DECLARAȚIE ZdG Poșta Moldovei a anunțat creșterea cu 341% a tarifelor pentru distribuția ziarelor începând cu anul 2024
Ziarul de Gardă a primit joi, 30 noiembrie, contractul de la Poșta Moldovei (întreprindere de stat) privind distribuția ziarelor pentru anul 2024 și a constatat o creștere a costului distribuției cu 341% (adică de peste patru ori mai mult comparativ cu tariful pentru anul 2023), ceea ce afectează în mod critic capacitatea redacției de a desfășura campania de abonare și de a-și asuma producerea ediției tipărite pentru anii următori.
Menționăm că de la începutul anului 2023 Poșta Moldovei a majorat deja tarifele de distribuție cu circa 40%, chiar dacă redacțiile ziarelor independente au explicat că situația financiară a echipelor redacționale era deja destul de proastă după pandemia COVID-19 și după doi ani în preajma războiului.
În octombrie 2023, Poșta Moldovei a anunțat din nou că va urma o majorare cu aproximativ 40% a costurilor pentru distribuție, explicând că acele costuri existente nu acopereau cheltuielile de facto pentru distribuția ziarelor către abonați. Poșta a declarat că va face calcule, estimări și va reveni cu cifrele definitive. Redacțiile independente au anunțat din nou că se confruntă și ele cu nenumărate crize, iar Asociația Presei Independente (membre ale căreia sunt mai multe redacții, inclusiv ZdG) a inițiat un dialog cu Guvernul, sesizând riscurile la care sunt supuși editorii de ziare independente în aceste condiții de scumpiri.
La 30 noiembrie, redacția ZdG (și alte redacții) a primit contractul ce prevede calculele de la Poșta Moldovei, fiind informată și telefonic că aceste prețuri noi (crescute cu 341%) ar acoperi cheltuielile reale pentru distribuția ziarelor. Asta înseamnă că și redacția ar urma să crească costurile unui abonament cu circa 350%, dar așa cum peste 80% dintre abonații ZdG sunt pensionari sau persoane vulnerabile, deducem că majoritatea dintre ei nu vor putea să mai perfecteze abonamente.
Concomitent, conducerea API ne-a informat că discută cu Guvernul despre un mecanism de susținere a redacțiilor ziarelor independente privind acoperirea parțială a costurilor pentru distribuție. Această acoperire se preconizează să fie făcută în baza evaluărilor privind etica și deontologia profesională (menționăm că redacțiile API sunt supuse permanent sau periodic evaluărilor de calitate și deontologie).
Ziarul de Gardă semnalează tuturor părților câteva probleme care apar în aceste condiții:
- Starea ziarelor independente, de interes public
Scumpirea cu sute de procente a serviciilor prestate de către o entitate de stat (fie și din cauza unor probleme financiare) ar fi trebuit să fie realizată gradual, în paralel cu un plan de redresare pentru ziarele care servesc interesul public. Or, o asemenea scumpire va afecta mai puțin publicațiile care au patroni politici (unele de la Moscova, altele – de la oligarhii locali), pe cele care, prin genul lor de jurnalism, atrag publicitate fățișă și ascunsă și va afecta cel mai mult ziarele independente, în special pe cele care, prin genul lor de jurnalism, servesc democrația, drepturile omului, lupta cu fenomenul corupției.
- Starea cetățenilor vulnerabili care au nevoie de acces la informații veridice
Scumpirea cu sute de procente a distribuției cauzează imediat scumpirea abonamentelor, iar asta pune sub lovitură capacitatea de a abona un ziar pentru cei mai vulnerabili abonați – pensionarii, persoanele cu dizabilități sau cu venituri mici. Ținând cont de gradul dezinformării, de războiul informațional, de necesitatea explicării coerente a necesității integrării europene, cei mai vulnerabili cetățeni vor pierde această posibilitate de informare.
- Modelele de finanțare din bani publici trebuie să fie transparente și să excludă implicațiile politice
Mecanismul posibilei compensări de către Guvern, prin intermediul societății civile, a creșterii costului pentru distribuție trebuie să fie explicit și permanent, astfel încât să nu poată fi viciat de interese opace, dar nici anulat până când ziarele care servesc interesul public nu își redresează situația.
Redacția solicită autorităților să ia în calcul nu doar redresarea situației financiare de la Poșta Moldovei, ci să analizeze contextul larg și valoarea câștigurilor pentru societate, pentru redacții și pentru Poșta Moldovei în cazul în care:
- mai puțini oameni vulnerabili vor abona ziare independente – cine și ce câștigă?
- ziarele dedicate investigațiilor și drepturilor omului vor avea mai puțini abonați – cine și ce câștigă?
- oamenii vor alege abonamente ieftine oferite de ediții cu finanțări opace – cine și ce câștigă?
- poșta va primi mai puține ziare pentru distribuție – cine și ce câștigă?
ZdG solicită Guvernului, Comisiei Parlamentare pentru mass-media, ONG-urilor de mass-media și partenerilor de dezvoltare să analizeze cu maximă diligență riscurile acestei decizii, inclusiv riscul închiderii variantei tipărite a ZdG – ziarul cu cel mai mare număr de abonați din R. Moldova, singurul ziar de investigații, ziarul care a scris timp de peste 19 ani istoria luptei cu fenomenul corupției din acest stat.