Un congres al nimănui
„Noi nu vă cerem pentru noi nimic. În ţările în care trăim avem şi locuri de muncă, şi condiţii de viaţă, şi şcoli pentru copii, şi garanţii sociale… Vrem să faceţi ca acest lucru să se întâmple, o dată şi o dată, şi în R. Moldova, ca cei care încă mai doresc, să poată reveni acasă”
A fost şi parcă nici nu a fost. S-a trecut ca o ploaie pe arşiţă. Zic de Congresul Diasporei, care şi-a ţinut lucrările la Chişinău săptămâna trecută şi care, potrivit datelor difuzate de Biroul pentru Relaţii cu Diaspora (BRD) a readus acasă, pentru câteva zile de congres, – zic ei,- 140 de delegaţi din 23 de ţări ale lumii (?!), deşi prezenţa numerică (şi nu doar numerică) în sală a impresionat mult mai puţin decât la celelalte 7 ediţii ale Congresului. Multă lume nouă, nepregătită, dacă vreţi, pentru un dialog serios cu guvernul, comodă guvernării (după mesajele lansate în plen), majoritatea veniţi (aduşi), în premieră, la un congres trecut prin opt ediţii, prost informaţi sau total neiniţiaţi în tot ce a precedat această ediţie (e normal să existe o continuitate) – dovadă, fie că aceste congrese sunt o formalitate şi nu mai prezintă interes pentru Diasporă (cea „coaptă”), fie că au devenit o povară chinuitoare pentru autorităţi, cărora le este tot mai greu să spună că fac ceva atunci când nu fac nimic sau, pur şi simplu, se „bărbieresc pe uscat”. Stau şi mă întreb, la ce i-a trebuit (dacă i-a trebuit) lui Vladimir Voronin, cu mai bine de 16 ani în urmă, pe atunci preşedinte al R. Moldova, acest congres? Voronin a avut calculele sale. Diaspora nu avea stăpân şi Voronin s-a gândit că ar putea-o domestici şi deveni părintele ei. Era la modă (o modă nouă încă) să fii în relaţii bune cu Diaspora. Şi Voronin a încercat să fie bun cu ea, a pornit acest congres, a dat şi nişte medalii la început, numai că ţinta lui Vladimir Nicolaevici nu era Diaspora şi problemele Diasporei, dar afacerile. Voronin, care ţinea sub control tot ce mişca în R. Moldova, dorea să îşi aranjeze, cu ajutorul Diasporei, relaţii cât mai profitabile cu lumea de afaceri din statele în care emigrase foşti originari din R. Moldova (cine îşi aminteşte de relaţia specială cu Avigdor Libberman, fost ministru în mai multe guverne şi prosper om de afaceri din Israel, originar din Chişinău). Nu ştim exact pe cât de mult i-au reuşit lui Voronin afacerile cu Avigdor Libberman sau alţi Libbermani, însă părintele Diasporei Voronin nu a devenit. După a doua ediţie, Voronin s-a dezis de acest congres, pe care ulterior l-au preluat, ce-i drept, într-o nouă formulă, Alianţele de guvernare de după 2009-2010. Ediţia de augur a fost spectaculoasă, sala Palatului Republicii a fost plină, cu multă intelectualitate bună din Diaspora, cu discuţii şi decizii la obiect, dar mai departe de asta nu s-a mers, chiar dacă în cele 7 ediţii, de la Voronin încoace, congresele s-au desfăşurat, tradiţional, sub patronajul fie al şefului statului, fie al şefului de guvern. La ediţia din acest an, guvernarea nu a mai respectat nici măcar acest element de decor. Igor Dodon, în zilele în care la Chişinău avea loc congresul, se distra „cu prietenii şi fraţii” pe la Athos, Parlamentul era în vacanţă, iar premierul Pavel Filip a considerat, probabil, că ar fi în plus sau un prea mare lux să dea (o dată la doi ani) ochii şi „buna ziua” cu Diaspora. Sau poate că nu a avut ce spune delegaţilor? Ori poate s-a incomodat să meargă la o discuţie tete-a-tete cu Diaspora în situaţia în care aceasta nu se mai plânge pe problemele lor de viaţă din ţările de adopţie, ci pe cele cu care se confruntă R. Moldova pe interior: justiţia, corupţia, calitatea vieţii, drepturile omului. Cineva dintre delegaţi chiar i-a reproşat secretarului general de stat de la Externe, Mihai Căpăţână: „noi nu vă cerem pentru noi nimic. În ţările în care trăim avem şi locuri de muncă, şi condiţii de viaţă, şi şcoli pentru copii, şi garanţii sociale… Vrem să faceţi ca acest lucru să se întâmple şi în R. Moldova, ca să putem reveni, cei care vor, acasă”. Şi nu e singurul apel. De aici, de fapt, şi marea problemă a acestor congrese, că ele nu au devenit, decât formal, o „platformă de comunicare Guvern-Diaspora”, aşa după cum se pretind a fi. Una discutăm, alta facem. Încă la congresul trei, guvernării i s-a spus cu text deschis: „apucaţi-vă de treabă, schimbaţi lucrurile în R. Moldova, dacă nu, noi la congres nu mai venim”. Şi nu au mai venit. Încet, încet congresul falimentează. Nimeni, pe durata celor 8 congrese, nu a evaluat coeficientul de rentabilitate a acestei „comunicări” guvern-Diasporă. Deciziile congreselor anterioare nu sunt raportate în congresele ordinare. Toate se reduc la o protocolare formală a lucrurilor. Prezenţa autorităţilor la congres este şi ea una, la fel, formală. La ediţia curentă, oficialul Nr.1, delegat din partea Guvernului Filip la congres a fost ministra Monica Babuc de la Educaţie, Cultură şi Cercetare. Că Babuc ştie şi poate să facă impresie, că are ţinută, vocabular, că este bine şcolită şi că este ministrul cu cea mai bună prestaţie intelectuală în Guvernul Filip, nu neagă nimeni. Dar nu Cultura şi Educaţia au fost subiectele cheie pe care s-au concentrat discuţiile în acest congres. Suntem în an electoral şi alegerile pentru Diasporă, ca şi pentru cei de acasă, au fost subiectul Nr.1 pe agenda congresului. Şi era normal să fie aşa, în condiţiile în care Diaspora a fost permanent restricţionată în drepturile sale. Cu ce s-au ales delegaţii la congres? Cu nimic, pentru că toate răspunsurile Alinei Rusu de la CEC au fost evazive şi s-au redus la: „noi nu adoptăm legi, noi vă putem spune doar ce scrie în lege”. Să repeţi o tâmpenie din lege şi să ajungi neputincioasă în faţa unor întrebări elementare – pentru asta trebuie să vii în congres? Locul Alinei Rusu la masa de discuţii trebuia, sau, cel puţin, alături de ea trebuia să stea măcar cineva dintre deputaţii din Comisia juridică a Parlamentului, ca să fie mult mai exact în răspunsuri, altfel e lipsă de respect pentru lumea venită din depărtări – reproşul este pentru BRD. Întrebare: cum să stai în SUA, să candidezi pe circumscripţia America-Canada şi să nu ai voie să aduni fonduri electorale, pentru campanie, din afara R. Moldova? Şi nu e singura întrebare legată de alegeri. Şi nu doar Codul Electoral a fost motiv de discordie în comunicarea Guvern-Diasporă la acest congres, de unde şi întrebarea mai multor delegaţi: la ce bun un congres al Diasporei care, de fapt, e al Guvernului?
