Rusia, o ţară de temut?
Putin şi-a făcut campanie cu un singur slogan electoral: „Un preşedinte puternic, o Rusie puternică”. Evident, militar puternică, că Putin asta face. Şi a câştigat. Pentru că ruşilor le place să stea cu fundul pe rachete şi să îndure sărăcie şi foame de dragul unei Rusii care îi omoară zilnic ba la Luhansk, ba la Doneţk, ba în Siria…
Putin a rămas preşedinte, reales duminică pentru cel de-al patrulea mandat de 6 ani la cârma Marii Rusii. Potrivit versiunii oficiale a CEC-ului din Rusia, pentru Putin a votat 76,7% din electorat. Ar fi putut fi mai mult? Da. Şi 80%, şi 90, şi peste 90%, aşa cum se întâmplă, de obicei, la referendumurile organizate de Rusia în teritoriile ocupate sau controlate de ea, fie că e vorba de Transnistria, Abhazia, Osetia de Sud, Bugeacul moldovenesc, Doneţk, Luhansk sau Crimeea. Mai multe capitale europene s-au declarat dezamăgite de alegerile din Rusia. „Nimic surprinzător”, după cum au remarcat Externele franceze, dar şi şefiile altor state, în special cele care au evitat ori refuzat să îl felicite pe Putin cu „victoria” de duminică (polonezul Andrzej Duda sau ucraineanul Petro Poroşenko) ori au făcut-o cu întârziere, aşa precum a procedat inclusiv Donald Trump al Americii.
Rusia, dacă-i să fim serioşi, s-a făcut de râs cu alegerile de duminică. Şi asta pentru că rezultatele scrutinului au fost clare pentru toată lumea, cu mult timp înainte de scrutin. S-a aşteptat, cumva, cineva, la altceva? Puţin probabil. În primul rând, ruşii nu prea au avut între cine şi cine alege. Putin a avut grijă să nu aibă adversari, decât formali. Sunt departe de gândul că pentru Alexei Navalnîi (principalul oponent, scos premeditat din cursă) ar fi votat mai mulţi ruşi decât pentru Putin. Însă, prezenţa în competiţie a unui adversar nemachiat, i-ar fi făcut probleme de imagine, şi Putin, care a trecut prin trei mandate prezidenţiale, a căutat să evite acest lucru, chiar dacă pentru „un lider puternic”, precum e cotat, acest gest adie a frică.
Doi: FSB-ul rusesc a lucrat zi şi noapte pentru Putin. S-a votat pentru Putin şi acolo unde a mers lumea la alegeri, şi acolo unde nu s-a prezentat. Pe reţelele de socializare au fost plasate luni mai multe înregistrări video în care membrii comisiilor electorale aruncau cu braţul buletine în urmele de vot. Şi nu într-o singură regiune. A fost ca în filme. Trei: ruşii au ales după felul şi asemănarea lor. Mor de foame, cu un preşedinte care dintr-un spion ordinar a devenit unul din cei mai bogaţi oameni de pe planetă, dar nu se lasă de el. Potrivit unor sondaje, doar 17% dintre ruşi se declară mulţumiţi de viaţă, 44% se descurcă greu, 34% consideră că ce a fost mai greu a trecut, în timp ce alţi 37% – că greul abia vine. Cu toate astea, Putin este în topul preferinţelor. De ce? Pentru că e războinic. Curios, nu? Parcă sunt buni creştini ruşii şi deţin cea mai mare Biserică Creştin-Ortodoxă din lume, dar dacă au fost câteva secole sub tătari, tot călare pe cai rămân. Aflat într-un turneu electoral la Chişinău, cu câteva zile înainte de alegeri, interpretul rus Stas Mihailov (persoană de încredere a lui Putin) le-a cerut ruşilor din Moldova să voteze cu Putin, operând cu un singur argument: „de Putin se teme toată lumea”. Şi atunci, de ce ne-am mira că Vladimir Putin (caz nemaiîntâlnit în practica electorală) a câştigat aceste alegeri fără să le promită măcar ceva ruşilor? Putin şi-a făcut campanie cu un singur slogan electoral: „Un preşedinte puternic, o Rusie puternică”. Evident, militar puternică, că Putin asta face de ani de zile. Şi a câştigat. Pentru că ruşilor le place să stea cu fundul pe rachete şi să îndure sărăcie şi foame de dragul unei Rusii de care să se teamă toată lumea şi care îi omoară zilnic ba la Luhansk, ba la Doneţk, ba în Siria… Ceea ce displace din toată această „poveste” electorală, e că ruşii din R. Moldova (nu ştiu cât de mulţi) gândesc la fel şi au mers să voteze duminică la Chişinău pentru Putin şi nu pentru altcineva, tocmai pentru că „Putin e de temut”, că e „preşedintele nostru”, iar „Rusia este ţara noastră”. Nu cred că cei care au votat la Bălţi şi, mai ales, în Transnistria, au fost mai rafinaţi în declaraţii sau gândesc altfel. Cum îţi place şi ce zici, Igor Nicolaievici (Dodon), pentru că, uite că nu doar pentru marea majoritate a moldovenilor nu eşti preşedinte, dar nici măcar ruşii nu te au de preşedinte, oricât de bun prieten te-ai declara cu Putin. Şi atunci, de ce nu aţi anunţat convocarea în şedinţă a Consiliului Suprem de Securitate? Pentru că declaraţiile făcute aduc atingeri imaginii instituţiei prezidenţiale şi, respectiv, statalităţii R. Moldova. E atentat la suveranitate. Nu? De ce nu-i ameninţaţi cu război, aşa precum aţi făcut-o în cazul unioniştilor? Dacă tot vreţi s-o faceţi pe suveranul, păi fiţi în toate şi cu toţi la fel.
În fine, ce a fost, s-a trecut. Alegerile s-au încheiat. Ce va fi, că asta contează mai mult. Potrivit unei declaraţii proaspete a ministrului german de Externe, Heiko Maas, citat de mediafax.ro, „Rusia va rămâne un partener dificil pentru Europa. Rezultatul alegerilor din Rusia nu a fost surprinzător… Nu putem spune că a fost o competiţie politică corectă. Am văzut cum se votează. Şi politica câştigătorului va fi la fel”, dar dialogul cu Rusia trebuie păstrat, spune şeful diplomaţiei germane. Să reţinem: „şi politica câştigătorului va fi la fel”, ca şi „competiţia electorală care nu a fost una corectă”. Va fi Rusia altfel în relaţia cu R. Moldova? Va vrea? Va încerca, R. Moldova, având preşedintele pe care îl are şi un supra-preşedinte ca Vlad Plahotniuc, care controlează în stat tot şi pe toţi? Cu Putin preşedinte la Moscova şi Dodon preşedinte la Chişinău nu va fi simplu. Dodon e un preşedinte slab şi slugarnic, iar Putin are încă multe pretenţii faţă de R. Moldova. Planul Narîşkin pentru Moldova (ZDG, 18.01.2017) rămâne în vigoare. Luni, la Chişinău, a sosit într-o vizită de două zile viceministrul rus de Externe, Grigori Karasin, unul dintre misionarii lui Putin pentru R. Moldova. Comunicatele de presă mare lucru nu au spus despre vizită şi despre rezultate, cu excepţia faptului că Rusia l-a recuperat pe socialistul Andrei Neguţă, ambasadorul R. Moldova în Rusia, rechemat în decembrie 2017 acasă, de Plahotniuc. Neguţă este considerat o achiziţie bună pentru Moscova. Dacă e aşa, Karasin nu a plecat la Moscova cu mâna goală. Noi ce avem de câştigat din asta?
