Cum ar fi fost dacă n-ar fi existat jurnalism de investigație în R. Moldova?
Oamenii din spatele unora dintre cele mai răsunătoare investigații jurnalistice din R. Moldova au ieșit în față pentru a-și spune poveștile la Investigative Talks. În contextul Zilelor Libertății Presei și cu ocazia celor 10 ani de activitate, RISE Moldova a organizat Investigative Talks. Evenimentul a adunat pe aceeași scenă 10 jurnaliști de investigație din presa locală și națională, care au vorbit despre și din experiența lor. Printre cei 10 jurnaliști care au vorbit a fost și colegul nostru, Victor Moșneag.
Victor a vorbit despre puterea jurnalismului de investigație, despre provocările acestui domeniu în R. Moldova și s-a întrebat cum ar fi arătat R. Moldova dacă n-ar fi existat jurnalismul de investigație. Victor și-a amintit cum a început să facă jurnalism de investigație, cum acest gen de jurnalism a schimbat R. Moldova, dar și cum este viața unui jurnalist de investigație. Vedeți mai jos o parte din discursul lui Victor la eveniment.
„Dacă n-ar fi existat jurnalism de investigație în R. Moldova”
(…) Din păcate, azi, în redacții nu mai vin foarte mulți oameni entuziaști, care-și doresc să facă jurnalism, nemaivorbind de investigații. Sau dacă vin, mulți renunță prea devreme, încă înainte să înțeleagă ce înseamnă cu adevărat o investigație.
De ce? Pentru că jurnalismul de investigație e extrem de obositor, te epuizează foarte rapid și te face să adopți un stil de viață diferit față de cel al altor persoane.
Eu, de exemplu, am ajuns de multe ori să văd peste tot în jur doar rău și negativ, chiar și acolo unde nu e cazul. Să caut peste tot probleme, corupție și încălcări.
De exemplu, un om normal, când se duce la un restaurant, ce face? Se gândește ce să comande și ce apetisante arată bucatele din meniu. Un jurnalist de investigație se gândește cine-i proprietarul localului.
Un om normal, când vede o mașină scumpă pe stradă, o admiră. Jurnalistul de investigație face poze, notează numărul ei de înmatriculare și încearcă să afle cine-i proprietarul și dacă el nu e vreun funcționar public.
Eu, când merg acasă după muncă și cineva îmi povestește o faptă bună făcută de cineva, privesc la asta cu neîncredere și îmi zic: precis e ceva la mijloc.
Jurnalistul de investigație este, întotdeauna, sceptic. Asta e bine, până la un punct, pentru că uneori apare exagerarea și nu mai poți, pur și simplu, să te bucuri de viață. Ești tot timpul stresat și în alertă, chiar și atunci când nu e cazul… Și, poate, din această cauză, mulți ezită sau renunță să-l facă.
Dar, mulți nu vor să vină în jurnalismul de investigație și după ce văd valuri enorme de critici adresate jurnaliștilor de investigație, discursuri de ură, amenințări, discreditari. Probabil că se gândesc „la ce ne trebuie nouă asta?”
Și e păcat. Pentru că în scurta istorie a acestui stat, jurnalismul de investigație din R. Moldova pot zice că a făcut istorie și a dat atât de multe acestei țări, cum nu cred că au dat multe instituții ale statului în cei 33 de ani de independență…
Haideți să enumerăm doar câteva fapte despre care nu s-ar fi aflat dacă n-ar fi fost jurnalismul de investigație în R. Moldova…
- Nu s-ar fi aflat despre zecile sau chiar sutele de case de milioane ale judecătorilor, procurorilor și ale altor funcționari de rang înalt, printre care deputați și miniștri plătiți din bugetul de stat, adesea înscrise pe părinți și socri pensionari;
- Dacă n-ar fi existat jurnalismul de investigație, nu s-ar fi aflat că R. Moldova avea un premier care nu dăduse Bac-ul și că avea diplomă de studii falsă;
- Nu s-ar fi aflat despre sute de licitații pe bani publici câștigate de firme afiliate funcționarilor și politicienilor;
- Nu s-ar fi aflat despre pasiunea mitropolitului pentru blonde și despre averea acestuia;
- Nu s-ar fi aflat despre cum Șor plătea oamenii pentru a „protesta”;
- Nici despre „spălătoria rusească”, cunoscută sub denumirea de Laundromat, azi celebră în toată lumea, nu s-ar fi știut.
- Nici despre vacanțele unui fost președinte în Maldive și Seychelles, nici despre „masa de sărbătoare” a unui fost premier în plină pandemie, nici despre dubla identitate a lui Plahotniuc și Țuțu din România, nici despre persoanele ale căror telefoane au fost interceptate sau despre multe alte lucruri pe care, fiți siguri, toți cei vizați le doreau cât mai ascunse.
- Dar nu doar asta. Dacă n-ar fi existat jurnalismul de investigație, cine ar fi discutat cu oamenii care se confruntă cu anumite probleme și care cred că jurnaliștii sunt singura lor șansă de a se face auziți și singurii care-i ascultă?
(…) Dacă n-ar fi fost jurnalismul de investigație, cu siguranță, corupția ar fi fost mult mai răspândită, iar drepturile omului ar fi fost mult mai des încălcate. Acum, e destul ca un jurnalist să asiste la o ședință de judecată într-un proces pentru ca un judecător să-și schimbe deciziile și comportamentul într-un dosar. Cu siguranță că toate guvernările ar fi fost mult mai puțin responsabile. Sunt sigur că jurnalismul de investigație a fost unul dintre principalii catalizatori ai schimbării în R. Moldova.
Deși avem o societate manipulată și vedem peste tot falsuri, dacă n-ar fi fost jurnalismul de investigație, lucrurile ar fi arătat mult mai rău, iar cetățenii, chiar și cei bine informați, ar fi fost mult mai expuși propagandei și informațiilor false.
Da, și dacă nu ar fi existat jurnaliștii de investigație, cred că nu am fi forțat mâna băieților șmecheri să fie atât de inventivi încât să deschidă firme prin zone offshore sau să înregistreze proprietăți de milioane pe numele unor intermediari care, la un moment dat, i-ar putea lăsa fără nimic. Plahotniuc cred că înțelege cel mai bine ce am vrut să zic, or, tot de la jurnaliștii de investigație am aflat cum a rămas fără câteva proprietăți pe care le-a înregistrat pe niște intermediari.
(…) Probabil, mulți dintre voi acum zic «ei, câte încă nu au aflat jurnaliștii de investigație». Da, sunt de acord. Cu siguranță, există tare multe lucruri pe care jurnaliștii de investigație nu le-au aflat. Încă. Sau poate nu le vor afla niciodată. Și nu le vor publica niciodată.
Dar nu pentru că așa vor ei, ci pentru că jurnaliștii de investigație sunt, în primul rând, OAMENI și ei sunt mult prea puțini pentru câte probleme există în R. Moldova.
Dar, nu doar lipsa de cadre este problema, ci și lipsa de susținere pe care o simt jurnaliștii de investigație, care adesea sunt atacați din toate părțile și sunt apreciați doar atunci când ceea ce scriu ei convine unuia sau altuia.
Trebuie să înțelegem că jurnaliștii de investigație nu au puteri supranaturale. Ei tot au limite, nu sunt imuni la tot ce se întâmplă în jurul lor. Ei nu au o baghetă magică prin care investigațiile se scriu singure. Da, chiar dacă există zeci de acuzații despre investigații la comandă. Cred că toți jurnaliștii de investigație cunosc această sintagmă – când publici o investigație, cel vizat, indiferent de statut sau funcție, se apără și se întreabă public de ce anume atunci a fost publicată investigația, de ce anume el este vizat și e sigur că e scrisă la comanda cuiva…
Și asta e trist, umilitor și îi face și pe cei câțiva doritori de a face jurnalism de investigație sa plece din jurnalism.
Vreau azi, dar nu doar azi, să ajungem să înțelegem că jurnalismul de investigație nu este neapărat o normalitate, nu e ceva care vine de la sine, nu este o obligație pentru cei care-l fac.
El nu neapărat poate să existe tot timpul și la standarde ridicate, nu e ceva pe care-l avem ca pe un drept, ci e ceva pe care o mână de oameni care pot alege să facă orice în lumea asta, inclusiv mai mulți bani și mai puțin stres, îl oferă societății cu prețuri foarte mari: oboseală cronică, stres, amenințări și alte probleme.
Jurnalismul de investigație în R. Moldova există, pentru că o mână de oameni s-a încăpățânat să-l construiască și să aibă grijă de el.
Dar, jurnalismul de investigație nu va exista la nesfârșit fără ca noi, ca și societate, să ne implicăm. Multora ne place să știm că el există, ne place să cerem ca jurnaliștii de investigație să investigheze un subiect sau altul, ne place să le reproșăm jurnaliștilor de investigație că nu au publicat un subiect sau altul, ne place să facem referire la investigații atunci când asta ne convine și cam atât. Dar, vreau să înțelegem că așa nu merge și nu va merge la nesfârșit.
Vreau ca fiecare acasă să medităm. În loc să avem așteptări ca jurnaliștii de investigație să descopere una sau alta, să ne gândim: dar eu ce am făcut sau ce voi face de azi pentru ca în R. Moldova jurnalismul de investigație să existe în continuare, să se dezvolte și să devină mai bun? Când ultima dată am citit o investigație cap-coadă? Când ultima dată am donat pentru jurnalismul de investigație? Când ultima dată am abonat un ziar de investigații?
Vă rog să înțelegem că fără cititori, fără public, fără oameni cărora să le pese, fără cetățeni activi civic, dar și fără bani, jurnalismul de investigație nu se poate dezvolta. Trebuie să conștientizăm asta acum, cât încă nu e prea târziu. Trebuie sa acționăm pentru a convinge tinerii să aleagă jurnalismul de investigație…, nu să acționăm pentru a-i face și pe cei care sunt în acest domeniu să renunțe.
Jurnalismul bun, jurnalismul de investigație, este responsabilitatea societății. Și el va exista atât timp cât societatea va arăta că are nevoie de el. În concluzie, cred că jurnalismul de investigație nu este doar o profesie, ci și o misiune vitală pentru sănătatea societății noastre. Să avem grijă de el.
La final, în loc de concluzie, am rugat Inteligența Artificială să-mi zică un banc la temă. Deși am rugat să fie banc, îmi pare că ea a descris o realitate perfectă:
— Ce fac politicienii într-o țară fără jurnaliști de investigație?
— Tot ce vor!
Și eu aș completa – pe banii noștri.
Alți nouă jurnaliști au urcat pe scenă
Pe scena evenimentului au mai urcat alți nouă jurnaliști de investigație:
