Principală  —  citiți joi   —   Citiți joi în ZdG: O…

Citiți joi în ZdG: O investiție de 69 de milioane de lei, cu lacătul la poartă și Cum s-a schimbat Ucraina la 1000 de zile de agresiune rusească

Într-o nouă ediție tipărită a Ziarului de Gardă, aflați la rubrica Dosar despre prima fabrică de producere a peleților din biomasă din R. Moldova – o investiție de circa 69 de milioane de lei, care nu funcționează în prezent, dar care are nevoie de încă un milion de dolari pentru a-și începe activitatea. Citiți în rubrică despre dosarul penal clasat, deschis în 2021 în temeiul „unei bănuieli rezonabile privind gestionarea frauduloasă a mijloacelor financiare acordate Guvernului R. Moldova de către Guvernul Japoniei”.

Marți, 19 noiembrie, Ucraina a marcat 1000 de zile de la începutul războiului lansat de Federația Rusă. La rubrica Dosar, citiți și analizați, prin intermediul galeriei foto, cum s-a schimbat Ucraina la o mie de zile de război.

Cetățenii R. Moldova care dețin și cetățenia română sunt așteptați de vineri, 22 noiembrie, până duminică, 24 noiembrie, la urnele de vot pentru a alege președintele României. Răsfoiți la rubrica Alegeri în România, unde puteți găsi profilurile candidaților care au cele mai mari șanse să câștige.

La rubrica Transparență, ZdG a discutat cu Esa Reunanen, cercetător la Universitatea din Tampere, și cu Salla Nazarenko, membră a Uniunii Jurnaliştilor din Finlanda, despre elementele care stau la baza încrederii finlandezilor în mass-media. Totodată, citiți în rubrică ce impact a avut încrederea generală în mass-media a finlandezilor în depășirea crizei provocate de pandemia Covid-19.

La rubrica Interviu, citiți ce a discutat Ziarul de Gardă cu Olaf Steenfadt, fondator al Global Media Registry (GMR), o organizație caritabilă care promovează transparența, responsabilitatea și pluralismul în spațiul informațional. Olaf Steenfadt a vorbit despre concluziile sale privind mass-media din R. Moldova, în urma lansării proiectului „Media Ownership Monitor”, realizat de Asociația „Media-Guard”, precum și despre experiența GMR în implimentarea proiectului în aproape 30 de țări.

Marți, 19 noiembrie, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de către noii membri ai Guvernului condus de Dorin Recean. La rubrica Reporter Special găsiți CV-ul și averea noii ministre a Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, și a ministrei Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin.

Acestea, dar și alte materiale jurnalistice pot fi citite mâine, în cea de-a 44-a ediție a Ziarului de Gardă din acest an.

Rubricile ediției:

ACTUAL: A examinat dosarul privind contrabanda de 550 de mii de euro, în timp ce soțul ei este cercetat pentru o infracțiune similară. Argumentele judecătoarei Arina Ialanji/ Curtea Constituțională a anunțat data când va analiza validarea rezultatelor alegerilor prezidențiale/ Discuții la Președinție despre corupția politică și reforma justiției cu 18 partide extraparlamentare

OPINII:
Petru Grozavu: Ce a fost a trecut

EDITORIAL:
Alina Radu: Așa arată o miciună penală. E timpul oare să introducem minciuna în Codul penal?

#protejat online: Deepfakes și utilizarea imaginilor false pentru a hărțui fetele și femeile

DOSAR: O investiție de 69 de milioane de lei, cu lacătul la poartă: dosar penal clasat, viitor incert și noi cerințe de milioane/ Cu pază, fotografi și oameni care mimează proteste. Cum se prezintă bașcana Evghenia Guțul în ședințele de judecată

INTERVIU: „Arată-mi peisajul mediatic și îți voi spune în ce țară trăiești”. Interviu cu Olaf Steenfadt, fondator al Global Media Registry

CITITORUL DE GARDĂ: Indexarea pensiilor: este sau nu procedura echitabilă?

VIAȚA REDACȚIEI: Măriuța Nistor și Natalia Zaharescu, premiate de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

REPORTER SPECIAL: Doi miniștri noi în Guvern: avere și CV/ 1000 de zile de agresiune rusească. Cum s-a schimbat Ucraina

EXCLUSIV: Medicina și Justiția. Criminalizarea medicilor și reforma sistemului de malpraxis: Apel la rațiune, dreptate și protecția profesiei medicale

ALEGERI ÎN ROMÂNIA: Alegeri prezidențiale în România: portretele candidaților care au cele mai mari șanse să câștige

OAMENI: Maria Drăgan: uitată sau neuitată?