Viața după Brexit
Referendumul britanic cu privire la ieşirea din componenţa UE a produs un şoc în întreaga lume. Până atunci, părea să existe o dezvoltare de nestopat. Mai ales după al Doilea Război Mondial, nu doar că frontierele pentru mărfuri şi persoane s-au deschis, ci peste tot a existat o mişcare frenetică spre mai multă centralizare politică. Şi nu doar în Europa de Vest. Putin visează la replicarea UE pe şi peste teritoriul fostei Uniuni Sovietice. În Asia, America Latină, Africa, Caraibe, oriunde apar noi organizaţii transnaţionale care încearcă să instaureze controlul birocratic şi politic asupra actualelor state naţionale.
Brexit-ul a fost cel mai clar semnal că unei părţi largi a populaţiei nu-i place centralizarea politică şi birocratizarea economiei. După ce socialismul de tip sovietic a fost învins, după milioane de vieţi pierdute în gulaguri şi alte locuri de groază, se părea că va câştiga economia de piaţă. Dar, cu regret, multe din fostele ţări capitaliste s-au inspirat din moştenirea socialismului real. Doar e visul oricărui intelectual să vină el în fruntea societăţii, ca să stabilească pentru plebei regulile de joc.
Argumentele pentru Brexit au fost de natură foarte diversă, recurgându-se inclusiv la xenofobie şi speculându-se dorinţa de a se izola de restul lumii. Filmul documentar ”Brexit: the movie” a adoptat, dimpotrivă, poziţia comerţului liber, potrivit căreia, cu regret, UE, dintr-o comunitate orientată spre valori clasic-liberale şi creştine, s-a transformat într-un mecanism prin care unele companii mari şi mai degrabă ineficiente folosesc, prin lobby-iştii lor la Bruxelles, birocraţia UE pentru a ridica bariere comerciale faţă de restul lumii. Astfel, consumatorii europeni subvenţionează propriii producători, plătind preţuri artificialmente înalte. Un aspect strigător la cer sunt măsurile luate pentru a ridica special preţurile la produsele alimentare. Atunci când, chiar în Europa, există milioane de sărăci şi şomeri, în special în ţările sudice, dar mai ales când milioane de oameni mor de foame în Africa şi Asia, văzând materialul video din arhivă în care se trece cu buldozerul peste munţi de roşii şi alte legume sau fructe, în care grămezi enorme de unt sunt pur şi simplu lăsate să se strice, atunci şi omul de rând înţelege că se întâmplă ceva monstruos.
Folosind bazele de date UE, autorii filmului au calculat câte legi reglementează obiectele pe care le foloseşte un om de rând după ce se trezeşte: 109 legi pentru perne, 31 pentru perii de dinţi, 47 pentru paste de dinţi, 172 (!) pentru oglinzi, 91 pentru duşuri, 118 pentru şampon, 454 (!) pentru prosoape, 1246 pentru pâine, iar 12 653 pentru lapte. Şi aşa mai departe. Ce înseamnă asta pentru un tânăr antreprenor? Pentru companiile mari şi stabile, de mult, aceste legi puţin contează. Ele deja dispun de resursele necesare pentru a se adapta: dispun de sute de jurişti şi alţi specialişti care le ajută să navigheze prin jungla birocratică. Mai ales că multe din aceste legi sunt elaborate cu ajutorul direct sau la comanda propriilor companii, ca să limiteze concurenţa. Să deschizi propria ta afacere înseamnă să te bagi pe un câmp minat. Să ne imaginăm că vrei să produci prosoape. Un produs destul de inofensiv, ni s-ar putea părea. Dar oricând, concurenţa de pe piaţă te poate scoate afară din joc, apelând la ceva ce n-ai respectat din acele 454 de legi.
Reacţia la Brexit împarte Europa în două tabere: unii care doresc să accelereze procesul de centralizare şi mai mult, şi care înaintează chiar planuri ale unei Uniuni militare, făcând trimitere la pericolul Rusiei. Şi alţii, mai ales state din Europa de Est, care doresc o debirocratizare a UE, cu reîntoarcerea spre suveranitatea naţională. Faptul că UK, un plătitor net la bugetul Uniunii Europene, va părăsi clubul, pe când mai ales ţările din Sud se apropie tot mai mult de colaps, face inevitabilă o redefinire a UE.
