Interviu: „Copiii îi scriu lui Moş Crăciun despre ceea ce, poate, nu spun nimănui”

Interviu cu Irina Babuhina-Mitachi, coordonatoarea proiectului Academia lui Moş Crăciun

— Ce presupune această Academie a lui Moş Crăciun?

— Academia lui Moş Crăciun activează deja de 17 ani. Proiectul a fost lansat în 2001, ideea venind din cadrul unui alt proiect, al Fundaţiei de caritate „Clipa Siderală”. Este vorba despre Caravana de Crăciun, în cadrul căreia, pe parcursul a 20 de ani, liceenii din Chişinău merg în cele mai îndepărtate localităţi din ţară, ca să ducă bucurie şi cadouri copiilor care sunt un pic mai trişti ca noi. În aceste călătorii, copiii tot mai des ne întrebau cum arată Moş Crăciun, unde este el, dacă Santa Claus sau Moş Gerilă este acelaşi Moş Crăciun. Întrebările copiilor ne-au făcut să ne gândim şi noi la acest aspect şi să decidem unde mergem cu această dilemă? Am mers la Academia de Ştiinţe. Academicianul Nicolae Băieşu a făcut un studiu în urma căruia s-a dovedit că, într-adevăr, în tradiţiile noastre, există un personaj pe nume Moş Crăciun, care nu este Moş Gerilă şi nu este Santa Claus, este cu totul alt erou. Noi spunem că ei sunt rude, fiind, însă, personaje diferite.

— Şi cine este atunci acest Moş Crăciun al nostru?

— Moş Crăciun este simbolul sărbătorilor de iarnă. După părerea noastră, a întregii echipe a Academiei lui Moş Crăciun, acest personaj poate deveni chiar un simbol naţional. De ce nu? În primul rând, este un moş bun, care îi iubeşte pe toţi copii. Este un moş care ştie să asculte, ştie să vorbească şi să facă glume. Este un moş care aduce speranţă.

— Dar prin ce este el deosebit de Moş Gerilă şi de Santa Claus?

— Da, este deosebit. În acest studiu s-a vorbit şi despre costumul deosebit pe care îl poartă: cojoc gros şi cuşmă de miel. Persistă culorile alb şi roşu, este înfrumuseţat cu ornamente tradiţionale. Noi, sigur, am cusut primul costum al lui Moş Crăciun. Acum avem un al treilea costum al moşului, care este unul frumos şi distinct. Academia, ca să nu se înţeleagă greşit, nu este împotriva lui Moş Gerilă sau a lui Santa Claus, însă, dacă avem acest personaj, al nostru, de ce să nu-l promovăm? De ce în clădirea Guvernului, la Primărie sau în alte instituţii de stat este imaginea lui Santa Claus? Adică, este bine să ne cunoaştem tradiţiile, personajele pe care le avem în cadrul tradiţiilor noastre şi să le promovăm. Moş Crăciun nu este singur, are o întreagă suită. Dacă suita lui Santa Claus este formată din pitici, suita lui Moş Crăciun este formată din personajele poveştilor noastre tradiţionale: Păcală şi Tândală, Făt-Frumos, Ileana Cosânzeana, Azorică, Grivei, Guguţă.

— Unde îşi are originile acest personaj cu cojoc şi cuşmă de miel?

— Se zice că străbuneii noştri aveau acest personaj de undeva. Nu era Santa Claus, că nu avea de unde să ajungă până aici. Dar, iată, buneii străbuneilor noştri, când veneau sărbătorile de iarnă, Crăciunul, îşi luau cojocul, îl întorceau pe dos, îşi puneau o cuşmă de miel, se deghizau cumva, se dădeau cu sfeclă roşie pe obraji şi cu ceva alb pe sprâncene şi jucau acest rol al unui moş bun, care aduce daruri copiilor.

— Cum faceţi ca publicul să cunoască acest personaj?

— Sigur, în aceşti 17 ani s-au organizat multe activităţi şi mini-proiecte în cadrul Academiei lui Moş Crăciun. Câţiva ani la rând, am organizat „Traseul magic”, întâi a fost un troleibuz, apoi un autobuz, înfrumuseţat foarte, foarte frumos, care circula prin centrul capitalei şi se oprea la fiecare staţie. Din el cobora suita lui Moş Crăciun, organiza jocuri interactive pentru copiii şi maturii din preajmă. Cei mai bravo primeau câte un bileţel, urcau în autocar şi mergeau până la următoarea staţie. În autocar îi aştepta Moş Crăciun cu multe daruri. Copiii erau entuziasmaţi. Cei care ştiau traseul, veneau deja în fiecare zi în staţii. Un alt proiect a fost „Surprizele lui Moş Crăciun”, desfăşurat la Palatul Republicii. S-au organizat două-trei ediţii.

— Principala activitate a lui Moş Crăciun sunt, totuşi, scrisorile…

— Da. Anual vin din ce în ce mai multe scrisori. Dacă în primul an erau câteva sute, anul trecut am avut circa 20 de mii de scrisori. Deci, vă daţi seama? 20 de mii de copii cred în Moş Crăciun şi îi scriu. Mai multe ţări au un astfel de serviciu. Moldova este însă mai norocoasă în această privinţă, deoarece, spre exemplu, în America ca să-i scrii lui Moş Crăciun trebuie să plăteşti cam doi dolari. Ca să primeşti răspuns, deja achiţi mai mult. În Rusia este la fel. Moldova are acest serviciu gratis, datorită Poştei Moldovei. Orice copil poate să-i scrie lui Moş Crăciun. Pe plic nu trebuie să pună nimic, niciun timbru, e de ajuns să scrie doar că destinatar este „Moş Crăciun” sau „Academiei lui Moş Crăciun”, chiar şi Moş Gerilă sau Santa Claus, pentru că suntem o ţară cu multe naţionalităţi şi culturi. Moş Crăciun îi iubeşte pe toţi copii şi pe toţi locuitorii ţării noastre, de aceea primeşte scrisori de la toţi. Această corespondenţă este absolut gratuită.

— Ce se întâmplă cu aceste scrisori, după ce au fost expediate?

— Scrisorile ajung la noi. Desigur, suita lui Moş Crăciun îl ajută să le repartizeze. Avem cutii cu diferite tipuri de scrisori. Copii primesc răspuns de la moş într-un plic foarte frumos. Este o poveste. Putem spune că fiecare copil primeşte un cadou de la Moş Crăciun, pentru că acest plic deja este unul deosebit.

— Ce îi scriu copiii moşului?

— Scrisorile sunt diferite, de la cele mai comice la scrisori foarte triste. Îi scriu şi maturii. Am avut scrisori în care fetele cer miri de la Moş Crăciun. Dacă îi scriu, înseamnă că au o speranţă că li se va îndeplini dorinţa. Avem scrisori şi de la oameni de afaceri care îi împărtăşesc moşului realizării pe care le-au obţinut. Apropo, nu toţi copiii cer neapărat ceva. Pur şi simplu, îi scriu moşului. Am avut, spre exemplu, o scrisoare în care o fetiţă îl întreba pe Moş Crăciun dacă bea ceai cu lămâie, ca să nu răcească şi să reuşească să ajungă la toţi copiii. Mai există mesaje în care copiii îi spun că vor nimic, doar ca moşul să fie bine, să fie toţi sănătoşi sau să fie pace în ţară. Sigur că sunt scrisori în care copiii nu scriu nici „bună ziua”, dar, din start, „Moş Crăciun, vreau”, două puncte şi „telefon mobil de la magazinul respectiv, de pe bl. Ştefan cel Mare, cum intri pe partea dată, poliţa a doua”. Şi scrisori de acest gen sunt multe.

— Şi cum le răspunde Moşul unor astfel de cerinţe?

— Moş Crăciun este şi un psiholog foarte bun. Le spune că tot ce ne dorim este realizabil, doar că ceva se poate îndeplini, iar alte lucruri, mai greu. Moşul răspunde într-un mod cât mai corect, pentru ca autorul scrisorii să rămână mulţumit şi poate să conştientizeze unele lucruri. Noi avem dorinţe şi din categoria „vreau să ajung pe Marte sau pe Lună”.

— Deci, răspunsurile sunt formulate de voluntari sau există şi o persoană care verifică textele, ca acestea să nu dezamăgească copiii?

— Sunt voluntari care ajută la repartizarea scrisorilor, introducerea acestora în plicuri, dar răspunsul îl scrie Moş Crăciun. Aceasta este povestea pe care noi trebuie să o menţinem. Copiii trebuie să ştie că moşul este cel care răspunde la absolut toate scrisorile.

— Aţi spus că un număr semnificativ de scrisori conţin mesaje foarte triste…

— Da. Unii copii cer lucruri foarte simple pentru unii dintre noi, lucruri de strictă necesitate: vreau încălţăminte de iarnă pentru mine sau pentru fraţii mei, vreau să o ajuţi pe mama. Recent, am primit o scrisoare de la o fetiţă de 15 ani care are şase fraţi mai mici. Ea este bolnavă de cancer. Cu ei locuieşte bunica care, la fel, este bolnavă, ţintuită la pat. Fetiţa cere pentru mama o maşină de spălat, pentru că îi este foarte greu să aibă grijă de ei toţi. Iarna sunt foarte mulţi copii care cer moşului să-i ajute cu lemne, pentru că nu au cu ce să se încălzească, sau ceva pentru masa de sărbătoare, pentru ca măcar de Crăciun sau Revelion să aibă o mâncare mai bună pe masă. Mai cer rechizite şcolare.

— Cum funcţionează magia în aceste cazuri? Cum sunt îndeplinite dorinţele?

— Voluntarii sunt cei care au grijă ca minunile să se întâmple. Deci, un mini-proiect în cadrul Poştei lui Moş Crăciun este „Pomul dorinţelor de Crăciun”. El nu a existat de la început, a venit de la sine. Când au început să vină scrisori de acest fel, ne gândeam cum să facem, pentru că exista şi multă lume care îşi dorea să se implice. Ne-am gândit atunci că trebuie oferită şansa fiecărui dintre noi de a fi Moş Crăciun pentru cineva. A apărut acest Pom al dorinţelor de Crăciun, care este decorat nu doar cu globuri şi jucării, dar şi cu scrisori ale copiilor. Respectiv, oricine poate să vină la Academia lui Moş Crăciun şi să aleagă o scrisoare. Este ceva cu totul deosebit, când un copil care crede în acest moş îi scrie o scrisoare, iar acesta îi îndeplineşte dorinţa, este altfel decât ar primi acelaşi cadou de la mine, Irina, sau de la altă persoană. Vă daţi seama ce miracol, ce poveste trăieşte acest copil!? De aceea, îi îndemnăm pe toţi cei cu suflet şi inimă mare să facă parte din această poveste. Am avut în experienţa noastră şi companii care au îndeplinit dorinţele a 500 de copii. În 2013 sau 2014 şi Guvernul R. Moldova a luat 500 de scrisori, le-a repartizat angajaţilor din ministere şi a realizat visurile copiilor. În acel an o mie de copii au primit cadouri de la Moş Crăciun.

— Se întâmplă să nu fie suficienţi voluntari care să îndeplinească dorinţele acestor copii din familii social-vulnerabile şi, drept răspuns, să le fie expediată scrisoarea lui Moş Crăciun?

— Din păcate, da. Sunt 20 de mii de scrisori. Dintre acestea, cel puţin jumătate sunt scrisori cu poveşti triste în spate. Vă daţi seama, zece mii este un număr foarte mare. De aceea, an de an, îndemnăm oamenii să se implice şi să îndeplinească două-trei dorinţe. Nu este atât de mult financiar. Rechizitele coste o sută sau două sute de lei, dar cât de fericit putem face un copil.

— Cum reacţionează copiii când însuşi Moş Crăciun le duce cadoul?

— E ceva de nedescris. Când o companie s-a angajat să realizeze visele a 500 de copii, am ales scrisori din acelaşi raion sau raioane vecine, am contactat primarii şi le-am transmis lista copiilor. Toţi au fost aduşi la casa de cultură şi moşul a venit cu cadouri pentru fiecare. Fiecare cadou era personalizat. Nu pur şi simplu a scos un cadou la întâmplare. Trebuie să vezi emoţiile copiilor care au găsit în pungă exact ceea ce şi-au dorit.

— Anul acesta câte scrisori au ajuns pe adresa moşului şi câte dintre acestea sunt prinse în Pomul dorinţelor?

— Îndemnăm toţi copii să trimită scrisori cât mai devreme, încă din luna noiembrie, pentru că majoritatea dintre ele ajung după mijlocul lunii decembrie: în fiecare zi încep să vină între 300-500 de scrisori. Vă daţi seama ce volum de muncă este şi, pur şi simplu, nu se reuşeşte. Anul trecut, spre exemplu, ultimul răspuns a fost expediat pe 3 aprilie. Cât de târziu, dar fiecare copil primeşte un răspuns. Anul acesta au ajuns la noi deja şase mii de scrisori, ele sunt citite şi se repartizează. Pomul dorinţelor, la fel, este plin.

— Cum promovaţi ideea de „adopţie” a scrisorilor?

— Prin intermediul reţelelor de socializare, a interviurilor pe care le oferim. Avem deja voluntari, prieteni care an de an îşi iau angajamentul de a „adopta” câte 5, 6, 10 scrisori şi a îndeplini dorinţele. Şi aceşti oameni, de obicei, nu vor să li se facă public numele.

— Pe parcursul anilor cum se schimbă dorinţele copiilor? Există vreo tendinţă?

— Sigur. An de an îşi doresc ultimele modele de telefoane care apar. Au tot mai multe dorinţe legate de noile tehnologii digitale: laptopuri, smartphone-uri, gadget-uri. Sunt însă şi copii foarte modeşti, care nu fac parte din categoria celor din familii social-vulnerabile, dar care vor doar abţibilduri, spre exemplu.

— Ce poveste, citită în aceste mii de scrisori, venite în acest an, v-a marcat cel mai mult?

— Acum două zile, am citit o scrisoare de la o fetiţă care are o soartă destul de tristă, aş spune chiar tragică. Mai mulţi ani în urmă, când avea şapte anişori, tatăl ei i-a omorât mama. Ea a rămas cu bunica, pentru că tatăl a fost închis. După ce a fost eliberat, fetiţa spune că l-a iertat, pentru că, până la urmă, este tatăl ei. Desigur, povestea e mult mai dramatic expusă în scrisoarea pe care nu o poţi citi cu indiferenţă. A cerut fetiţa nişte lucruri simple, dar în acest caz Moş Crăciun este anume un psiholog. Copiii vorbesc în scrisorile către Moş Crăciun despre ceea ce, poate, nu spun nimănui, nici mamei, nici lui tata, nici buneilor, nici prietenilor. Îşi deschid sufletul şi, cumva, povestesc nişte taine. Asemenea scrisori, ale copiilor fără părinţi, sunt multe.

— Toate răspunsurile sunt distincte?

— Toate răspunsurile sunt individuale. Nu pot exista două răspunsuri cu conţinut similar. Sigur, mai multă atenţie se acordă scrisorilor creative decât celor unde există doar „vreau” şi atât. Dar cât de inventivi sunt unii copii, pregătesc desene. Într-un an, cineva a transmis chiar zece lei moşului, ca să cumpere cadouri pentru ceilalţi copii. Avem o cutie aparte pentru scrisori interesante.

— Se întâmplă ca unii copii să vă scrie că nu au primit răspunsuri în anii anteriori?

— Avem o cutie întreagă cu scrisori fără adrese, de aceea îndemnăm toţi copii să-şi scrie adresa pe plic, ca moşul să ştie unde să le expedieze răspunsul, pentru că acesta vine prin poştă, nu prin hogeag.

— Câţi ajutori are Moş Crăciun, care trebuie să reuşească să repartizeze miile de scrisori?

— Anual, numărul ajutorilor este diferit, dar este vorba de 20-30 de persoane. Ei fac voluntariat. Majoritatea dintre ei sunt elevi ai claselor liceale şi studenţi. Deşi acum sunt în perioada sesiunii, ei găsesc timp, după ore, printre examene şi teze, să vină pentru a-l ajuta pe Moş Crăciun să creeze această poveste frumoasă de iarnă.

— De ce trebuie menţinută această poveste, această magie?

— Povestea lui Moş Crăciun trebuie să existe în toată lumea, dar, mai ales aici, la noi, căci avem prea multe probleme, copiii sunt frustraţi, copiii, şi nu doar, nu mai au încredere în nimic. Există această neîncredere şi bănuiala că toţi mint. Aici, Moş Crăciun devine o formă de salvare sufletească, o speranţă că, totuşi, există o magie, există o poveste, indiferent de cine suntem. Noi singuri putem crea această poveste.

— Cu ce probleme birocratice sau de alt gen, prejudecăţi sau ezitări v-aţi confruntat în cadrul realizării proiectelor?

— Nu pot zice că am întâlnit dificultăţi, dar, cumva, persoanele responsabile de anumite activităţi au ezitări. Noi înţelegem când ei spun „avem atâtea probleme, salariile şi pensiile sunt insuficiente ca să ne ocupăm acum şi cu Moş Crăciun”. Se întâmplă nu pentru că oamenii ar fi răi, dar pentru că nu-şi pun problema că deja există acest personaj, cineva a lucrat asupra acestui concept şi că trebuie promovat. De ce la toate sărbătorile să nu fie schimbată această căciuliţă de Santa Claus, de ce să nu vină acest Moş Crăciun al nostru? S-ar putea face foarte multe lucruri frumoase, dar nu poate fi un proiect micuţ, ci doar la nivel de ţară. Noi vedem acest proiect nu ca o activitate particulară, dar ca un proiect promovat de cele mai importante instituţii din stat. Moş Crăciun trebuie să dea startul sărbătorilor de iarnă şi să inaugureze principalul pom al ţării, el trebuie să bată cu toiagul.

— Voi, membrii suitei lui Moş Crăciun, cei care faceţi ca minunile să se întâmple, ce aşteptaţi de la moş?

— Nu ne-a mai întrebat nimeni despre ce ne dorim noi de la Moş Crăciun. Sigur, în primul rând, îmi doresc ca în fiecare an să reuşim să răspundem la toate scrisorile, să nu rămână niciun copil dezamăgit. Vrem cât mai multe activităţi pentru promovarea acestui personaj şi nu doar pentru promovare, dar şi pentru crearea acestei poveşti de iarnă. O dorinţă a Academiei lui Moş Crăciun este ca moşul să aibă o casă, nu un palat, unde ar putea să vină toţi copii din ţară şi nu doar, pentru că noi primim scrisori şi din alte state. După legendă, Moş Crăciun locuieşte în Codrii Moldovei.

Scrisori din sacul lui Moş Crăciun

Bună ziua!
Mă numesc Sergiu. Am 9 ani şi învăţ în clasa a treia. Învăţ foarte bine. Am auzit că Moş Crăciun nu e adevărat. Eu vreau să te cred. Noi suntem în familie 7. Eu doresc pentru sora mea nişte prosoape de cusut, iar eu doresc rechizite. Eu vă doresc un an nou cu fericire. La mulţi ani! Sora mea cea mai mică de 8 ani vrea desene pe care să coase.
Cu drag, Sergiu

***

Moşule, îţi scriu această scrisoare pentru că doar tu ne poţi îndeplini dorinţele copiilor care au puţină fericire, pentru că eu niciodată în aceşti 14 ani nu am primit niciun cadou, pentru că părinţii mei nu au posibilitatea să ne cumpere cadouri. M-am adresat dumitale pentru ca să mă faceţi măcar odată în viaţă fericită. Îmi doresc să îmi aduci un telefon performant şi nişte dulciuri, iar mamei mele să-i aduci o pereche de cizme, mărimea 36, iar tatălui meu să-i aduci o scurtă de iarnă. El este slab şi muncitor. Moş Crăciun, te rog, îndeplineşte-mi aceste dorinţe dacă această scrisoare ajunge la dumneavoastră, pentru că doar dumneata, Moş Crăciun, mă poţi face fericită pe mine şi familia mea.

***

Moş Crăciun, îţi scrie o fată de 11 anişori. Eu învăţ bine, ascult profesorii. Eu aş vrea o scurtă de iarnă şi un carnet.

***

Dragă Moş Crăciun, scriu această scrisoare deoarece cred în dumneavoastră. Sunt o amatoare de animale şi, de aceea, îmi doresc foarte mult ca animal de companie o broscuţă ţestoasă sau o veveriţă. Vă rog foarte mult să-mi îndepliniţi dorinţa. Vă stimez foarte mult!
Cu mult drag de la Mădălina

***

Dragă Moş Crăciun,
Mă numesc Rozalina şi am 9 ani. Am şi o surioară care are patru ani. Te-am ascultat şi anul acesta am fost la fel de cuminţi, dar dorim nespus de mult să ajungi şi pe la noi cu cadouri. Eu îmi doresc o carte cu poveşti, iar sora mea mai mică, Jasmina, visează să aibă o prinţesă cât mai mare şi mai frumoasă. Moş Crăciun, dacă doreşti şi ai de unde, noi cu surioara dorim un pat mai mare, pentru că în pătuc nu mai încăpem să dormim. Îţi promitem că vom fi la fel de cuminţi şi anul care vine. Te aşteptăm cu mare drag!

***

Dragă Moş Gerilă,
Eu sunt deja demult o fetiţă matură, dar cred în minuni. Pot spune că întregul an am fost bravo. (…) Mi-e foarte milă de bătrâni, ei nu merită această bătrâneţe în sărăcie. Bunica mea are 82 de ani, ea a suportat un accident vascular cerebral după decesul bunelului. Îmi este milă să o privesc cum se chinuie, aş vrea să-i aduc fericire măcar cât de puţin, dar nu pot (din cauza posibilităţilor financiare). Vreau să cer un cadou nu pentru mine, dar pentru bunica mea. Stimat Moş Gerilă, eu ştiu că eşti atotputernic, adu, te rog, bunicii mele fericire!
Sper foarte mult că vei citi şi toate visurile se vor împlini în noul an, 2019. Vreau ca toată lumea de pe pământ să fie sănătoasă. Moşule, sper că ne vom vedea şi pe 31 decembrie!

Tatiana Craveț,: „Există o scrisoare de la un băiețel pe nume Sergiu, din Bălți. Aș vrea să îndeplinesc acest vis. A cerut o sanie de la Moș Crăciun. M-am gândit să-mi scot sania mea veche, să o vopsesc ca în povești și să o aduc acestui copil. În general, sunt și scrisori triste și scrisori hazlii. Spre exemplu, un băiețel i-a scris moșului că nu vrea bicicletă sau role, dar drumuri bune, ca să se poată primbla cu ele. O scrisoare care mi-a adus lacrimi în ochi este a unui copilaș care a scris că acum doi ani a pierdut-o pe mama, iar cu un an în urmă a murit tatăl său. A cerut lucruri simple, dulciuri și cărți. Copiii cer lemne. Existența determină conștiința. Când îți este frig, nu ai nevoie nici de jucării, nici de brad, de Moș Crăciun sau de povești, vrei doar să-ți fie cald”.

Pentru conformitate, Marina CIOBANU