Principală  —  Blog  —  Viața redacției   —   Măriuța Nistor și Natalia Zaharescu,…

Măriuța Nistor și Natalia Zaharescu, premiate de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

Măriuța Nistor și Natalia Zaharescu, autoarele investigației „În Slujba Moscovei” au obținut Premiul de Excelență al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZRP) la categoria Investigații Jurnalistice. Ele au primit premiul luni, 18 noiembrie, într-o gală organizată la București, România. Jurnalistele au primit diplome de excelență „pentru curajul de a pătrunde în mecanismele dezinformării și fraudei electorale”. 

Gala premiilor UZRP 2024 organizată de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România a avut loc în sediul Teatrului „Ion Creangă” din București luni, 18 noiembrie. 

Derulată sub deviza „Excelența în jurnalism”, festivitatea a fost deschisă de Sorin Stanciu, președinte al UZPR, și de Ruxandra Săraru, membru al Consiliului Director al UZPR, președintele juriului de acordare a Premiilor. 

Ruxandra Săraru a spus că „sarcina juriului nu a fost deloc una ușoară – anul 2024 a fost unul special din multe puncte de vedere, mai ales prin faptul că se împlinesc 35 de ani de la Revoluția din 1989. Ne-am străduit să-i celebrăm pe cei mai buni dintre cei buni”.

„Jurnaliști din toate segmentele mass-media, tineri și seniori s-au reîntâlnit pentru a-i celebra pe cei distinși cu premii și a reafirma valorile unei profesii de excepție. În fiecare dintre cuvintele de introducere a laureaților Premiilor UZPR, colegii au relevat vocația și dedicarea pe care le implică jurnalismul făcut cu bună credință, care deservește publicul și adevărul și în care excelează fiecare dintre cei care au fost distinși cu cele mai prestigioase premii ale breslei. Ca într-un cerc fast, festivitatea a început premierea unor tineri viitori jurnaliști din Oradea și s-a încheiat cu emoția acordării distincțiilor Omagiu (Opera omnia) unor publiciști de excepție, care și-au dedicat întreaga viață unui „monument simbolic al jurnalismului, pe care îl merităm cu toții”, după cum a spus Sorin Stanciu, președintele UZRP.

Măriuța Nistor și Natalia Zaharescu au fost singurele jurnaliste din R. Moldova care au fost premiate în cadrul galei. Printre premianți s-au regăsit jurnaliști consacrați din România, printre care Adelin Petrișor, pentru jurnalism de război sau Alex Dima de la Pro TV pentru „campanii de presă”

Vedeți, mai jos, lista tututor premianților.

Juriul UZPR a decis acordarea următoarelor Premii de Excelență:

Jurnalism școlar – LOGOPAPER, Oradea

Presa scrisă, Cuget liber, Constanța

Presa de investigație –  Ziarul de Gardă – Măriuța Nistor, Natalia Zaharescu, Rep. Moldova

Mangement de presă – Dan Preda

Carte despre profesia de jurnalist – Liviu Tofan

Fotojurnalism – Contantin Duma

Jurnalism radio – Ioana Brușten

Jurnalism TV – emisiunea Vorbește corect – Cristina și Radu Dănilă

Presa din diaspora – John Florescu

Jurnalism de război – Adelin Petrișor

Proiecte editoriale – revista Longevity

Campanii de presă – Alex Dima (ProTV)

Omagiu (Opera omnia) – Florea Firan, Coman Șova

Gala Premiilor UZPR a reflectat și în 2024 valoarea și importanța presei profesioniste, cea care contează, care are impact și care contribuie la bunul mers al societății și la informarea adecvată a publicului, se precizează într-un comunicat de presă emis de UZRP. 

În prima parte a investigației ZdG sub acoperire „În slujba Moscovei. Trei luni printre «robii» lui Șor”, Măriuța Nistor a pătruns în rețeaua oligarhului fugar Ilan Șor și a documentat cu o cameră ascunsă cum are loc coruperea alegătorilor în contextul alegerilor prezidențiale și al referendumului constituțional din 20 octombrie.

În cea de-a doua parte a investigației, numită „Cum a fost fraudat referendumul. Rețeaua lui Șor, de partea lui Stoianoglo. În slujba Moscovei (II)”, Natalia Zaharescu a pătruns în alt grup al rețelei lui Șor, fiind racolată ca „activistă” sub numele de cod „Irina Zahar”. Aceasta a arătat cum rețeaua a fost mobilizată să-l susțină pe Alexandr Stoianoglo, candidatul socialiștilor lui Igor Dodon.