Riscul rusificării pro-europenilor
Europa şi Occidentul se află în pragul unor mişcări tectonice. În SUA, Donald Trump (situat pe o platformă naţionalistă, anti-UE, anti-imigraţie) s-a impus în calitate de candidat prezidenţial din partea Partidului Republican. În Regatul Unit, o amplă coaliţie din toate partidele (inclusiv primarul oraşului Londra şi eventualul nou prim-ministru, Boris Johnson) face campanie pentru părăsirea Uniunii Europene prin referendum pe 23 iunie. De mult timp, partidele naţionaliste şi eurosceptice sunt în ascensiune, mai ales în Europa de Est. Recent, în Austria, candidatul extremei drepte (FPÖ) a ajuns ca lider în turul doi pentru alegerea preşedintelui ţării (împreună cu candidatul Verzilor); candidaţii coaliţiei de guvernare nici nu au trecut de primul tur. Pe 6 aprilie, olandezii au votat în cadrul unui referendum împotriva acordului UE de asociere cu Ucraina. Marile acorduri de liber schimb iniţiate de SUA – cel transpacific şi cel transatlantic – par să eşueze după ce Japonia şi Franţa au opus rezistenţă.
Pe scurt: UE se află într-un pericol serios de destrămare, iar în cazul unui preşedinte Trump, NATO riscă să fie restructurată fundamental, după ce în ultimii ani s-a transformat mai degrabă într-un mecanism de comercializare a tehnicii militare americane scumpe partenerilor europeni. Ultimele alegeri în Europa arată clar că alegatorul, dacă i se permite să voteze, optează tot mai mult împotriva viziunilor globaliste şi centraliste, şi pentru o reîntoarcere la suveranitatea naţională şi controlul local.
Până nu demult, astfel de aprecieri erau considerate ”propagandă antieuropeană”, şi mulţi de pe la noi au preferat să închidă ochii la tot ce se întâmplă în Europa şi în SUA. Dar dacă chiar preşedintele Consiliului UE, Donald Tusk, după cum raportează AP pe data de 6 mai, declară că visul unui Stat European a fost ”o iluzie”, la ce semnale să ne mai aşteptăm?!
Toate acestea surprind electoratul proeuropean de la noi. Ani de zile, am fost consumatori a sute de campanii şi proiecte proeuropene bine intenţionate, care, cu toată pompa propagandistică, au uitat să promoveze valorile europene ale statului limitat şi de drept, ale capitalismului şi ale libertăţilor personale, într-o manieră mai elaborată. În schimb, s-au repetat, cu anumite variaţii, următoarele poziţii: ”În UE este mai bine”; ”Din UE primim granturi şi împrumuturi”, ”Soluţia pentru toate este să existe o organizare centralizată a Europei care să elimine corupţia şi sărăcia”, ”Avem nevoie de un stat puternic care să ne protejeze militar”. Acum, dacă toate acestea sunt în pericol, nu puţini vor căuta alternative – neexistând convingeri proeuropene mai profunde.
Şi liderii mişcării pro-europene se află sub semnul întrebării. Cine dintre ei reprezintă adevăratele valori vestice (şi nu doar sloganurile venite de sus)? Cine dintre ei este profund inspirat de liberalii clasici din Vest, ideologia cărora a permis Europei şi SUA să crească? În schimb, mulţi dintre actualii proeuropeni din politică, mass-media şi din învăţământul superior se regăsesc online, cu porecle, într-o listă dubioasă a ”KGB-iştilor din Moldova”. Oricât de falsă ar fi lista, este indiscutabil faptul că mulţi ”proeuropeni” au făcut carieră în comunism. Şi dacă au făcut, cu succes, o turnură spre Vest, de ce n-ar putea face şi o alta, înapoi spre Est, după cum bate vântul?
