Citiți joi în ZdG: Stema Federației Ruse și cultul personalității patriarhului Kiril – mărul discordiei la o biserică din orașul Sângera și „reparația euro a Cetății Soroca”, cu mama – șefă a serviciului Proiecte Investiționale și fiul – manager de proiect
Într-o nouă ediție a Ziarului de Gardă, din data 13 iulie, la rubrica REPORTER SPECIAL aveți ocazia să aflați despre cum stema Federației Ruse acroșată deasupra unei biserici din orășelul Sângera a devenit motiv de gâlceavă între parohul bisericii și enoriași. Preotul spune că regretă și ar fi dat ordin ca stema Rusiei să fie scoasă de pe clădirea bisericii, dar afirmă că pe Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii „l-a pomenit, îl pomenește și îl va pomeni”.
„Să nu faci ca toți, să nu iei parte, să te opui prin simplul fapt că îți cauți de treabă și îți faci lucrul onest. Dacă așa ar face toți, schimbarea s-ar întâmpla de la sine”. Interviul cu regizorul filmului „Varvara”, Anatol Durbală, poate fi citit la rubrica EXCLUSIV.
Tot în ediția de mâine a ZdG, la rubrica DOSAR, puteți citi din ce motiv în ultimele luni, subiectul privind renovarea Cetății Soroca a stârnit un val de reacții. Pe de o parte – reprezentanții societății civile menționează că intervențiile sunt inutile și influențează negativ autenticitatea monumentului, iar pe de altă parte – președintele Consiliului Raional Soroca, Veaceslav Rusnac, subliniază că lucrările nu pot fi încetate, iar prevederile din caietul de sarcini trebuie să fie respectate pentru a fi atinși indicatorii setați.
La rubrica VIAȚA REDACȚIEI aflați despre cum am început luna iunie la aeroport și am încheiat-o tot acolo: la 1 iunie scriam despre delegațiile europene venite la summit, apoi, pe parcursul lunii, despre unele companii aeriene care încalcă drepturile pasagerilor anulând cursele, iar la final de iunie – despre crima de la aeroport, despre cauze, consecințe și lecții învățate.
La 29 iulie 2023 Ziarul de Gardă împlinește 19 ani. Perioadele prin care a trecut redacția noastră, dar și întreaga Republică Moldova, au fost destul de complicate, iar pentru a le depăși a fost nevoie de mult curaj. Mai multe aflați din rubrica CITITORUL DE GARDĂ.
Acestea, dar și alte materiale jurnalistice pot fi citite mâine, în cea de-a 26-a ediție a Ziarului de Gardă din acest an.
Rubricile ediției:
ACTUAL: Atacul de la aeroport: cum răspunde șeful Poliției de Frontieră la solicitarea de a-și da demisia și ce spune despre lipsa de cadre la Poliția de Frontieră de la aeroport. O treime din funcții – vacante / Alți doi procurori, candidați la funcția de membru al CSP, NU au promovat testul integrității. Evaluarea procurorilor care doresc în CSP – încheiată
DOSAR: Cetatea Soroca: „reparația euro a unui edificiu istoric”, cu mama – șefă a serviciului Proiecte Investiționale și fiul – manager de proiect
REALITATEA: Hrana pentru prizonieri: cum rușii au depășit practicile Gulagului
VIAȚA SATULUI: Toxicitatea, necazul legumelor și fructelor timpurii: reportaj de la o piață agricolă
VIAȚA REDACȚIEI: Articole de top și premii. Cum a fost luna iunie pentru ZdG
CITITORUL DE GARDĂ: CONCURS: Dă-ne o lecție de curaj / „Unii aleg să nu mai vină la biserică, pe când alții o aleg pe cea baptistă” versus „Conflict pe cazul dat nu este în localitate”
REPORTER SPECIAL: Stema Federației Ruse și cultul personalității patriarhului Kiril – mărul discordiei la o biserică din orașul Sângera. Enoriașă: „Sfântul Stalin și Sfântul Lenin e Dumnezeu.” Preot: „Nu s-a atras atenția. Regret” / Lovită cu țevi din polipropilenă, degete fracturate și amenințări cu moartea: deplasarea de serviciu a jurnalistei Elena Milașina în Cecenia
EXCLUSIV: „Să nu faci ca toți, să nu iei parte, să te opui prin simplul fapt că îți cauți de treabă și îți faci lucrul onest. Dacă așa ar face toți, schimbarea s-ar întâmpla de la sine”. INTERVIU cu regizorul filmului „Varvara”, Anatol Durbală
TRĂIND DE GARDĂ: „După anii 2030-2040, jumătate din populația R. Moldova va avea peste 50 de ani.” De ziua Mondială a Populației s-a lansat programul „privind îmbătrânirea activă și sănătoasă”
CORUPȚIE: Implicarea societății civile în procesul de achiziții publice reduce riscul fraudării acestora
Opinii:
Alina Radu: „Nu vrem aparat de casă, vrem s-avem pâine pe masă?”
Petru Grozavu: 500 de zile de război și 70 de mii de crime
Sabin Rufa: Criza de identitate. Moldovenilor, suntem români!