Previzibilitatea terorii
Atacurile de la Bruxelles, ca şi toate actele de terorism, sunt tragice şi au antecedente şi consecinţe tragice. Pe de o parte, ele sunt deseori rezultatul intervenţiilor militare, iar pe de altă parte, duc la noi intervenţii. În toate cazurile, majoritatea victimelor sunt non-combatanţi.
Ca şi toate celelalte în lumea asta, terorismul este un fenomen complex. Nu trebuie să adoptăm poziţii simpliste. De obicei, cauzele lui nu depind de un singur factor, ci de interacţiunea mai multor factori. Chiar dacă făptaşii concreţi au motive evidente, circumstanţele care au dus la îndeplinirea misiunilor lor sunt mult mai nuanţate.
Ce cauzează terorismul? Este prea simplu să spunem că o anumită religie, deci islamul, ar fi rădăcina răului. De fapt, ”islamul” este termenul generic pentru un curent de mişcări religioase diverse, iar ”islamismul” provine mai degrabă din curente politice cu tentă socialistă decât dintr-o convingere religioasă profundă. Aceasta explică, de pildă, de ce mulţi ”jihadişti” nu prea se conduc de morala sexuală musulmană.
Multe mişcări islamiste au fost explicit susţinute de statele democratice şi aliaţii lor Arabia Saudită sau Qatar. În timpul ”primăverii arabe”, începând din decembrie 2010 în Tunisia, politicienii şi vedetele media din Vest jubilau că, ”în sfârşit”, lumea musulmană se îndreaptă spre democraţie şi drepturile omului. Cu părere de rău, ”luptătorii pentru libertate” de atunci, susţinuţi propagandistic, cu arme şi bani, s-au dovedit a fi torţionari şi ucigaşi cruzi. Libia autocratică a lui Gaddafi a fost transformată, graţie intervenţiei NATO, într-o adevărată anarhie.
Atacurile aeriene ale Vestului, dar şi ale Rusiei, prin miile de victime inocente, au produs o masă de potenţiali adepţi ai terorismului, gată să se răzbune pentru rudele lor. Cum ne-am simţi noi, dacă ne-am pierde rudele în cazul în care vreo putere mondială ar începe să arunce bombe asupra Cahulului sau Chişinăului pentru a ”anihila” suspecţii de moartea lui Butmalai sau în cazul ”Pădurea Domnească”?
Pe de altă parte, penetrarea teroriştilor în Europa se dovedeşte a fi destul de facilă. Poliţia germană a admis că a putut controla, în 2015, doar 10% dintre ”refugiaţi” (dintre care, chiar potrivit preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, o mare parte sunt mai degrabă imigranţi). Clar că ministrul german al Justiţiei, Heiko Maas, s-a grăbit să declare că teroriştii de la Bruxelles ”nu au nimic de a face cu refugiaţii”.
Ipocrită este reacţia tuturor guvernelor, care nu doar bombardează ţările din lumea a treia, dar şi exportă arme în toate colţurile lumii; cu riscul real ca acestea să ajungă pe mâini greşite. Conform jurnalului ”Der Spiegel”, 2015 a fost un an record pentru exportul de arme din Germania. Doar în prima jumătate a anului, parlamentul a aprobat livrări în valoare de 6,35 miliarde de euro; 587 milioane de euro în ţările arabe şi Africa de Nord – adică exact regiunea din care vine valul imigranţilor.
În loc să-şi facă o autocritică exhaustivă, pentru că serviciile lor secrete şi poliţia au eşuat eclatant – în ciuda tuturor măsurilor de spionare a propriei populaţii, soluţia guvernelor respective este: mai mult control al internetului, reducerea libertăţii de exprimare (împotriva rasismului şi ”islamofobiei”) şi abolirea numerarului. Şi, desigur, încă nişte războaie, ”pentru a lupta împotriva terorismului”.
