Citiți joi în ZdG: Ce fac instituțiile statului pentru a verifica corupția din spatele protestelor organizate de Partidul ȘOR, cum ajung „protestatarii în chirie” la Chișinău și lansarea platformei online „compensatii.gov.md”
În ediția din 13 octombrie a Ziarului de Gardă citiți o anchetă despre ce fac instituțiile statului pentru a verifica corupția din spatele protestelor organizate de Partidul „ȘOR”, după ce Ziarul de Gardă a demonstrat, în investigația sub acoperire „Protestatari în chirie”, modul cum sunt mobilizați, transportați organizat și plătiți ca să-și manifeste „atitudinea civică” așa-zișii protestatari ai Partidului „ȘOR”.
La rubrica „Actual” citiți despre lansarea platformei online „compensatii.gov.md”, elaborată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Destinat cetățenilor care doresc să solicite compensații la energie, site-ul va fi utilizat pentru depunerea cererii și atribuirea unui grad de vulnerabilitate energetică, în baza acelei cereri.
De asemenea, din paginile rubricii „Actual” citiți și despre majorarea tarifului la energia electrică pentru consumatorii finali, precum și despre îndemnul autorităților către cetățeni de a economisi energia electrică, după ce Ucraina a oprit exportul spre R. Moldova.
La rubrica „Dosar” citiți despre prima ședință de judecată în așa-numitul dosar „kuliok”, programată pentru data de 17 octombrie la Curtea Supremă de Justiție. În acest dosar, fostul președinte al R. Moldova Igor Dodon este învinuit că a pretins aproape un milion de dolari de la Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov pentru a negocia cu Federația Rusă, condiții favorabile partidului politic „Partidul Democrat din Moldova (PDM) și, personal, lui Plahotniuc Vladimir.
Rubrica „Justiție” dezvăluie averea noului procuror general interimar, Ion Munteanu, numit în funcția printr-un decret al șefei statului Maia Sandu semnat la data de 12 octombrie.
ANCHETE:
- Ce fac instituțiile statului pentru a verifica corupția din spatele protestelor organizate de Partidul Șor? Răspund Poliția, SIS, PG și CNA
- Cum ajung „protestatarii în chirie” la Chișinău
DOSAR: Prima ședință de judecată în dosarul „kuliok”. Igor Dodon, primul șef de stat din istoria R. Moldova, judecat pentru o infracțiune comisă în perioada mandatului.
TRĂIND DE GARDĂ: Sănătatea mintală în R. Moldova în contextul vieții post-Covid și a instabilităților sociale. „După pandemie oamenii se uită cu totul altfel la sănătatea mintală”.
VIAȚA REDACȚIEI: „Protestatari în chirie”: În culisele investigației sub acoperire.
CITITORUL DE GARDĂ: Două învățătoare, care au lucrat cot la cot din 1968, cu un salariu similar, primesc pensii diferite.
REPORTER SPECIAL:
- Ucigași. Răpitori. Torționari. Ce fac rușii în regiunea Herson.
- Interzicere de a munci sau închisoare: ce-i așteaptă pe profesori după ce Ucraina își va elibera teritoriile.
EXCLUSIV: Interviu cu Ipolit Leca, filolog, jurnalist, originar din Oxentea, Dubăsari, stabilit, acum 43 de ani, în Lituania.
JUSTIȚIE: CV-ul și averea noului procuror general interimar, Ion Munteanu, propus de către Consiliul Superior al Procurorilor în funcția respectivă după ce mandatul actualului procuror general interimar, Dumitru Robu, a expirat.
SONDAJ: UCRAINA ÎN NATO: CE IMPACT AR PUTEA AVEA ASUPRA R. MOLDOVA?
SĂNĂTATE: Medic oftalmolog, despre miturile legate de purtarea ochelarilor și alimentele consumate ca să vedem bine: „Ochii sunt un organ prea special ca să fie „tratat” de vecini și rude”.
OPINII:
Petru Grozavu: Pacea, cea mai mare problemă a războiului din Ucraina
EDITORIAL:
Aneta Grosu: Rușii pe care îi iubim.
Alina Radu: Rachetele rusești, cerul violat și fabrica de destabilizare.