„Ribbentrop-Molotov”, o moștenire grea pentru Europa
Acum 80 de ani, pe 28 iunie 1940, trupele sovietice, la ordinul lui Stalin, ocupau Basarabia, iar câteva zile mai târziu și Nordul Bucovinei. Începea marele calvar al Basarabiei despre care încă nimeni nu știa că la mijloc ar exista o înțelegere dintre Stalin și Hitler. In rezultatul expansiunii sovietice, statul român pierdea o treime din teritoriu şi populație. Pentru România a fost o catastrofă.
Suntem în plină vară, într-un țeitnot (condiții de zeitnot, n.r.) al celor mai pline luni de dramatism din istoria interbelică și postbelică a neamului românesc. Toate încep cu 28 iunie 1940 – 80 de ani de la prima ocupație sovietică a Basarabiei, urmată, pe 12 iunie 1941, de 79 de ani de la primul val de deportări din Basarabia, în continuare vine 22 iunie, ziua în care în 1941 începe războiul sovieto-german în care basarabenii ajung carne de tun pentru fronturile sovietice. Pe 23 august 1944, Basarabia este reocupată de URSS. Urmează 6 iulie 1949 – cel de-al doilea val de deportări și cel mai masiv, după care în 1951 vine al treilea. Iar între aceste valuri de epurare (deromânizare), Basarabia mai este supusă unei foamete organizate (1946-1947), „gulag”-urilor, lagărelor corecționale de muncă, gropilor cu var, beciurilor de execuție, spitalelor de nebuni, colectivizării forțate, debisericirii, genocidului, etnocidului, rusificării și depersonalizării… Nu se știe numărul exact al persoanelor care au avut de suferit de pe urma deportărilor, foametei și represiunilor politice, estimativ cifra se ridică la circa un milion de populație.
Deși Stalin a murit în 1953, iar din 1991 a dispărut şi URSS, deportații (iar asta înseamnă și Basarabia) rămân și azi ostaticii fostei orânduiri sovietice de ocupație, reabilitați formal sau nereabilitați deloc în drepturile lor de exilați politici. Și calvarul nu se încheie aici. Basarabia și după 30 de ani de independență nu își poate reveni din șocul ocupației („eliberării”) sovietice. Atât de puternic a fost anesteziată de propaganda dogmatică sovietică. Și mai rămâne și azi, dacă a ajuns pe mâna unor dodoni.
Duminică, de 28 iunie, Partidul Unității Naționale (PUN) a lansat la Chișinău campania comemorativă „Săptămâna Memoriei” (28.06-06.07) întru pomenirea celor pierduți prin hăurile Siberiei și neuitarea tragicelor evenimente care au marcat destinul neamului românesc după invazia sovietică. 28 iunie 1940 este marea dramă a Basarabiei. Și va rămâne cel puțin cât problema Basarabiei, mai mult decât a Transnistriei (care e una improvizată) rămâne nerezolvată.
Sunt 80 de ani de la începutul și 75 de la terminarea celui de-al doilea război mondial. Urmele lui și a tot ce a născut acest război mai rămân și azi ca niște răni necicatrizate pe trupul României. Și nu doar al României. Până la „s-a terminat” mai este. „Biruitorii” ba își recunosc vina pentru urgiile războiului, ba renunță la ele, evitând să își asume consecințele.
Pe 28 iunie, la 80 de ani de la ocupația sovietică a Basarabiei, Ig. Dodon nu a scos nici un cuvânt. În schimb, pe 24 iunie, a mers la Moscova, unde V. Putin a scos la defilare trupele ruse „eliberatoare” exact „în ziua în care în anul 1945 s-a desfășurat legendara paradă istorică de pe Piața Roșie a învingătorilor, care au luptat lângă Moscova și au apărat Leningradul, au luptat la Stalingrad, au eliberat Europa și au cucerit Berlinul”. Solemnitățile, cu tot fastul imperial, pus la cale de V. Putin, au cedat însă. Cel puțin, în triumfalismul lor. Din câteva considerente. În primul rând, la Moscova au mers doar 5 șefi de state (printre care și „aprodul” Dodon). Majoritatea s-au eschivat să salute, alături de Putin, victoria URSS în cel de-al doilea război mondial, în care Stalin și Hitler, înainte de a fi inamici, au fost complici unul altuia și arhitecții acestui război. Doi: Putin a exagerat. Europa, în urma războiului, nu a fost eliberată de armata sovietică, Europa a fost ocupată de sovietici și rămâne divizată până azi între Est și Vest, grație Pactului Ribbentrop-Molotov. Trei: Berlinul „cucerit” de sovietici în mai 1945 nu mai este sub ruși, iar Germania a revenit din 1990 în hotarele ei de până la război. Patru: războiul doi mondial, oricât de multe parade militare nu ar organiza Moscova și oricât de mult nu ar insista pe sfârșitul lui victorios pentru armata sovietică, acest război nu poate fi considerat încheiat până nu vor fi lichidate consecințele Pactului Ribbentrop-Molotov în raport cu toți, inclusiv cu România.
Pe 23 august 1939, la Moscova miniștrii de Externe ai URSS și Germaniei semnau, în prezența lui Stalin, Pactul de neagresiune germano-sovietic, cunoscut în uzul oficial ca Pactul Ribbentrop-Molotov care, practic, a pus începutul războiului doi mondial. Adițional Pactului, a mai fost semnat și un Protocol secret privind împărțirea sferelor de influență în Europa între Germania și URSS, prin care Berlinul aproba Rusiei ocuparea Țărilor Baltice, Finlandei, Poloniei, Basarabiei și Nordului Bucovinei. Ceea ce s-a și întâmplat. La sfârșitul anilor `80 (24 decembrie 1989), Pactul a fost condamnat de Sovietul Suprem al URSS, mai târziu același lucru l-au făcut Statele Baltice și R. Moldova (26-28.06.1991), iar anul trecut, cu prilejul împlinirii a 80 de ani de la declanșarea celui de-al doilea război mondial, Pactul a fost condamnat și în Parlamentul European. Este „unul dintre cele mai ticăloase pacte politice din ultimele secole, care a avut efecte asupra întregii Europe… Foarte mulți spun că a trecut, că a fost acum 80 de ani. Vă pot spune că astăzi România trăiește încă după voința lui Hitler și Stalin. Poporul român a fost împărțit în două: o parte – în România și o parte – în R. Moldova”. Este declarația europarlamentarului Traian Băsescu, ex-președintele României în plenul Parlamentului European. Pactul a fost condamnat, dar asta nu rezolvă problema. Ca să fie bine în Europa, consecințele Pactului trebuie anulate și situația adusă la condiția de până la 28 iunie 1940. E gata dna Merkel să facă primul pas din partea Germaniei?
