Tatiana Eţco: Protestatarul invizibil
De câteva zile, şi-a instalat cortul, care este împrumutat şi care în ultimele luni i-a devenit casă, în fața Guvernului. De fapt, şi l-a mutat din fața Ambasadei SUA din Chisinău, unde timp de vreo trei luni a protestat, s-a aflat în greva foamei şi a aşteptat. Cea din urmă, a fost cea mai grea şi mai dureroasă stare, deşi suportabilă, atâta timp cât mai avea speranță. Acum, aşteptarea este insuportabilă, iar speranța la fel de invizibilă, ca şi nefericirea sa în gândurile şi agenda aleşilor acestui stat.
Tudor Pânzaru, eroul Inde-pendenței, despre soarta căruia ZdG a scris anterior, de când şi-a anunțat protestul, a tot aşteptat să vină cineva care ar reprezenta statul, pentru Independența căruia a luptat şi să-l întrebe cum poate să-l ajute, dar – fără rost. Nimeni nu s-a arătat interesat de acest luptător, acest combatant, acest erou, acest invalid, acest cetățean. A reflectat mult la ce ar trebui să facă. Şi-a pus în piept medalia „Vulturul de aur” şi şi-a făcut drum spre Guvern. Nici nu cunoaşte cu cine a vorbit, dar a scris un document şi ştie că acum aşteaptă să fie primit în audiență la premierul Filat.
Nu mai este în greva foamei de la sfârsitul lunii august, spune el. „De Ziua Independenței, ei au sărbătorit, da eu…. Cum să nu-ți fie obijduitor. Am început să mănânc. Câteva fructe. Nu am nimic. Mi-a adus cineva o pâine şi am mâncat din ea câteva zile. Tot greva foamei e şi asta. Da până acum, toți anii aceştia, nu tot aşa a fost?”. Îi dau ochii în lacrimi. Scoate una dintre puţinele țigări rămase şi o aprinde. Tace, privind spre catedrală. O tăcere strigătoare la cer, pe care nimeni n-o aude.
Tatiana Eţco, tatianaetco.zdg@gmail.com
