Puterea fără Opoziție
De 30 de ani, exact de când R. Moldova și-a declarat Independența sa față de URSS, am avut mai întotdeauna parte de opoziții parlamentare puternice, vizavi de majorități egoiste, hapsâne, inculte, corupte… Ziua de 11 iulie 2021 a schimbat realitățile politice din R. Moldova. Într-o singură zi, ne-am ales cu o majoritate parlamentară absolută, formată din 63 de deputați PAS și cu o opoziție reprezentată de trei partide politice: PSRM și PCRM, consolidate în cadrul unui singur Bloc – BECS și Partidul Șor. Pentru toți actorii care au ajuns în urma ultimelor alegeri în Legislativ rezultatele au fost surprinzătoare. Noua majoritate parlamentară nu a bănuit (lista electorală demonstrează această constatare) că ar putea obține un astfel de rezultat, iar cei poziționați în opoziție, în special cei din PSRM, nu au presupus că vor cădea atât de zgomotos în preferințele electoratului.
Astăzi, scorul e cel pe care îl avem: 38, divizați în trei, versus 63. Într-un stat civilizat, probabil, nu ar conta prea mult această proporție. Uneori, și foarte puțini deputați pot constitui o opoziție eficientă. În cazul R. Moldova, riscurile că nu vom avea o opoziție parlamentară combativă sunt foarte mari. Evadarea în vacanță, la mare, a principalului lider al opoziției, Igor Dodon, chiar la debutul activității noii legislaturi, ne-a demonstrat clar că omului chiar nu-i mai pasă de ce se întâmplă pe tărâmul parlamentar al R. Moldova. Vladimir Voronin, liderul PCRM, parte a BECS, a exersat revenirea în marea politică, după o pauză de câțiva ani, arătându-se extrem de îngrijorat de soarta copiilor străzii, uitând, probabil, că pe parcursul mandatelor sale de șef de stat, R. Moldova a fost supusă celui mai mare val de exod, iar cei plecați atunci nu au mai cutezat să revină într-un stat putred de corupție și de minciună. Da, problemele generate de guvernarea comunistă au aruncat societatea în sărăcie, nepăsare, formând generații întregi de bătrâni singuri și de copii părăsiți de părinți. Voronin, însă, nu vorbește despre asta…
Situația celuilalt lider al opoziției parlamentare, Ilan Șor, e și mai hilară. Împovărat de dosare penale, pus pe fugă prin lumea mare, de frica ispășirii pedepsei penale, acesta s-a văzut în situația să facă declarații total deocheate. Ba că susține și votează Guvernul PAS, ba că îl susține, dar nu îl votează, ba că susține și respectă toți alegătorii, cetățeni ai R. Moldova care au ales acest Parlament. Și Tauber, portavoce a lui Șor de la Chișinău, a fost la fel de confuză, ambii sugerând astfel că mesajele celor șase deputați ai Partidului Șor sunt indecise, șovăielnice, derutante.
Se întreba cineva: oare cum este posibil ca unii oameni să fie atât de atrași de putere, încât atunci când rămân fără ea, să li se prăbușească tot universul? Se pare că acesta e și cazul fostei puteri a R. Moldova.
Actuala opoziție parlamentară e atât de amorfă, încât a tăcut și nu își „apără” în vreun fel cel puțin procurorul general, numit și votat chiar de ei, căruia, în aceste zile, i se pregătește plecarea din funcție. Și alte inițiative ale noii puteri trec parcă neobservate de cei din opoziție. Sunt de acord cu schimbările? Sau, mai degrabă, sunt pătrunși de frica unor dosare penale inerente, cu care s-ar putea alege, dacă nu le au încă?..
Și în afara Parlamentului situația e amorfă. Rezultatele înregistrate la ultimele alegeri de către partidele care nu au intrat în Parlament sunt atât de descurajatoare, încât i-au lăsat la pământ pe toți actorii electorali debarcați de alegători. Dacă aceștia tac, oferind noii puteri timp pentru adaptare la marile responsabilități ce le-au revenit, e una, iar dacă nu se aud pentru că au obosit, s-au supărat pe alegătorii care nu i-au votat, nu mai vor nimic sau dacă nu le mai pasă, e cu totul altceva.
Să lași în stat o putere aproape absolută, fără a fi monitorizată pas cu pas de către opoziția parlamentară și cea extraparlamentară, de către presă și societatea civilă, e un risc enorm. Chiar și cea mai corectă, cea mai fermă, cea mai principială putere poate, într-un moment, deraia de pe linia aleasă. Or, în viață, nu există profesori mai buni decât propriii dușmani. Orice putere, are nevoie de dușmani, care, indirect, pot deveni profesori.
