Tatiana Eţco: Jurnalul protestatarului de gardă
Pregătirea cortului de iarnă
Nu-l sperie faptul că vin frigurile şi că se vor înteți ploile. E bucuros că are unde se ascunde, chiar dacă este vorba de un cort. A mai făcut rost de nişte polietilenă, cu care şi-a înfăşurat locuința sa mobilă. Într-o dimineață, a tras o fugă până la piața centrală, unde, lângă o construcție, a găsit o bucată de penoplast.
Cu aceasta îşi va izola podeaua cortului. Un om i-a adus o căldare. Anterior, acesta îl întrebase pe protestatar de ce are nevoie, iar acesta i-a spus. Acum, în nopțile reci are lumină, dar şi puțină căldură. Soluția e simplă, nu ştiu pe cât de sigură: două lumânări aprinse într-o căldare. Până acum situația sa nu s-a îmbunătățit şi nici semnale că cineva s-ar interesa de soluționarea problemei sale nu a primit. Este convins că încă va mai sta aici. „Mă gătesc de iarnă. Totul va fi bine”, spune, relativ calm, omul care-i copleşit până-n măduva oaselor de disperare.
Vara, când eroul independenței, Tudor Pânzaru, a început protestele, afară era cald şi nu era o problemă să doarmă sub cerul liber sau să-şi spele hainele în fiecare săptămână şi să şi le usuce pe marginea cortului sau prin copaci. Spera să nu-l prindă frigul afară. Acum, când se ascude de ploaie şi de vânt în strâmtul cort instalat în fața Guvernului, demonstrează un optimism şi un bun-simţ de mare mirare. Se pare că aceste două calități se amplifică pe fundalul situaţiei sale tot mai critice. Avusese o idee să-şi construiască în cort o sobă pe timp de iarnă. S-a dat bătut când un polițist i-a spus că acest plan ar fi în conflict cu legea. Nici să se conecteze la sursa de energie electrică din apropiere nu îndrăzneşte. „M-a adus în stradă. Iată ce a făcut din mine, da’ eu oricum nu vreau să merg contra statului. Dacă aşa spune legea, pentru ce s-o încalc, nu-i omeneşte”, spune sincer omul.
De hramul Chişinăului, lângă cortul său au fost instalate două scene. Pe ambele au urcat politicieni şi funcționari. Pe alături de scenă au trecut alții. L-a pălit gândul să se apropie de ei şi să-i întrebe dacă i-au văzut cortul şi dacă sunt curioşi să afle ce caută el în stradă zi şi noapte, pe ploaie şi pe vânt. Nu i-a permis bunul-simț să facă acest lucru. S-a gândit c-ar putea să-i deranjeze, că oamenii sărbătoresc, iar el cu problemele lui… Nicio persoană „importantă”, cum îi numeşte protestatarul pe funcționari şi politicieni, nu s-a apropiat nici de el, nici de cortul său, nici de ziua oraşului şi nici în altă zi. Şi în cazul lor să fie vorba despre bun-simț?
Tatiana Eţco, tatianaetco.zdg@gmail.com
