Tratatul politic cu Rusia: la ce folosește?
Relațiile Chișinău-Moscova, aflate pe agenda PAS la început de mandat, sunt văzute altfel de Moscova decât de Chișinău, privite de sus, pline de controverse și disonanțe, mai imprevizibile decât cu orice alt stat al lumii, indiferent de continent. De 30 de ani, R. Moldova nu a avut și nu are mai mari probleme în relațiile externe decât cu Rusia, care a fost și rămâne amenințarea nr.1 pentru noi. Pentru securitatea R. Moldova și nu doar a R. Moldova. Acordul de încetare a focului la Nistru, semnat pe 21 iulie 1992 la Moscova și Tratatul politic de bază („de prietenie și colaborare dintre Republica Moldova și Federația Rusă”), semnat tot la Moscova pe 19 noiembrie 2001, nu au făcut, cu anii, nici mai mare prietenia dintre Moscova și Chișinău, nu au extins nici amplitudinea cooperării între părți și nici nu au creat mai multă stabilitate, pace și armonie în relațiile bilaterale, iar în ultima vreme – și pe plan regional. Opinia că Rusia nu poate fi prieten țărilor mici rămâne în picioare. Faptul că R. Moldova este tratată de Moscova de pe alte poziții decât de pe cele ale adevăratei prietenii sunt la vedere: prieteni, dar după regulile de prietenie ale Moscovei, prieteni, dar cu armata a 14-a la Nistru, prieteni, dar ținuți de gât cu Transnistria, prieteni, dar…
Da, la Nistru nu se mai împușcă, iar Transnistria nu e Donbasul de azi al Ucrainei, dar pacea rămâne amenințată. Războiul nu s-a încheiat. Rusia ne-a recunoscut, prin Tratat (art.1) „egalitatea suverană, nerecurgerea la forță sau la amenințarea cu forța, inviolabilitatea frontierelor, integritatea teritorială, dreptul la autodeterminare, respectarea drepturilor şi libertăților fundamentale ale omului…”, dar de respectat nu le respectă. Mai mult, R. Moldova rămâne abuzată de Rusia politic și militar (art.5 al aceluiași Tratat): „părțile condamnă separatismul sub toate formele sale de manifestare şi se angajează să nu sprijine mișcările separatiste”. Și? Cine, dacă nu Rusia, este umbrela separatismului transnistrean? Trupele ruse sunt în continuare la Nistru ca să apere regimul secesionist de la Tiraspol, deși Moscova s-a obligat, încă în 1999, prin Summit-ul OSCE de la Istanbul, să încheie până în 2002 evacuarea militarilor și a tehnicii militare din R. Moldova. Aceeași problemă e și cu munițiile Armatei a 14-a de la Cobasna. Aceeași poveste e și cu trupele militare ruse de pacificare, cu frontiera arbitrară de pe Nistru, cu restricționarea liberei circulații între cele două maluri ale Nistrului și cu alte drepturi fundamentale în Transnistria – finanțată și controlată politic de Rusia, dar pentru care Kremlinul nu vrea să își asume niciun fel de responsabilități. Ce declara în prima sa vizită (de recunoaștere) la Chișinău, după parlamentarele anticipate din 11 iulie, D. Kozak, emisarul lui Putin pentru R. Moldova, când i s-a cerut ca Rusia să pună capăt separatismului transnistrean? Că Rusia nu are nimic cu „problema transnistreană”, că problema e una „internă a R. Moldova”, că „voi trebuie să vă înțelegeți” – Chișinăul cu Tiraspolul. Eroare sau sminteală? Regimul de la Tiraspol e fătul Rusiei, armata care-l apără e a Rusiei, controlul militar, administrativ și politic asupra regiunii este al Rusiei, dar problema nu e a ei. Ce a refuzat să recunoască Kozak, a recunoscut-o, însă, Leonid Kalaşnikov, președintele Comisiei pentru problemele CSI din Duma de Stat. La o zi după anticipate, încă nu aveam parlament, încă nu era votat guvernul, încă nimeni nu făcuse nicio declarație vizavi de relațiile noii guvernări cu lumea, inclusiv Rusia, și Moscova nu a găsit nimic mai potrivit decât să ne amenințe cu factorul transnistrean. Rusia „va consolida factorul transnistrean”, dacă această putere se va îndepărta de Rusia…” Ce să înțelegem din asta? Simplu: Kalașnikov, spre deosebire de Kozak, recunoaște că regimul transnistrean este bâta Moscovei împotriva libertății de a fi a R. Moldova. Așa a fost cu 30 de ani în urmă, cu 20, așa e și azi. Pentru că asta e Rusia lui Putin. Aceeași ca și URSS-ul lui Stalin. Da, Rusia e o țară mare. Cu Rusia trebuie să trăim bine. Dar nu la cheremul ei. Și nici în genunchi.
După un schimb reușit de vizite cu București, Kiev, Bruxelles și Washington și după reanimarea relațiilor de bună vecinătate și de cooperare cu România, Ucraina, UE și SUA (pe care Dodon le boicotase), PAS caută să facă ordine și în relațiile cu Rusia, care, din cauza servilismului lui Dodon, au ajuns în halul în care numai a relații interstatale nu seamănă. Președinte servil, parlament și guvern servili, misiune diplomatică în Rusia – servilă și ea. Cum să fii „brad” în fața lui Putin, când ghebul nu te lasă să te mai dezdoi. În perioada 7-8 octombrie, la Moscova și Sankt-Petersburg, au plecat două delegații guvernamentale, una – condusă de vicepremierul pentru Reintegrare, Vlad Kulminski și alta – de ministrul Infrastructurii, Andrei Spânu. La Sankt-Petersburg, Spânu urma să negocieze noul contract de furnizare a gazelor pentru Moldova, inclusiv prețurile, iar la Moscova se preconiza discutarea „întreg spectrului de probleme de pe agenda bilaterală moldo-rusă”. Vizita de la Sankt-Petersburg a eșuat, Rusia ne va da gaze mai puține, la prețuri, se presupune, mai mari. „Ne așteaptă o iarnă grea”, a declarat la întoarcere Spânu. Cât privește vizita de la Moscova, ținând cont de faptul că principalul negociator din partea Rusiei a fost același Kozak din administrația prezidențială, puțin probabil să se fi ajuns și aici la vreo înțelegere de principiu, fie că e vorba de exporturile moldovenești, gazele rusești, atunci când toate relațiile cu R. Moldova sunt trecute prin interesele Rusiei de fortificare a factorului transnistrean. Armata, munițiile ruse, trupele de pacificare cred că nici nu au fost admise de Moscova pe agenda întrevederii, deși comunicatul guvernului anunța în prealabil că negocierile se vor face „în spiritul principiilor stabilite în Tratatul politic de bază”. Ar fi să fie. Pe 19 noiembrie, vom avea 20 de ani de la semnarea Tratatului politic de bază cu Rusia, un tratat de care Moscova niciodată nu a ținut cont în relațiile cu Chișinăul. Atunci la ce ne folosește?
