„Cu Dodon la putere, tare mă tem să nu vină Moș Gerilă, în loc de Moș Crăciun anul acesta”

Interviu cu actrița Irena Boclincă

— Tocmai ați revenit dintr-un turneu. Cum a fost?

— Am fost la Londra, în Anglia. Am mers în diasporă, la românii de acolo și aș zice că lor le-a plăcut ce au văzut. Am vizitat și eu Anglia cu această ocazie. Urmează să văd și cum vor reacționa la imaginea mea, când voi face alte lucruri. Acum, oamenii știau că personajul e de aici, e de-al lor, îl cunosc bine și se amuză, le place. Mă rog, ei au venit să se distreze, până la urmă, pentru că sunt puțini care merg pe linia asta – fac parodie, comedie, majoritatea sunt cu stand up-ul. Le-a plăcut, chiar a fost bine.

— Din observațiile dvs., cât de mult se creează și se consumă în România comedia/umorul și cât de mult aici? La noi, parcă există, dar pare mult prea puțin, la cât de triști suntem…

— Bine, în R. Moldova umorul diferă față de cel din România. Aici, lumea merge pe stand up mai mult, dar nici aici nu există comedianți care să facă ceea ce făceau Gheorghe Urschi sau Stela Popescu, de exemplu. Da, oamenii vor să se amuze, să se distreze și chiar nu prea sunt comedianți pe piață, să zic așa. În România, situația e alta cu stand up-ul și actorii de comedie, dar e bine că, totuși, mai apare câte unul pe ici, pe colo. Să zicem că sunt și eu unul dintre actorii care fac comedie, am început acum cu asta și sper să fie bine. Pe de altă parte, nu vreau să apară chiar tare mulți, să am concurență (râde), dar până la urmă, concurența este sănătoasă și fiecare alege ce-i place.

— Ce s-a schimbat pentru dvs. după iUmor?

— Cred că am câștigat pentru mine în special faptul că am înțeles pe care filieră sau pe care drum trebuie să merg. Mi-am dat seama că e mult mai bine să rămân pe comedie. Bine, nu strică să joci în teatru, dar sunt puțini care fac comedie și am decis să merg pe linia asta, datorită iUmor, având și evenimente pe lângă asta, că, de fapt, iUmor mi-a adus multe evenimente, inclusiv private. M-a făcut să înțeleg că îmi place asta și că vreau să mă axez pe umor, scheciuri, comedie…

— Dar cum v-ați pregătit să intrați în rolul Vioricăi Dăncilă? Acele momente de la iUmor au devenit virale…

— Sunt și acum oameni care îmi scriu că, uite, au văzut video și mă felicită. Cumva, atunci când am câștigat iUmor era proaspăt și nu toți au văzut atunci ceea ce făcusem. Abia acum e chestia aia, că mă recunosc pe stradă. Își dau ei seama cumva și altfel mă apreciază, mă primesc în familia lor. În fine, acum conștientizează chestia asta. Altfel, cum am interpretat-o pentru mine, asta e o etapă depășită de foarte mult timp. Simplu! Fiind actriță, am interpretat-o și gata. Deja, m-am și plictisit de personajul ăsta, mi-e greu, nu mai vreau… Am avut ultimele evenimente cu el și gata, nu mai vreau să revin. Vreau să fac altceva. E plictisitor. Îl faci tu actoricește, dar nu e bine văzut de oameni, că e o rușine, până la urmă, să fii prim-ministru și să fii așa. Oricum, cred că oamenilor le-a plăcut interpretarea, nu de ea, și atunci a fost cumva altfel. Dar, gata, nu se mai poate, că e prea mult. Trebuie de oprit și bine că s-a terminat. Nu mai vreau să aud de Viorica.

— În general, cum vă pregătiți pentru un rol?

— Citesc textul, discutăm cu cel care-l scrie și care are anumite viziuni, apoi încercăm să ajungem la un numitor comun, facem cum e mai bine pentru acel text, îl învăț și îl dau la public. Îl testez și văd ce merge și ce nu, ce trebuie pus și ce trebuie scos. Toate textele trebuie testate la public. Pentru mine, asta e normal, nu e ceva ieșit din comun, că se mai exagerează uneori la cât spun unii: „Vai, cât am lucrat la acest text”…

— Din politicienii de la Chișinău pe cine ați imita?

— Nu am cum să imit politicieni din R. Moldova, pentru că sunt aici, în România, și aici n-o să prindă. Fiind aici, trebuie să fac ceva ce pot vinde pe piața din România. Sigur că ai personaje și în R. Moldova și, în caz că o să am ceva organizat acolo, o să mă axez pe ce e acolo și o să-mi pregătesc material la care oamenii să reacționeze și care să aibă un impact. Evident, oamenii din Moldova au înțeles și chestia cu Viorica Dăncilă, dar sunt anumite lucruri care nu prind peste tot. Altfel, sunt personaje în R. Moldova, deși nu m-am gândit anterior la asta… Este Greceanâi, bunăoară. Material de lucru este, sănătate să fie.

— Altfel, ce vă lipsește din teatrul de la Chișinău și din activitatea dvs. de aici?

— Nu-mi lipsește nimic. Am tot ce-mi trebuie aici.

— Cum a fost să lăsați tot ce aveați aici în spate și să plecați în România?

— A fost greu, inițial. Și acum nu pot să zic că e foarte ușor, dar măcar acum am o linie pe care pot să merg, știu ce vreau să fac. E cumva un pic altfel. Mai ales, că am fost și la iUmor și deja altfel te vede lumea, ți se deschid uși. Dar, de teatrul de la Chișinău chiar nu mi-e dor deloc, mai ales de Teatrul „Eugene Ionesco”. Bine, că nici la Național nu e mare treabă, dar măcar acolo se mai mișcă câte ceva. Își fac ei interesele lor… Eu am plecat de la Teatrul „Eugene Ionesco” în 2015 și cred că de prin toamnă, de atunci, au plecat foarte mulți. Și au plecat pentru că orgoliile trebuie lăsate jos, când e vorba de profesie și când e vorba de numele teatrului. Că-ți plac sau nu anumite persoane, asta nu e casa ta, să decizi pe cine iei și pe cine – nu. În fine, sunt multe lucruri foarte dubioase legate de teatrul de la noi. Cum am zis mai devreme, fiecare își face propriul interes, și pe lângă asta mai au grijă și de actori. Asta nu înseamnă că lucruri din acestea nu se întâmplă și aici, dar actorul e văzut altfel, are coloană vertebrală. La noi, actorul nu are voie să aibă coloană vertebrală, trebuie să fie sub piciorul directorului. El decide ce mănânci, ce bei, cu cine te culci, ce faci. Dacă actorul deschide gura, gata, e dat afară, sau nu mai e băgat în spectacole. Cam asta e la noi. Aici, actorul își poate exprima părerea, poate spune ce gândește. Cunosc persoane de la Chișinău care nu au făcut anumite proiecte, deoarece nu le-a dat voie directorul de teatru. Păi, atunci dă-mi tu un salariu, ca să nu mă duc să iau alte proiecte. Plus că, fiecare teatru are un lider politic, are un partid în spate. Despre ce să mai vorbim?

— Dar cum ar putea fi schimbate lucrurile?

— Să se dea o bombă și apoi să vină cineva tânăr care să schimbe totul. Peștele de la cap se strică și regulile vin de sus, nu sunt de la directorii de teatru. Pentru că se permite să ia mită, se permite când ceva nu merge să se înțeleagă omul cu altcineva. Directorii de teatru au anumiți politicieni care-i ajută. E cumva iar legat de politică totul. Dar, asta este. Lucrurile sunt legate între ele. Și, dacă de sus mecanismul ar funcționa altfel, nu am avea aceste probleme acum și fiecare ar fi corect. Dar, nimeni nu e corect acolo. Altfel, vara asta, lucrând la un film cu Jurnal TV, l-am întrebat pe un actor cât ia pentru un spot, sau care e cea mai mare sumă pe care o primește pentru o zi de filmări. Și mi-a zis că o mie de lei. Zic, cum, voi vă filmați pentru o mie de lei? Mi-a spus: „Dacă noi nu ne filmăm, vin alții care se filmează cu 300 de lei”. E și vina actorilor că nu au o coloană vertebrală. Se vând pentru 200-300 de lei, pentru că li se pare că sunt întrebați. Păi, nu mai bine faci tu un spot unde să te filmezi cu 100, 200, 300 de euro odată, decât să te filmezi în fiecare zi cu câteva sute de lei? Care este stima și respectul tău? Ăsta, care filmează spotul, ia mult mai mulți bani. La noi, actorii nu-și cunosc drepturile. Sunt exploatați la greu. Mai ales că au fost și alegerile, avem rezultatele pe care le avem acum și asta e – fiecare își merită soarta.

— Dvs. ați mers la vot?

— Da, am fost la vot. Am mers la Ambasada de aici, la alegerile din februarie. Și, eu sunt foarte optimistă de felul meu, dar văzând ce se întâmplă în R. Moldova, nu prea cred că mergem spre bine. Cu Dodon acum la putere, tare mă tem să nu vină Moș Gerilă, în loc de Moș Crăciun anul acesta. Simt că noi ne întoarcem înapoi. Nu le place celor de la guvernare să evoluăm. În genere, politica e foarte murdară…

— Dar cum se vede de la București ceea ce se întâmplă la Chișinău, unde mai mulți politicieni jonglează cu ideea Unirii?

— De fapt, ei nu o doresc, în realitate având alte interese. Bun, în general, părerile oamenilor vizavi de asta sunt împărțite, dar aici sunt mulți basarabeni care s-au adaptat, muncesc și sunt bine-mersi.

— Să revenim la activitatea dvs., inițial, ați făcut Colegiul de medicină în Moldova. Cum ați ajuns de acolo, la teatru și la umor?

— Medicina a fost, de fapt, o pregătire pentru actorie și e foarte bine că a fost așa, că eram imediat după liceu și eram tare verde. Dacă veneam imediat după liceu, nu cred că era la fel. E bine exact așa cum s-a întâmplat. Mama mi-a zis că poate mă fac asistentă medicală, chiar dacă eu voiam actorie din start. Mi-a zis: „ei, nu, lasă”. Ea nu avea încredere că eu am să reușesc. A zis că e mai bine să aleagă partea asta de asistență medicală. Ei, și am intrat la medicină, am făcut trei ani, am lucrat un pic după și apoi m-am dus unde am vrut.

— Și a fost o alegere bună, presupun…

— Clar. Asta am simțit-o din prima.

— Dar la Iași cum ați ajuns, cum au fost studiile acolo?

— A fost greu. La master nu se fac ore atât de des, mai mult, orele erau bifate, decât se făceau și erau în weekend. Bun, în restul săptămânii, mai stăteai tu singură, cumpărai cărți să citești, ca să nu-ți ieși din minți, că nu aveai activitate. Adică, am venit din toamnă (2015, n.r.) atunci, la Iași, și normal că nu aveam cum să găsesc un job pe linia mea, în teatru, și atunci trebuia să aștept orele, sesiunea. Și deja, după prima sesiune, oamenii te primesc altfel, te cunosc și încep să vorbească în alt mod. Merge vorba-n sat deja, știi. Dar, a fost greu până m-am adaptat – era chestia asta că nu mai ai salariul pe care-l aveai, stai la cămin, nu în apartamentul tău, nu mai ai comoditatea de acasă și nu ești, în genere, la tine acasă. M-am rupt de zona de confort și cumva, când ai totul la mână, e altfel, pe când acolo, nu aveai asta și trebuia să găsești noi ocupații, noi prieteni. Ca un copil mic, trebuia să începi a merge din nou. Altfel, că m-am ridicat pe picioarele mele, am simțit abia acum, după iUmor.

— Se zice că oamenii care fac umor, sunt mai triști după cortină. E și cazul dvs.?

— Eu nu știu cum se măsoară tristețea și dacă sunt eu mai tristă sau nu. Dar sunt sănătoasă, îmi câștig bucata mea de pâine, fac ce-mi place. Până la urmă, nu poți să le realizezi pe toate în viață și să ai și carieră, și familie. Știu că multă lume o să mă contrazică, dar, pe naiba! Nu e așa. Lumea trăiește, o să mă refer acum la cei din R. Moldova – în cuplu, actori – el și ea, de ochii lumii, când, de fapt, la ei în familie lucrurile nu merg atât de frumos, că nu dă bine la noi, dacă ești divorțat. E conceptul ăsta prostesc al nostru. N-ai cum să stai cu cineva doar de ochii lumii, doar să vadă oamenii că sunteți împreună. Eu nu aș putea să fac așa, doar ca oamenii să creadă că-s bine și la casa mea, cum se judecă la noi. Îi mulțumesc lui Dumnezeu și zic mai rău să nu fie, dar să fie așa. Clar că ai mai vrea lucruri, dar astea se fac în timp. Pentru mine, e important să fiu sănătoasă, să fie părinții sănătoși și să-mi văd de proiectele mele, să mă pun bine pe picioare.

— Dar de ce credeți că se păstrează la noi aparențele de care spuneți?

— Pentru că e rușine să fii singură în R. Moldova. Nu-i frumos. Te bate, nu te bate, trebuie să stai în cuplu, că-i rușine să fii singură, nu se poate. Pentru că așa suntem învățați de acasă și asta ne-au băgat în cap. Chiar avusem o dezbatere mai demult cu mămica și o rugam să-mi explice de ce nu se poate să fii singură. Că vorbește lumea-n sat. Zic: ei, și? Bun, legat de părinți asta e altceva, că ei sunt crescuți altfel. De exemplu, taică-meu a furat-o pe maică-mea, așa s-au cunoscut. Dar, atunci erau alte timpuri. Eu mă bucur când vin în Moldova și văd femei independente și care au curajul să plece din relații toxice. Dar, asta depinde și de părinți, că tu când ai ceva, le spui lor și dacă ei gândesc altfel, lucrurile tot vor merge altfel. Capeți încredere, știi că ai susținere.

— Altfel, în comedie, cum își fac loc femeile?

— Dacă ești bună și faci ceva unic, e ușor să-ți faci loc și să te vadă oamenii, să ieși în evidență. Dacă eu aș fi mers la iUmor cu stand up, nu m-aș fi remarcat, dar am mers pe ceea ce pot eu mai bine. Nu m-am așteptat la reacțiile ulterioare. Fiind în România din 2015, eram axată pe a-mi găsi un loc unde să muncesc. Atât. Nu eram cumva cu ideea asta în cap – că trebuie să apar la TV. Aveam alte gânduri. Nu mi-am dorit neapărat să apar pe sticlă, dar așa a fost să fie.

— Ce sfaturi ați avea pentru tinerii actori?

— Să se gândească bine, dacă vor sau nu să facă profesia asta, iar dacă mai pot face și altceva, atunci să facă. Dacă nu – și le place teatrul și fără asta nu-și văd rostul, atunci să aleagă teatrul. Trebuie să știi ce vrei, înainte de toate. Apoi, sigur că trebuie să ai și niște calități pentru a intra la actorie.

— Cât de des reveniți în R. Moldova?

— Rar. Mai demult, când veneam, simțeam că mergem spre bine, acum – nu cred. De fiecare dată când vin, deși am rupt legătura cu R. Moldova, că nu mă mai filmez la „Ora de ras”, observ că totul e foarte trist și în ochii oamenilor nu se observă lumină. Tinerii poate gândesc mai pozitiv, dar cei mai în vârstă, după câte știu ei, nu prea mai pot crede că va fi ceva mai bine. Apoi, sunt mulți bădărani, inclusiv la cursele București-Chișinău. Nu există pic de respect. Nu știu ce ar putea să-i schimbe. Nu ai cum să schimbi mentalitatea oamenilor, chiar nu ai cum.

— Când sunteți epuizată, ce faceți ca să vă încărcați bateriile?

— Mă întind în pat și ascult muzică. Aseară (luni, 9 decembrie, n.r.), am ajuns pe la 7 din turneu, unde eram cu băieții și ei sunt foarte gălăgioși și mi-am zis că trebuie cât de curând să merg să mă calmez un pic. Mie îmi place liniștea, în general. Eu mă încarc când mă retrag în liniște. Și când am ajuns aseară acasă și m-am băgat în pat, stăteam și îmi huruia în cap de liniște. Mă relaxez așa, stând în liniște, făcându-mi regulă în creieraș, gândindu-mă la ce am de făcut. Eu trebuie să mă retrag un pic din agitație, ca să văd ce se întâmplă, după care mă bag la loc acolo (râde).

— La ce lucrați acum? Ce proiecte de viitor aveți?

— Acum, am alte texte la care trebuie să lucrez, am alte personaje, o să merg mai departe pe comedie. Îmi place asta și văd că reacția oamenilor tot e pozitivă. Acum, la Londra, oamenii m-au întrebat când mai vin, ce mai fac și am zis că trebuie clar să merg pe linia asta. Apoi, chiar nu prea sunt femei care să facă comedie în R. Moldova și România și atunci am zis că este mult mai bine să fac asta, mai ales că mă simt comod și îmi place. Dacă tot am bătut prin teatru și am văzut că e foarte greu să te angajezi, am zis bine, hai să merg pe asta. Poate că asta trebuie să fac. Până la urmă, soarta te ghidează, te duce pe drumul pe care trebuie să-l ai și să-l faci. Asta o să fac acum, o să o urmez.

— Ce vă doriți pentru dvs. în anul care vine?

— Să realizez ce mi-am pus în gând, sănătate, oameni de calitate în jurul meu, de la care să am ce învăța, să-mi fie părinții și fratele sănătoși și să fie pace pe pământ. Acum, dacă stau să mă gândesc, anul acesta chiar a fost atât de bogat și pot să zic că uite, sunt fericită, bucuroasă, bravo mie că așa s-a întâmplat și e tare bine (râde).