Corupția și războiul. O expoziție ZdG de Ziua Internațională Anticorupție
Ziarul de Gardă organizează și în acest an o expoziție Anticorupție la Muzeul Național de Istorie. Tema expoziției este „Corupția și Războiul”, și va fi inaugurată vineri, 9 decembrie, ora 11.00, de Ziua Internațională Anticorupție.
Expoziția încadrează peste 100 de exponate din presa națională și internațională a anului 2022, care aduc vizitatorii în fața unor întrebări directe: Este corupția o cauză a războiului? Ar putea combaterea corupției să prevină războaiele? Poate exista pacea fără integritate și transparență?
Expoziția este împărțită în câteva zone: Coridorul Corupției Naționale, Cercul Războiului, Caracatița moldo-rusă și Tunelul cu Luminiță. Exponatele reprezintă articole de presă, documente, imagini, fotografii, scheme, colaje executate de ZdG, dar și de alte redacții din Moldova și din lume.
Expoziția va fi deschisă vineri, 9 decembrie, începând cu ora 11.00 și va putea fi vizitată între 11.00 și 13.00. Ulterior, începând cu sâmbătă, 10 decembrie, ea va fi disponibilă pentru a primi vizitatori zilnic, între 10.00 și 16.45. Expoziția va dura până la 29 decembrie 2022, inclusiv.
Este potrivită pentru grupuri de elevi, studenți, bibliotecari, familii cu copii, dar și pentru oricine este interesat de situația actuală din regiune și de efortul jurnaliștilor de investigație.
O expoziție similară a fost organizată de ZdG și în 2021. Expoziția tematică de anul trecut a avut titlul „Corupția în Republica Moldova. 30 de ani de luptă”.
Citiți și: 30 de ani de corupție. O expoziție a ZdG