Tatiana Eţco: Jurnalul protestatarului de gardă
În luna august, Ziarul de Gardă l-a desemnat pe Tudor Pânzaru, protestatarul din faţa Guvernului, care la acea vreme încă era în faţa Ambasadei SUA din Chişinău, unde timp de mai multe luni s-a aflat în greva foamei, Omul de gardă.
Joia trecută, la ceremonia de acordare a premiilor, Tudor Pânzaru a fost punctual, ba chiar a venit mai devreme. A stat tăcut şi îngândurat. A băut doar două cafele fără zahăr, refuzând să mănânce fructe şi plăcinte. A mulţumit ziarului că este alături de el. Ne-a asigurat că premiul, acordat de un tânăr basarabean stabilit în Franţa, îi va fi de mare ajutor: medicamentele i se terminaseră, de fapt acestea niciodată nu îi ajung de la o pensie la alta, plus că vroia să o ajute cu ceva bani şi pe fiica sa vitregă, care este şi ea fără casă şi care, temporar, stă la căminul şcolii profesionale la care învaţă.
Fără a sta mult timp, s-a scuzat amabil şi a plecat. Îi era în grijă să-şi lase nesupravegheat cortul. Chiar dacă, datorită pietrei comemorative din faţa Guvernului, care se află la vreo trei metri de uşa cortului său, acolo tot timpul se află doi carabinieri, uneori şi câte un poliţist, protestatarul s-a grăbit să revină lângă casa sa temporară. Cu o seară înainte, pe la miezul nopţii, s-a pomenit cu un om al legii care căuta gâlceavă şi îl înjura de mama focului. Omul legii era beat şi reuşise să-i smulgă din pământ şi unul dintre ţăruşii care fixează cortul. S-a speriat şi i s-a acutizat sentimentul de neîncredere. Dimineaţa l-a revăzut pe scandalagiu. Era deja treaz. S-a gândit că-i omeneşte să nu caute explicaţii, în speranţa că nu se va mai repeta acest incident.
Cu banii primiţi a reuşit să-şi cumpere peliculă şi lipici pentru a-şi înveli cortul. Vineri, când începuse a bureza, adăpostul îi era oarecum protejat de ploaie, iar el îşi făcea planuri de construcţie a unei sobe în interiorul cortului, care l-ar încălzi pe timp de iarnă, dacă nu i se va soluţiona problema.
În zilele de odihnă, când unii moldoveni au sărbătorit ziua vinului, iar alţii au stat prin case de teama ploii şi a frigului, Tudor a stat ghemuit în cort. Nu putea ieşi afară ca să nu i se ude hainele, care ar fi greu de uscat, chiar şi în cazul în care ar avea altele de schimb.
«A fost un omulean, cu vreo 15 ani mai făcut decât mine, calic de-un picior, îmbrăcat nu prea bine, aşa, cam ca mine. M-a întrebat ce fac. A zis că a fost trimis să mă ajute. Mi-a spus că se duce până la Guvern să se întâlnească cu un tuz, după care se întoarce. N-a mai venit», povesteşte combatantul cum şi-a început săptămâna. Tot luni, a avut surpriza descoperirii unei prize care i-ar permite să-şi facă ceai fierbinte în nopţile reci. Chiar lângă monumentul lui Ştefan cel Mare.
«Marţi, tot pe la nouă dimineaţa, iarăşi o venit omul. Mi-a zis să scriu într-o cerere adresată lui Ghimpu ceea ce vreau. L-am întrebat cine-i, dar el m-a întrebat dacă-s creştin. I-am răspuns că sunt, iar el mi-a zis că şi el e un creştin ca şi mine şi că vrea să mă ajute. Mi-a părut ciudat, dar m-am gândit că dacă a fost trimis de Dumnezeu şi n-am să scriu, pe urmă o să-mi pară rău. Am scris că vreau să mi se restituie apartamentul cu două odăi şi să se execute titlul executoriu, privind oferirea invalidităţii de război. De atunci mă tot frământ. Oare am făcut bine că am scris?», mi-a povestit protestatarul de cum m-a văzut.
Posibil creştinul care l-a vizitat să fie unul dintre consilierii lui Mihai Ghimpu, care a tot fost contactat de ZdG, inclusiv prin intermediul altor persoane, să se implice în soluţionarea problemei lui Pânzaru.
PS: Atâta timp cât problema lui Tudor Pânzaru va rămâne nesoluţionată, vom continua să scriem despre viaţa şi gândurile lui, să-i ţinem un fel de jurnal, dacă vreţi.
Tatiana Eţco, tatianaetco.zdg@gmail.com
