accepţi limitarea anumitor libertăţi. Poate prea mult repet cuvântul libertăţi, dar consider că noi, în acest moment, ne aflăm la răscruce. Dacă nu vom înţelege anumite chestii şi nu vom face anumite presiuni asupra guvernării, şi partenerii externi nu o să observe trendul ăsta spre care merge guvernarea şi nu o să-i deschidă acesteia ochii, riscăm să pierdem foarte multe libertăţi, şi atunci… o să ne întrebăm de ce, cum şi unde am greşit. Însăşi guvernarea va ajunge la un moment când nu va mai putea să întoarcă volanul.

— PLDM a rămas cu foarte puţini deputaţi, în urma „migrării” unora spre PDM. De ce credeţi că au plecat mulţi dintre ei? Au fost supuşi presiunilor?

— Eu mi-am expus părerea de mai multe ori la acest subiect. Fiecare a avut motivaţie proprie, dar multă lume continuă să mă întrebe de ce şi cum a fost. Eu nu l-am prins pe niciunul ca să spun că am dovezi privind un anume fapt, dar maniera în care mulţi au făcut-o trezeşte semne de întrebare. De exemplu, când vii într-o zi şi spui că stăm în opoziţie şi luptăm până la capăt, iar peste o săptămână-două, fără a discuta cu colegii, fără a polemiza, ieşi şi spui că pleci, mie mi se pare că e foarte straniu. Deci, tu alimentezi şi mai mult suspiciunile cum că ceva nu ar fi în regulă. Au fost colegi din ultimii, eu n-am să dau nume, care au plecat şi, chiar înainte de a pleca, au spus că asupra lor sau asupra unor membri ai familiei, asupra unor rude se fac presiuni şi că ei rezistă, dar nu ştiu cât vor mai putea rezista. Au fost astfel de situaţii.

— Dar dvs. vi s-a propus să treceţi la alt partid?

— Eu mă voi abţine să răspund la această întrebare.

— De ce?

— Fiindcă nu am plecat nicăieri. Deci, în acest moment, mă abţin să răspund. Poate că au şi fost anumite aluzii, nu din partea celora la care vă gândiţi, dar atunci când tu ai o poziţie foarte fermă, nici ofertele, nici nimic altceva nu sunt despre tine. Asta e părerea mea. Eu cred că foarte mult ţine şi de persoană. Dacă omul dă indicii că e predispus spre, nici nu ştiu cum să-i spun, şantaj sau alte lucruri de acest gen, atunci asta se şi întâmplă. Dacă el nu dă indicii…

— Cum poate cineva să dea indicii că e predispus la şantaj?

— Multe depind de om. Iarăşi, eu nu sunt judecător să dau verdicte, fiecare îşi va face propriile concluzii, acum sau mai târziu. Însă, eu răspund pentru ceea ce spun. Am luat o decizie conştientă de a merge în opoziţie, crezând în anumite chestii, crezând că nu pot să fac altfel, crezând că ceea ce s-a întâmplat, maniera în care mergem noi, ce fel de ţară vrem să construim nu sunt chiar benefice. Eu cred în asta şi eu îmi asum această decizie. Ceilalţi trebuie să-şi asume propriile decizii.

— Ce intenţionează să facă PLDM în continuare? Va participa sau nu la următoarele alegeri parlamentare?

— Orice partid planifică să participe la alegeri, dar nu pot să spun nimic până nu vedem care va fi sfârşitul acestei istorii cu votul mixt sau uninominal, care va fi el. Acest sport naţional care a dezbinat foarte mult societatea, şi părerea mea e că s-a discutat prea mult despre el. În funcţie de asta, de ce Cod electoral va fi, ce fel de alegeri, o să luăm şi noi o decizie. Dar, în principiu, orice partid se pregăteşte de aceste alegeri.

— Cum comentaţi apariţia acestui proiect de lege privind schimbarea sistemului electoral?

— În ce priveşte votul mixt, consider că este o greşeală foarte mare pentru R. Moldova. Apropo, cel mai interesant e că, uitaţi-vă, şi Comisia de la Veneţia, şi foarte mulţi funcţionari europeni de rang înalt au obiectat nişte lucruri foarte concrete vizavi de această modificare a Codului electoral propusă de Partidul Democrat şi Partidul Socialiştilor, unul dintre care este riscul înalt de corupţie politică – că aceşti deputaţi aleşi pe circumscripţii pot fi cumpăraţi. Şi aici apare întrebarea, aţi auzit vreun răspuns din partea acestor partide sau din partea unor instituţii care să spună: „Nu, acest lucru nu se va întâmpla. Moldova are deja posibilitatea să contracareze astfel de fenomene”? Nimeni nu a spus. Deci, ştiind că asta este una dintre cele mai importante obiecţii, eu aş sta zile întregi să demonstrez publicului că acest lucru nu se va întâmpla. Din păcate, ei nu spun nimic. Ei tac. Iată asta se întâmplă. Doi la mână – Partidul Democrat, dacă vrea să iasă din groapa de blamare publică în care s-a pomenit, fiindcă noi nu am mai avut o guvernare atât de blamată public, care are toată puterea în stat şi nu e respectată de cetăţeni, trebuie să se apuce să facă politică. Sincer şi deschis. Dar nu să schimbe regulile de joc, să intervină, să rupă partide, să aibă tot felul de jocuri din acestea pe care oamenii nu le observă.

— După părerea dvs., ce ar urma să se întâmple dacă această lege privind schimbarea sistemului electoral va fi pusă în practică?

— Să presupunem că o să-şi facă sistemul electoral aşa cum îl vor ei, o să adune în Parlament o majoritate din aşa-zişi independenţi. Ei vor avea o popularitate şi o legitimitate de câteva zeci procente, dar asta doar pentru câteva zile sau săptămâni, exact până vor vota următorul guvern. În momentul în care vor vota următorul guvern şi vor crea o nouă majoritate, legitimitatea se va reduce vizibil. Cetăţenii vor vedea aceiaşi oameni, aceleaşi mesaje, aceleaşi practici, şi aşa mai departe. Eu cred că ei fac o greşeală în raport cu ei înşişi. Un alt motiv de a considera asta o greşeală e că ei merg pe o agendă iniţial ascunsă, dar deja deschisă cu Partidul Socialiştilor. Ei spun, pe de o parte, că sunt europeni, dar votează asemenea lucruri fundamentale în comun cu PSRM. Unii merg la Moscova şi spun că acest sistem este bun pentru noi ca să scăpăm de pro-europeni, alţii se duc la Bruxelles şi spun că acest sistem este bun pentru pro-europeni. Şi nici unul, nici altul nu e sincer, până la urmă. Eu cred că sistemul electoral în R. Moldova trebuie schimbat, dar asta trebuie făcut prin consens, peste un anumit timp, după discuţii foarte largi. Or, dezbaterile care au loc în ultima vreme, eu le văd un pic deplasate. Cum, pe de o parte, iese preşedintele partidului – mă refer şi la PD, şi la PSRM, şi spune că „noi vom aproba în orice situaţie acest proiect”, iar a treia zi fac audieri şi dezbateri? Care-i sensul? Dacă tu ai spus că le aprobi, la ce folos să particip eu la aceste dezbateri? Să dau din mâini numai?

— În acest context, care credeţi că sunt intenţiile lui Vlad Plahotniuc?

— Nu ştiu ce vrea să facă, dar în mod evident vrea să păstreze puterea pe care o are el şi anturajul său, partidul său. Eu nu exclud că el vrea să facă unele lucruri bune, ca să-l iubească poporul, să fie aclamat de popor, însă cred că metodele pe care le alege ca să facă acest bine poporului sunt greşite. Părerea mea e că şi el se gândeşte foarte des: de ce încerc eu să fac şi una, şi alta, iar oamenii nu mă iubesc? De aceea că metodele sunt greşite. Nu poţi, prin aceleaşi metode şi cu aceiaşi oameni, să faci lucruri total diferite. Pot să vă dau un exemplu. Acum se discută foarte mult despre reforma Guvernului. Intenţia e bună. Putem să-i criticăm pentru intenţie? Nu putem. Să reducă numărul ministerelor. Şi asta e bine. Dar, nu e crucial. Eu, când aud că se reduce numărul ministerelor, se creează o nouă filosofie a Guvernului, aştept ca într-adevăr aceasta să se creeze şi să fie creată şi o nouă modalitate de funcţionare a acestui Guvern. Recent, Guvernul a anunţat că, la noile agenţii de servicii publice care se constituie, se anunţă concurs. M-am uitat cine sunt aplicanţii sau finaliştii aplicanţi, erau patru sau cinci nume, toate acestea fiind ale unor funcţionari din alte instituţii care au existat până acum. Apare întrebarea: se putea aduce la o astfel de agenţie fundamentală un absolvent de-al nostru, de la o instituţie serioasă, o persoană care a lucrat la o instituţie internaţională sau de peste hotare, care vine cu o nouă viziune, care chiar ştie să facă un re-design total al serviciilor publice? Se putea. Chiar de emis o hotărâre de guvern se putea. Şi de a-l plăti altfel. Bani se găsesc. Eu sunt gata să votez în Parlament un salariu european pentru o astfel de persoană, care să vină cu viziuni noi. Dar nu s-a făcut aşa ceva. Deci, tot oamenii care au ocupat anterior alte funcţii vor veni şi în aceste funcţii – se schimbă un pic ambalajul şi locurile, dar esenţa rămâne aceeaşi. Fiindcă îşi spun că, uite, aceştia sunt de-ai noştri, hai să-i punem aici. Aşa se întâmplă în partide. E una să vrei să faci bine şi alta chiar să faci.

— Deci, e un fel de reformă de ochii lumii…

— Eu v-am dat un exemplu, nu ştiu cu ce-o să se termine. Dar, cred că va fi tot aşa – un fel de amestecare a oamenilor pe diferite locuri, iar în esenţă n-o să se schimbe mare lucru. Aici e ca la bucătărie: te uiţi după ingredientele care se pun în mâncare. Dacă ingredientele sunt corect alese şi sunt foarte bune, şi mâncarea o să iasă bună. Dacă încurci ingredientele şi faci totul cam aşa, în grabă, dai tare focul, nu iese bine.

— Care este perspectiva cursului european al R. Moldova, în contextul în care avem un preşedinte cu viziuni pro-ruse?

— Eu cred că acest curs va continua şi nu cred în puterea excesiv de populară a preşedintelui Dodon. Eu cred că dumnealui nu ar fi câştigat niciodată alegerile în R. Moldova dacă nu erau implicaţiile PD, care a încurcat candidatului unit al forţelor pro-europene să câştige alegerile. Cred că dumnealui îşi supraapreciază popularitatea. Foarte multe declaraţii şi acţiuni pe care le face sunt periculoase. Până la urmă, însă, face şi un lucru bun pentru integrarea europeană, fiindcă prin toate aceste declaraţii şi acţiuni nesăbuite şi periculoase îi face pe oameni să înţeleagă că integrarea europeană este un lucru mai bun pentru ei şi astfel o să contribuie nespus de mult la unificarea tuturor oamenilor care vor să trăiască într-o ţară europeană. Fiindcă absolut tot ceea declară dumnealui – că o să anulăm acordul de asociere, sau una, sau alta, nu are sorţi de izbândă şi o să ducă Moldova într-un colaps economic. Tot mai des spun: Moldova nu are altă alternativă nici din punct de vedere geografic, nici din punct de vedere economic sau politic. Nimeni nu spune că Moldova trebuie să trăiască rău cu Federaţia Rusă, nimeni nu spune că Moldova trebuie să aprindă focul presiunilor conflictelor interetnice, noi trebuie să ne gândim bine care este strategia în sensul ăsta. Însă, ceea ce spune dumnealui, cred că şi singur ştie că ţine de domeniul fantasticului. A fost membru al Guvernului şi ştie foarte bine care sunt capacităţile de dezvoltare ale R. Moldova – ele sunt limitate sau inexistente. Moldova are nevoie de suport din afară.

— De ce Parlamentul refuză să discute situaţia cu Şevciuk?

— Nu ştiu de ce refuză, dar noi, prin solicitarea făcută Parlamentului, vrem să impunem autorităţilor să ne comunice – este el, nu este aici, a plecat sau nu. Recent, am văzut că, după solicitarea noastră, preşedintele Parlamentului a spus că Şevciuk se află aici şi că e în vizorul unor instituţii. Părerea mea e că el ar putea fi foarte util R. Moldova.

— Mai multe voci susţin că Şevciuk ar fi „pregătit” de guvernarea de la Chişinău pentru a deveni deputat în următoarea legislatură. Cum credeţi, acest lucru ar fi posibil?

— Nu cred că el are şanse, dar cred că ar putea fi util R. Moldova.

— În opinia dvs., statul R. Moldova are viitor?

— Eu cred că da. Am foarte mulţi prieteni cu viziuni unioniste, care gândesc româneşte şi le place România, însă toţi, în aceşti ani de aflare în politică, am înţeles cum funcţionează totul şi la nivel de stat. Eu cred că România vrea ca R. Moldova să fie un stat european şi că în momentul în care vor dispărea aceste bariere de calitate a vieţii, birocratice şi economice, noi într-adevăr vom fi două state, un neam şi vom avea alte relaţii. Sunt foarte multe convenţii, angajamente ale României în primul rând, care impun necesitatea ca noi să dezvoltăm R. Moldova ca stat. Este un nou curent acest unionism din disperare. Eu cred că unionişti sunt mai mulţi decât cele 10% pe care le arată unele sondaje, cred că sunt peste o pătrime din populaţie, dar este mai mult din disperare, şi eu am uneori acest sentiment – 25 de ani am tot încercat să schimbăm ceva şi nu a ieşit, poate într-adevăr să facem acest lucru? Totuşi, când începi să sapi şi vezi câte constrângeri, convenţii, obligaţii există, îţi dai seama că acesta e totuşi un vis îndepărtat, deşi unul frumos şi demn de respect, al celor care cred sincer în el şi nu speculează, fiindcă sunt şi dintr-acei care speculează – eu zic aşa: sunt pro-ruşi profesionişti şi pro-români profesionişti, dar în realitate nici unii, nici alţii nu vor să schimbe nimic.

Pentru conformitate, Aliona CIURCĂ