Va merge PD până la capăt?
Legământul între Edinaia Rossia şi PDM a fost făcut după parlamentarele din 2010, iar cu PSRM s-a întâmplat după prezidenţialele din 2016. Neoficial, acest proiect s-ar putea chema „planul Narîşkin” pentru R. Moldova (după numele fostului şef al administraţiei prezidenţiale ruse în 2008-2011), care a pus începutul distrugerii „dreptei” politice în R. Moldova şi consolidării „stângii”
R. Moldova ar putea deveni (cine ştie) un caz excepţional pentru spaţiul post-sovietic, cu un preşedinte judecat penal, pentru desconsiderarea Constituţiei. În doar un singur an de mandat, preşedintele Igor Dodon a fost deja, în trei rânduri, suspendat provizoriu din funcţie de către Curtea Constituţională (CCM) şi în toate trei pentru nesupunere constituţională, deşi, la momentul în care şi-a asumat calitatea de preşedinte, Dodon a jurat pe Constituţie că o va respecta. Deciziile Curţii vin, după ce Igor Dodon a refuzat, contrar atribuţiilor sale funcţionale, promulgarea a două hotărâri de guvern şi a unei decizii de parlament. Prima suspendare se întâmpla în octombrie, trecut, după ce Dodon a respins, repetat, candidatura lui Eugen Sturza la funcţia de ministru al Apărării. Altele două sunt mult mai recente: pe 2 ianuarie, Dodon este „mazilit” temporar pentru neacceptarea candidaturilor a şapte miniştri noi în Guvernul Filip, iar trei zile mai târziu şi pentru refuzul de a promulga legea cu privire la combaterea propagandei ruseşti în R. Moldova – parte a programului de securizare a spaţiului informaţional naţional. Tudor Panţâru, preşedintele în exerciţiu al CCM, avea să remarce, ca urmare a celei de-a treia decizii a Curţii, că Parlamentul ar trebui să ia în calcul faptul că, pentru nerespectarea repetată a Legii Supreme, Igor Dodon se face pasibil de condamnare penală. Opinii similare a exprimat în presă şi fostul preşedinte CCM, noul ministru al Justiţiei, Alexandru Tănase. „Este pentru prima dată în cei peste 25 de ani când un preşedinte încalcă ostentativ o prevedere expresă a Constituţiei (art. 93, alin. 2). Parlamentul este obligat să reacţioneze la această fărădelege”. Tănase spune că „Dodon trebuie tras la răspundere”. Preşedintele Dodon, de fapt, nu este la prima abatere gravă în raport cu statul a cărui suveran este, Conform Constituţiei. Şi nici la prima acuzaţie că nu îşi respectă statutul sau îşi depăşeşte mandatul. Dodon a călcat cu stângul de la bun începutul intrării sale în mandat, fiind acuzat inclusiv de trădare de ţară. Primii care au bătut alarma au fost liberalii. Nu a trecut prea mult timp, ca să nu ne putem aminti de aşa-zisa vizită la Tighina a lui Dodon, imediat după alegeri, şi cordialitatea cu care l-a felicitat pe V. Krasnoselski, proaspăt ales pe post de zis „preşedinte transnistrean”, scuzele pe care i le-a cerut pentru războiul de la Nistru şi florile cu care a mers la mormintele haidamacilor de cazaci omorâţi la Nistru în 1992. „A încălcat Constituţia, nu e preşedintele R. Moldova, jos” – a fost reacţia în parlament a liberalilor lui Ghimpu, pe atunci parte a Coaliţiei de guvernare. „Dodon a încălcat Constituţia… Prin mesajul său de felicitare a demonstrat că reprezintă interesele altui stat decât R. Moldova. Noi nu vom admite în calitate de şef al statului un preşedinte care promovează interesele Federaţiei Ruse… Până acum nimeni nu a felicitat şi nu a recunoscut un preşedinte autoproclamat în stânga Nistrului…”. A fost mesajul liberalilor în plenul Parlamentului din 16 ianuarie 2017. În aceeaşi şedinţă, PL a iniţiat procedura de demitere a lui Dodon, cerând sprijin celorlalte fracţiuni parlamentare. Din 34 de semnături, de câte era nevoie pentru a se merge la CCM, liberalii nu au acumulat decât 13, pe ale lor, celelalte fracţiuni făcând un pas înapoi. PDM, prin vocea lui D. Diacov, preşedintele de onoare al formaţiunii, le-a replicat liberalilor că nu au destule „argumente care ar sta la baza acestei iniţiative” şi a propus crearea unei comisii în cadrul Coaliţiei de guvernare care se va ocupa de caz. „Dacă se va demonstra că Igor Dodon întreprinde acţiuni care contravin Constituţiei, PDM ar putea semna un demers către CCM, aşa cum prevede legea în astfel de situaţii, prin care să cerem opinia în ceea ce priveşte o eventuală încălcare a Constituţiei”. Şi încă. Cel mai important. „În funcţie de răspunsul CCM, vom decide acţiunile de mai departe împreună cu colegii de Coaliţie”, declara, în aceeaşi şedinţă, acelaşi Diacov. Mai departe de declaraţii, însă, nu s-a mers. Comisia nu a mai fost creată, în aprilie PD a intrat în război politic cu PL, iar în mai liberalii s-au retras de la guvernare. Demiterea lui Dodon nu a mai preocupat pe nimeni în „noua” Coaliţie. Şi, totuşi, remarca lui Diacov „în funcţie de răspunsul CCM, vom decide acţiunile de mai departe”, contează. Mai ales acum, după ce există „probe şi argumente”, recunoscute, în cel puţin trei cazuri, de CCM, că Igor Dodon este în conflict cu Constituţia şi e pasibil de condamnare penală. Va merge de data asta PDM până la capăt? Puţin probabil. Nu are cum. Şi nu pentru că am fi în an electoral şi astfel „îi vom da preşedintelui Dodon posibilitatea să se victimizeze într-un fel şi să înceapă campania electorală. Noi nu avem nevoie de asta (opinia preşedintelui parlamentului, Andrain Candu), nici pentru că Moscova ne ameninţă cu tulburări de stradă la Chişinău (avertismentul venit din partea deputatului Leonid Kalaşnikov, preşedintele Comisiei pentru CSI din Parlamentul rus, după cea de-a treia suspendare a lui Dodon din funcţie) şi nici pentru că Rusia ar continua să facă „presiuni, prin dosare politice, asupra liderului PDM, Vlad Plahotniuc, pe care l-au dat în căutare internaţională şi pe care îl acuză de ură rasială, politică, ideologică şi etnică” (potrivit PDM). Nu. Problema e alta. Vorba e că PDM şi PSRM sunt legate „strategic” de Rusia, prin Partidul Edinaia Rossia al lui V. Putin. Legământul între Edinaia Rossia şi PDM a fost făcut după alegerile parlamentare din 2010, iar cu PSRM s-a întâmplat după prezidenţialele din 2016. Neoficial, acest proiect s-ar putea chema „planul Narîşkin” pentru R. Moldova (după numele fostului şef al administraţiei prezidenţiale ruse în 2008-2011, considerat al treilea om ca pondere în statul rus), care a pus începutul distrugerii dreptei politice în R. Moldova şi consolidării „stângii”. Dar despre asta în ediţia următoare.
