„Propriile reputații” în politică
La nici două luni de la intrarea în deplin mandat de guvernare, PAS a avut neatenția, prin politica de cadre, ordinea de „schimbare” a șefilor în instituțiile-cheie ale statului și „înnemurirea guvernării”, să irite mai multă lume și să atragă tot felul de critici, deși până la expirarea probei de foc de o sută de zile, cu „scosul la tablă” și „pusul notelor”, PAS mai are în rezervă cel puțin o lună, timp în care se pot schimba multe. Se va „corecta” PAS sau „își va face mai departe de cap” (după cum debitează unii), încurajat tot mai mult de faptul că deține o majoritate în Parlament, are Președinția, are Guvernul (deci, și pâinea, și cuțitul) și poate fi absolut nestingherit în deciziile sale. Prezentă zilele trecute în studioul unui post TV, președinta Maia Sandu își avea explicațiile sale pentru această stare de lucruri: Unu: că „suntem la etapa construcției statului de drept” – lucru pe care nu-l poți face decât cu oameni de mare încredere. Doi: că procedeele de guvernare nu sunt o chestie bătută în cuie și acest proces poate suferi pe parcurs anumite modificări și adaptări la situație. Da, nu-i exclus. Și trei: „PAS își asumă responsabilitatea pentru activitatea noilor șefi, iar în cazul în care aceștia nu se vor ridica la nivelul așteptărilor societății, formațiunea va plăti cu propria reputație în fața electoratului…”.
Să admitem că PAS va plăti cu propria reputație. Ce schimbă asta pentru R. Moldova? Și când va plăti? Peste 4 ani? Perioadă în care „șefii” își vor face interesele, așa cum și le-au făcut și alții, până la ei? În 1998, plătea cu „propria reputație” PDAM (Partidul Democrat Agrar din Moldova) și liderul lor la acea vreme, Andrei Sangheli, după ce ruinase satele. În 2001, plătea la fel și PFD (Partidul Forțelor Democratice), președinte – Valeriu Matei. În 2009, plătea cu „propria reputație” PPCD (Partidul Popular Creștin Democrat), alături de Iurie Roșca. În 2010, făcea același lucru PCRM (Partidul Comuniștilor din Republica Moldova) în frunte cu Vladimir Voronin. În 2019, se întâmpla același lucru cu PDM (Partidul Democrat din Moldova) și atotputernicul său lider Vlad Plahotniuc, iar în 2021 repeta cazul și PSRM (Partidul Socialiștilor din R. Moldova), președinte – Igor Dodon… Niciunul dintre aceste partide nu au mai intrat în marile grații ale electoratului, după ce au dezamăgit lumea sau au compromis și trădat niște idealuri naționale. Ele și liderii lor au plătit cu toții cu „propria reputație”. Și? Rostul? Toți acești lideri au plecat cu buzunarele pline de la guvernare. Cât mai valorează aceste „reputații” ale lor, când principalele instituții ale statului au fost transformate de ei în cazino-uri și case de pariuri. Cu ce s-a ales din aceste „reputații” ale unor găști mafiote R. Moldova, ajunsă între timp o cerșetoare a Europei, săracă și dezolantă, care are de toate pentru a trăi altfel, dar care sub-există, de la o zi la alta, din împrumuturi.
Așa a fost. Va fi altfel cu PAS? Promisiunea lor electorală a fost „da, va fi” și tot electoratul PAS (și nu numai) este în așteptarea acelei schimbări de situație, cu o Moldovă demafiotizată, fără corupție, liberă de orice abuzuri, ilegalități și prejudecăți. „Scopul nostru este ca acest Parlament să facă ordine” – este unul din enunțurile făcute în prima ședință a Parlamentului de către Igor Grosu, președinte ad-interim al PAS. Și încă ceva: „oamenii nu mai vor un Parlament care este loc de adăpost pentru cei certați cu legea, un loc unde se votează scheme, privilegii pentru elite abonate la contracte cu statul, unde se acoperă nelegiuirea. Oamenii vor ca instituțiile statului să înceapă să funcționeze. Lumea vrea un Parlament care face legi pentru dreptate, regulă și disciplină, un Parlament care are respect față de cetățeni. Un asemenea Parlament trebuie să construim”. Este din același discurs al lui Igor Grosu. E un fel de manifest al guvernării PAS.
PAS și-a asumat să facă în patru ani cât nu au făcut toate guvernările de până la ei. Ceea ce își propune PAS este o revoluționare a sistemului de guvernare în R. Moldova. Real, ireal, în cazul unui partid tânăr, neerodat, fără experiență practică în administrarea treburilor statului și în condițiile unui deficit acut de cadre? PAS este un precedent în politica moldovenească, când un partid ajuns la guvernare s-a pomenit în situația în care a trebuit să își retragă mai mult de un sfert din corpul de deputați pentru a putea suplini necesarul de personal la Guvern și în alte instituții de stat. E o lecție neînvățată la timp, pe care PAS încearcă s-o recupereze din mers, nu întotdeauna în modul cel mai reușit, fapt pentru care este bombardat cu bile negre de opoziție. Faptul că PAS nu este cruțat de opoziție nu cred că ar fi o problemă. Așa e cu puterea la vedere. De „jos” se vede mai bine ce se întâmplă „sus”, deși, în mod normal, ar fi mai bine să fie invers. Dar asta e situația. Eu nu îmi amintesc, în cei 30 de ani de existență a R. Moldova, partide care să fi fost aplaudate și la guvernare la fel de mult, ca și în campaniile electorale, cu excepția primului Parlament și primelor două Guverne – Druc și Muravschi. Au fost primii (cei care au venit, cu adevărat, să slujească interesului național și nu celui personal) și au rămas primii: în crezul lor, în demnitatea lor, onoare, devotament, consacrare, sacrificiu. Încercați să mai găsiți în Parlamentele de la Chișinău, de după 1994, un Ion Ungureanu sau Ion Vatamanu, un Petru Soltan, o Leonida Lari, Lidia Istrati, un Alexandru Moșanu, Ion Dumeniuc, o Nadejda Brânzan, un Ion Borșevici sau Nicolae Dabija… A fost. De ce nu mai este? Pentru că în R. Moldova demult nu se mai face politică, iar ceea ce se face nu are nimic în comun cu politica. Poate PAS e gata să preia și să reanimeze spiritul parlamentarismului moldovenesc de la începutul anilor `90?
