Dumitru Diacov: „Mă bucur că, în ceasul al 12-lea, ne-a ajuns curaj și tărie să plecăm…”
Interviu cu Dumitru Diacov, președintele Fracțiunii parlamentare a PDM
— După 10 ani în care s-a aflat la guvernare, cum se simte PD acum, fiind în opoziție?
— Eu nu văd nicio problemă. Orice partid trebuie să înțeleagă din start că are șanse egale de a fi la putere, dar și de a fi în opoziție. Partidul care se află în opoziție are posibilitatea să fie relansat, refăcându-și echipa și revenind la guvernare. Cu 30 de mandate în opoziție, PD este un partid influent și vocal. Din opoziție, poți fi foarte atent la ceea ce face guvernarea, poți interveni cu critici, propuneri și sprijin, când e vorba de proiecte bune. Tradițional, partidele din opoziție au mai multe șanse să fie auzite, o spun din proprie experiență. Guvernarea este mai mult expusă blamării, mai ales, în condițiile R.Moldova cu mii de probleme și puține posibilități.
— Își asumă sau nu PD vina pentru situația deplorabilă în care se află R. Moldova? Pentru numeroasele probleme care împovărează cetățenii?
— Sigur că da. În general, nu ca și formațiune politică, ci ca și persoană fizică nu poți fi întotdeauna mulțumit de ceea ce se întâmplă. Trebuie să înțelegem că guvernarea nu este capabilă să facă tot ce-și propune în termen scurt. Totuși, trebuie să recunoaștem că PD a fost la guvernare, începând cu anul 2016, în rest, doar a participat la guvernare. Dacă nu ai propria majoritate, trebuie să faci compromisuri și să cedezi ceva celorlalte partide. Acest lucru, în condițiile R.Moldova, este problematic. Nu poți promova tot ce-ți dorești. Compromisul este cuvântul de bază într-o guvernare de coaliție. Din păcate, noi nu putem spune că în R. Moldova, partidele au învățat să guverneze. Nu există tradiții, cultura necesară, astfel încât partidele să guverneze eficient și să-și ducă mandatul așa cum se întâmplă în țările democratice. În cei 10 ani în care s-a aflat la guvernare, PD și-a asumat prea multe, probabil.
În general, nu este de vină un partid sau altul. De vină e ansamblul de probleme care caracterizează R.Moldova, nu doar calitatea guvernării.
— Vorbind despre Congresul amânat pentru luna septembrie, cine ar fi potențialii candidați la șefia PD?
— Concursul pentru funcția de președinte va fi unul liber. Oricare membru, dacă are dorință, are și dreptul de a participa la concurs. Nu știu dacă vom avea mulți candidați. Auzisem că ar fi deja două candidaturi. Nu vreau să dau nume, se va afla în curând.
— Pentru cine ați vota?
— Pentru un om competent, responsabil, principial – o persoană care iubește PD-ul. Este un scop pentru mine, de a salva PD-ul din situația în care se află. Consider că PD este important pentru R. Moldova. Această confruntare politică dintre dreapta radicală și stânga radicală nu este benefică, producând dezbinarea societății. Noi trebuie să avem partide care se bazează pe valori, nu pe interese geopolitice.
— Ați declarat anterior că PD se află la o răscruce. Ce aveți în vedere?
— Nu pot nega faptul că traversăm o perioadă dificilă. PD a fost un partid în care s-au investit speranțe, partid care a fost prezent în toate sectoarele vieții publice. Plecarea de la guvernare în acest mod e o problemă pentru echipă, o problemă inclusiv psihologică. Și, mai ales, în contextul în care actuala guvernare are drept scop distrugerea PD-ului și acest fapt nu mai este un secret pentru nimeni. Ne întrebăm: până unde poate avansa această promisiune a guvernării, că au venit la putere pentru a demola PD-ul? Totuși, PD a plecat singur de la putere și comunitatea internațională a salutat acest transfer pașnic de putere. E adevărat că au fost mici emoții, puțină gălăgie, dar noi am luat singuri decizia de a pleca și a lăsa guvernarea actuală să-și facă treaba. Eu mă bucur că în ceasul al 12-lea, ne-a ajuns curaj și tărie să plecăm de la guvernare cu demnitate.
— Dar cine a adus PD la această răscruce?
— Nu putem spune cine, mai degrabă ce. A existat o suită întreagă de circumstanțe care ne-au adus la starea actuală. Cu siguranță, ne-am asumat prea multe. Nu poți guverna singur, atunci când ai fost creditat de popor cu doar 19%. Această povară prea mare și sprijinul politic incert a generat această stare de lucruri.
— Cum au afectat activitățile lui Vladimir Plahotniuc imaginea PD-ului?
— Cu siguranță, unele decizii ale lui Vladimir Plahotniuc au afectat cumva imaginea partidului. Însă, dacă dorim să fim obiectivi, trebuie să spunem că, în perioada 2016-2019, în Guvernul condus de PD, implicit, prin intermediul lui Vladimir Plahotniuc, a existat disciplină, ordine și o subordonare clară a instituțiilor.
— Toată lumea se întreabă unde este Vladimir Plahotniuc…
— Eu nu știu unde se află. Vorbisem cu dânsul de pe un număr de telefon din Marea Britanie, dar lumea spune că este în SUA.
— Faptul că Plahotniuc și-a depus mandatul a fost o surpriză pentru dvs.?
— După plecarea sa din funcția de președinte al formațiunii, nu mai era surpriză. Cunoscându-l, înțelegeam că urmează să-și depună și mandatul.
— Ați vorbit cu dlui despre asta?
— Nu. Am vorbit o singură dată, după ce am fost ales președinte al Fracțiunii. Vorbisem despre atmosfera din fracțiune. Despre faptul că își depune mandatul, am aflat din postarea sa de pe Facebook.
— Care au fost motivele renunțării la mandat?
— Cred că Plahotniuc a înțeles că nu mai poate să-și exercite mandatul. A dorit să arate că nu se ține de mandat, de imunitate. A fost un semnal că nu dorește să fie obiect de discuții în legătură cu toate declarațiile care se fac pe marginea numelui său.
— Este pentru a treia oară când Plahotniuc își depune mandatul. Credeți că va mai reveni în politică?
— Știind că, anterior, a renunțat la mandat de două ori, m-am gândit că ar putea să renunțe și acum. Despre revenire, trebuie să-l întrebați pe dânsul.
— Faptul că și-a depus mandatul înseamnă o recunoaștere a înfrângerii politice a lui Plahotniuc sau a partidului?
— Presupun că asta e o eliberare de o povară și o încercare de a demonstra că nu se teme de Procuratură. Chiar e o demonstrație a poziției, a puterii sale și a faptului că nu se simte vulnerabil în fața organelor de forță.
— Și atunci, de ce acum Plahotniuc nu se află în R. Moldova?
— Trebuie să-l întrebați pe dânsul. Eu nu pot răspunde în locul său.
— Anterior, se spunea că Plahotniuc era unul dintre principalii finanțatori ai PD, deși, în datele oficiale de la CEC, nu se regăsește numele său. Cum explicați?
— Plahotniuc nu finanța partidul ca persoană fizică, ci ca persoană juridică. Avea relații cu mai multe persoane din mediul de afaceri și, probabil, colaborau. Este adevărat, acum lumea se orientează repede. Când ești la guvernare, se vor lângă tine, imediat ce pierzi puterea – se tot răresc și își schimbă culoarea.
— Asta ar însemna că există șanse ca din PD să mai plece cineva?
— Nu ar fi de dorit, dar această perioadă dificilă prin care trecem este o posibilitate de reformare, de a afla cine sunt prietenii adevărați. Eu aș vrea să păstrez un echilibru intern și să-i țin pe toți grămăjoară, dar nu pot garanta asta. Când ești la guvernare, ai mulți prieteni, chiar dacă nu știi cum îi cheamă. Multe se întâmplă, lumea migrează. Doar în SUA, Germania, calitatea de membru se transmite din tată în fiu. În cazul R.Moldova, partidele, împreună cu liderii, pleacă în istorie: agrarienii au plecat, Roșca a plecat, Braghiș a plecat. Singurul partid care va avea și al patrulea președinte este PD.
— Unele voci spun asta și despre PD – că va rămâne doar în istorie…
— Datoria mea este să fac tot ce-i posibil, pentru a demonstra că PD va supraviețui și de această dată. Noi am fost partid extraparlamentar. Cine mai credea, în 2001, că Diacov și PDM vor reveni? Oponenții noștri ne îngropaseră de atunci. Iată că am revenit. Vom reveni și de această dată, pentru că suntem un partid necesar R. Moldova. PD a reușit, de fiecare dată, să mixeze loviturile radicale de dreapta sau de stânga. Dacă stânga și dreapta sunt partide veșnic bazate pe geopolitică, atunci PD este cel care vine cu idei, soluții în fața oamenilor și reușește să-i convingă.
— Sediul fastuos de pe str. Armenească. PD pleacă de acolo sau mai rămâne?
— O să plecăm. Este un sediu mare, scump și nu este de buzunarul nostru acum.
— Transferul e legat de plecarea lui Plahotniuc?
— Este legat de tot ce s-a întâmplat. Este și o ocazie de a reveni spre o condiție mai modestă, precum e și orientarea partidului.
— Se știe că Constantin Botnari era persoana de încredere a dlui Plahotniuc. Acum, după ce Plahotniuc și-a depus mandatul, se știe că și Botnari a plecat din țară. Este adevărat?
— Într-adevăr, a plecat peste hotare. Nu ne-a informat unde pleacă, fapt ce mă miră și pe mine. Cred că va reveni și vom avea o discuție. Înainte de Congres, vom purta discuții cu toți deputații și membrii de partid. Vom spune foarte deschis – vrem să devenim un partid modest, un factor de stabilitate, un mediator pe arena politică.
— Prezența lui Constantin Botnari este importantă pentru PD?
— Noi vom vorbi și cu dl Botnari, și cu ceilalți, vom afla poziția lor, apoi ne vom spune cuvântul. Vom avea o discuție principială cu mai mulți colegi.
— Vladimir Andronachi, la fel, a lipsit nemotivat la mai multe ședințe plenare. De ce?
— Încă în perioada postelectorală, dl Andronachi spunea că are probleme de sănătate. Cred că a avut nevoie de un control medical. Pentru noi, nu a fost deloc ușoară perioada de după 7 iunie. Acum, în vacanță, vom avea mai mult timp liber, astfel ne vom aduna cu toții, vom discuta spre a lua decizii potrivite.
— Câtă plusvaloare a adus partidului deputatul Constantin Țuțu?
— Mă încercați (râde). Ca și persoană fizică, Constantin Țutu era simpatic. Era un băiat modest, deloc gălăgios sau agresiv. În afara Parlamentului ori sediului PD, sincer vă spun, nu știam cu ce se ocupă. Îmi pare rău că imaginea sa are conotație negativă. Îmi pare rău pentru dânsul, în primul rând. El trebuie să vină în fața oamenilor și dacă este vinovat de ceva, trebuie să se pocăiască. Poate nu este totul pierdut.
— Ce se vorbește în partid, în Parlament, despre Ilan Șor?
— Nu vreau să vorbesc despre Șor. Nu mi-i simpatic acest personaj.
— Cum credeți că a fost posibilă evadarea acestuia din R. Moldova?
— În R. Moldova, orice e posibil. Avem câteva sute de km necontrolați de organele de drept. Nu cred că a fost o problemă pentru Șor să urce în mașină și să plece la Tiraspol, mai ales, cu legăturile și posibilitățile sale. Organele respective trebuiau să intervină, el nu avea dreptul să părăsească țara.
— Organele despre care vorbiți erau în subordinea vechii guvernări, a PD-ului…
— În principiu, da. Pentru asta unii au răspuns. Inclusiv pentru asta.
— Ilan Șor a plecat pentru că i s-a permis să plece?
— Nu știu, nu pot să vă spun. N-am comunicat niciodată cu această persoană. La nunta lui n-am fost. Eu nu văd nicio problemă ca o persoană să plece, dacă nu are probleme cu legea. O persoană cu obraz, n-ar pleca în acest fel. El a plecat, pentru că nu a avut alte soluții, probabil.
— Va fi tras la răspundere?
— Da. Au și fost întreprinse unele măsuri în acest sens.
— Sunteți jurnalist de profesie. Cum apreciați activitatea holdingului media al lui Vladimir Plahotniuc?
— Din punct de vedere tehnic – lucrează bine. Vorbind despre calitate – eu sunt adeptul unei altfel de ziaristici. Am lucrat pentru agenții de presă, pentru ziare serioase. La Prime TV n-am fost de vreo cinci ani, la Publika am fost de două ori, în ultimii trei ani. La alte posturi TV mergeam mult mai des. Eu cred că guvernarea nu trebuie să intre în război cu presa, ci să ofere condiții egale de existență tuturor. Presa trebuie să-și revină.
— În situația în care se află R.Moldova, are acum Legislativul dreptul moral de a merge în vacanță?
— Vorbind despre dreptul moral, poate ar fi o mică problemă, dar Constituția ne obligă. Toate parlamentele lumii pleacă în vacanță în luna august. Sunt niște tradiții, reguli care trebuie respectate. Apropo, Parlamentul poate face într-o lună ceea ce nu a făcut într-un an de zile. Asta depinde de situația din țară, de voința Guvernului. Deseori, se vorbește că într-o țară parlamentară, Legislativul este cel mai important, dar nu-i așa. Guvernului îi revine rolul principal. Guvernul dictează majorității parlamentare ce decizii trebuie să ia. Guvernul este responsabil de cultură, știință, economie, iar Parlamentul asigură Executivul cu legi.
— În ce măsură colaborați cu coaliția de guvernare PSRM-ACUM?
— Eu îmi doresc să avem un dialog constructiv cu coaliția de guvernare și atunci când va fi nevoie de ajutorul nostru, îl vom acorda. Totodată, când va fi cazul, vom veni cu critici.
— Ce aveți a-i reproșa coaliției de guvernare?
— Lumea spune că-i devreme, încă, că ar trebui să-i lăsăm 100 de zile să lucreze, apoi să criticăm. Totuși, avem ce le reproșa. Primul reproș ar fi epurarea masivă a personalului din instituții, deși nu toți erau din mediul PD. De ce un specialist ar trebui demis din funcție, doar pentru că a venit la muncă pe când PD era la guvernare? Și ultimele decizii legate de modificarea bugetului, creșterea TVA-ului în sectorul de servicii – acestea trebuiau negociate cu Fondul Monetar și cu Banca Mondială.
— În opinia Dvs., cât va rezista această coaliție?
— Eu am vorbit la tribuna Parlamentului și am zis că această majoritate parlamentară trebuie să lucreze patru ani. Este o tradiție proastă cea prin care, cu ușurință, acceptăm alegerile anticipate. Alegătorii au delegat aceste partide pentru un mandat de patru ani. Fiți buni și duceți până la capăt mandatul. Fiți buni și demonstrați-le partenerilor externi că merită să investească în R. Moldova.
— Credeți că este posibil?
— Teoretic, e posibil. Practic, urmează să vedem. Toată lumea înțelege că sunt două grupuri cu angajamente absolut diferite. Noi, întotdeauna, am făcut coaliție cu partidele de centru-dreapta, în același timp, am încercat să păstrăm un dialog și cu celelalte partide. Ei singuri nu știu cât o să dureze actuala alianță. Vor avea multe încercări, în primul rând, ceea ce ține de situația economică. Vorbind despre orientarea politică a partidelor, la fel, e un subiect complicat. Poate fi găsit un compromis, dar acesta ar fi de scurtă durată. Nu este firească această coaliție, dar dacă s-au angajat, trebuie să ducă până la final această misiune. PD va avea răbdare să stea în opoziție patru ani.
— Au existat numeroase argumente că justiția s-a aflat, ani la rând, la cheremul PDM? Cum comentați aceste acuzații?
— Au existat suspiciuni, declarații, păreri. Poate avea cineva dreptate, poate nu. Procurorii, judecătorii, polițiștii trebuie să acționeze în baza legii. Ei răspund în fața cetățenilor și trebuie să răspundă pentru deciziile luate.
— Tocmai procurorii și judecătorii afirmau că ei acționau la comandă…
— Au fost declarații. Probabil, sunt și cazuri care pot fi argumentate, dar pentru asta e nevoie de dovezi. Se vrea eliberarea instituțiilor de sub presiunea politică, dar de ce să te supui? Dacă ești un judecător responsabil în fața legii, în fața țării, atunci nu iei decizii care sunt în afara legii, dar vorbești despre aceasta.
— A fost R. Moldova un stat capturat? Mai este?
— Nu știu. Noi putem doar specula pe seama asta. Poate a fost presiune, dar nu chiar într-atât ca să spunem că statul a fost capturat. Haideți să ne eliberăm.
— Sunteți cel mai longeviv deputat. De ce ați insistat, de la un scrutin la altul, să ajungeți în Parlament?
— Încă nu știți ce înseamnă să fii deputat longeviv. Cred că e nevoie de o persoană care să transmită din experiența sa noii generații. În Guvern trebuie să fie persoane tinere, în Parlament trebuie să fie persoane diferite, cu experiență bogată. Am energia necesară, am obligațiuni față de partid. Vreau ca partidul să stea bine pe picioare și atunci eu, de acasă, având statutul de pensionar, voi urmări ce se întâmplă.
— Din experiența Dvs. de 25 de ani aflați pe arena politică, care ar fi acum scenariile de evoluție ale R.Moldova?
— Spun ceea ce doresc pentru R. Moldova. Vreau ca R. Moldova să fie în rând cu lumea, o țară aliniată comunității europene. Cândva eram șeful Delegației R. Moldova la APCE și, în 1995, când am aderat la Consiliul Europei, am declarat sus și tare că R.Moldova va fi un ucenic foarte sârguincios al Europei. De multe ori, amintindu-mi această frază, mi-a fost rușine.
— Când R. Moldova va ajunge la nivelul țărilor europene?
— Când o să încetăm să mergem prin pustiu. Noi n-avem cultură politică cu tradiții bine definite. E important ca la cârma țării să se afle partide cu experiență, care au fost și la guvernare, și în opoziție. Însă vedem că după alegeri, tot, apar partide noi care vor să se răzbune pe cele vechi. Încă domină ura, răzbunarea. Și poporul trebuie să învețe să aleagă corect. Deseori, sunt acuzate partidele, dar cine le oferă partidelor loc în Parlament? Tot noi, votându-le. De ce acordăm votul partidelor de extremă dreaptă, celor de extremă stângă, dacă știm că ei nu se vor așeza la masa de negocieri?!
— Ce regrete aveți?
— Am multe regrete. Regret că nu doar partidele politice sunt reciproc agresive, dar și cetățenii. Dar și mă mândresc cu multe. A trecut multă lume prin PDM, toți au lăsat câte o urmă semnificativă. Vorbesc aici despre Ciubuc, Tarlev, Braghiș, Filat, Filip – toți au fost membri ai PDM. Experiența în situațiile de criză ne învață multe. De aceea, cred că și Plahotniuc nu este cel care a fost alaltăieri. Era o persoană activă, influentă și insistentă, calități care au favorizat PD-ul. Mai cred că și PD nu este precum a fost. Trecem printr-o perioadă de restructurare.
— Dacă ar fi să le transmiteți un mesaj alegătorilor și celor săraci, și celor mai bogați, și celor plecați, și celor care mai sunt în țară, care ar fi acesta?
— Cei care sunt bogați – să nu se prea laude cu bogăția lor. Deseori, aceste bogății nu sunt doar meritul lor. Cei săraci – să muncească ca să fie și ei bogați. Moldovenii sunt cunoscuți pentru munca lor, dar asta e despre munca oamenilor de la țară. Neamțul muncește de la oră la oră, moldoveanul, cu prima ocazie, după ce pleacă șeful, se face nevăzut. Noi toți trebuie să fim mai toleranți și mai prietenoși.
— Dar lui Vlad Plahotniuc, ce i-ați spune?
— Lăsați-mă odată-n pace cu Plahotniuc.
— Vă mulțumim.