Un război neîncheiat
Războiul de pe frontul de răsărit nu este şi nu are cum fi un „război de apărare a Patriei” pentru noi. El a fot un război de eliberarea a noastră de sub ocupaţie sovietică. Ce ordona mareşalul Antonescu Armatei Române pe 22 iunie 1941? „Ostaşi, Vă ordon, treceţi Prutul. Zdrobiţi vrăjmaşul din Răsărit şi Miază-Noapte…
Ca ieri, cu 75 de ani în urmă, cel de-al doilea război mondial, declanşat pe 1 septembrie 1939 de Hitler, în complicitate cu Stalin, îşi croia drum şi pe frontul de răsărit. Pradă războiului cădea şi fosta URSS, parte a căreia, în urma ocupaţiei sovietice din 28 iunie 1940, deveniseră şi cele două ţinuturi istoric româneşti, Basarabia şi nordul Bucovinei. Potrivit marilor strategi militari germani, războiul cu URSS trebuia să fie unul fulger, marele imperiu de răsărit urmând să cadă până în iarnă, dar soarta acestui război a fost să fie alta. Durata lui s-a extins pentru 4 ani înainte, iar costurile, potrivit estimărilor istoriografice sovietice, s-au ridicat la peste 22 de milioane de vieţi omeneşti din totalul de peste 70 de milioane, câte a ucis războiul în cei 6 ani de măcel non-stop.
Deşi de la începutul războiului sovieto-german au trecut 75 de ani şi alţi 71 de la încheierea acestuia, disputele din jurul celui de-al doilea război mondial continuă. În timp ce unii îl găsesc vinovat pe Hitler de declanşarea celui mai sângeros şi costisitor măcel din istoria omenirii (1.000 de miliarde de dolari americani la valoarea anului 1945, mai mult decât au costat toate războaiele anterioare), alţii arată cu degetul la Stalin, sau la amândoi. Potrivit celor din urmă, nu s-ar fi întâmplat nimic sau, cel puţin, lucrurile nu ar fi evoluat după un scenariu atât de dramatic, dacă Stalin nu ar fi intrat în cârdăşie cu Hitler şi nu ar fi semnat, pe 23 august 1939, Pactul de neagresiune ruso-german şi Protocolul adiţional secret Ribbentrop-Molotov de reîmpărţire a sferelor de influenţă în Europa de Est. Din momentul în care a semnat, Stalin a devenit complicele lui Hitler, iar ambalajul, strict propagandistic şi pan-rusesc, pe care Moscova îl mai dă cu naftalină şi azi şi prin care încearcă să mintă lumea (întâi de toate, pe ruşi) că războiul doi mondial a fost unul de „apărare a Patriei” şi că Rusia a fost victima acestui război, nu mai ţine, pentru că, înainte de a intra în apărare (1941) şi a fi victimă, Rusia, în complicitate cu Germania, a fost agresor în acest război (1939-1940). Este curios, în acest sens, interviul apărut în ajunul zilei de 9 mai, curent, pe rusia.ro, preluat de la Radio Liberty, în care sunt intervievaţi doi dintre istoricii ruşi, Oleg Budniţki şi Mark Salonin, având titlul „Lecţie de istorie: cum a provocat Rusia al doilea război mondial?”. Citez din interviu: „Tovarăşul Stalin avea un plan mare, clar şi destul de raţional: să-l împingă pe Hitler într-un mare război european… Stalin urma să aştepte, iar când toţi participanţii la acest război vor fi aproape morţi de oboseală, marea Armată Roşie, cu zecile de mii de tancuri, va trece peste totul ca un tăvălug… Toată Europa trebuia să devină sovietică. Planul era absolut clar. Asa că la ce naiba i-ar fi servit să se pună rău cu Germania în 1939, dacă a putut să se înţeleagă cu ea….”. Iar înţelegerile mai substanţiale au fost, potrivit Pactului de neagresiune, trei: părţile se obligau să se abţină de la agresiune împotriva celuilalt; să nu acorde sprijin unui terţ care îl atacă pe celălalt şi să nu adere la alianţe militare îndreptate împotriva celeilalte părţi. Mai veneau şi partajările teritoriale, în care Germania lăsa mână liberă Rusiei în privinţa Finlandei, statelor baltice, Basarabiei, nordului Bucovinei, mai făcându-i parte şi din Polonia. La scurt timp de la semnarea Pactului (23 august 1939), pe 1 septembrie Germania atacă Polonia, iar pe 17 septembrie acelaşi lucru îl face şi URSS, ocupând Polonia răsăriteană. Peste alte 5 zile, pe 22 septembrie 1939, armatele sovietică şi germană sărbătoresc, printr-o paradă comună la Brest, prima victorie în cel de-al doilea război mondial. Urmează ocuparea (parţială) a Finlandei ca rezultat al unui război de 3 luni (13.03.1940), după care sunt trecute la „ghilotină” Lituania, Letonia şi Estonia (14-15-16 iunie 1940), iar de pe 28 iunie 1940 – Basarabia şi nordul Bucovinei. Pe 3 iulie, la Chişinău, este organizată o paradă a trupelor sovietice, cu prilejul ocupării celor două ţinuturi istoric româneşti. Asta este Rusia Sovietică (URSS) în istoria războiului doi mondial, de până în 22 iunie 1941. Şi tot asta este şi explicaţia de ce ruşilor li se vorbeşte în şcoli şi de la ecrane doar despre „marele război pentru apărarea patriei” şi nimic despre cel de-al doilea război mondial pe distanţa 1 septembrie 1939-22 iunie 1941. Peste 90% din ruşi nu ştiu nici până azi când a început cel de-al doilea război mondial şi nici când a sfârşit. Rusia şi ruşii au războiul lor în istoria celui de-al doilea război mondial, care este absolut altul decât cel adevărat.
Pe 22 iunie 1941, Germania pornea ofensiva generală împotriva URSS. Începea, potrivit dogmelor istoriografiei sovietice, „marele război pentru apărarea Patriei”. Cărei Patrii? Ce avea Basarabia cu această „patrie”? Ce avea Bucovina cu această „patrie”? Ce aveau balticii cu această „patrie” – toţi ocupaţi de Rusia Sovietică cu doar un an în urmă, ca rezultat al unei tranzacţii criminale dintre Stalin şi Hitler. Războiul de pe frontul de răsărit nu este şi nu are cum fi un „război de apărare a Patriei” pentru noi. El a fost un război de eliberare a noastră de sub ocupaţia sovietică. Ce ordona mareşalul Antonescu armatei române pe 22 iunie 1941? „Ostaşi, Vă ordon, treceţi Prutul. Zdrobiţi vrăjmaşul din Răsărit şi Miază-Noapte. Dezrobiţi din jugul roşu pe fraţii noştri cotropiţi. Reîmpliniţi în trupul ţării glia străbună a Basarabilor şi codrii Voievodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile noastre… Înainte, pentru Gloria Neamului, cu gândul ţintă la Dumnezeu.” Este mai mult decât un ordin, e un testament, peste care nu putem trece şi nici nu avem de ce. De la acel 22 iunie 1941 au trecut 75 de ani, destul timp ca să regândim lucrurile, să le clarificăm şi să aşezăm la locul lui în istoria noastră inclusiv acest război, prea scump la cost şi care pentru noi aşa şi nu s-a încheiat. Şi nici nu are cum se încheia, până nu revenim la condiţia interbelică, de până la ocuparea Basarabiei de către Rusia din 28 iunie 1940.
