Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Opinie/ 1050 de zile și…

Opinie 1050 de zile și nopți de rezistență eroică a ucrainenilor în fața invadatorilor ruși

S-au împlinit 1050 de zile de când invadatorul rus omoară zilnic oameni pașnici din Ucraina – stat suveran și independent, membru-fondator al ONU, frontierele căruia au fost recunoscute internațional, inclusiv de Federația Rusă (FR). Actualul președinte al FR, Vladimir Putin a semnat Tratatul de frontieră între FR și Ucraina (2003), prin care s-a recunoscut, încă o dată, integritatea teritorială a Ucrainei.

În pofida recunoașterii Statului ucrainean și angajamentelor internaționale, luate de FR, începând din 2007, Kremlinul și-a revizuit opiniile privind locul FR în lume și s-a pregătit pentru refacerea teritorială a fostei URSS, Ucraina fiind prima țară pe care rușii de astăzi au dorit s-o înghită. Peninsula Crimeea a fost primul teritoriu ucrainean, anexat de ruși (2014). Iar la 24 februarie 2022 Moscova a început un război de mari proporții împotriva Ucrainei, sub motive false cum că la Kiev este un regim nazist, cum că cetățenii ucraineni de origine rusă ar fi fost cumva marginalizați, cum că dorința ucrainenilor de a fi admiși în organizația politico-militară de apărare NATO ar amenința securitatea FR etc.

Considerând că vor ocupa ușor Ucraina („Kievul cucerit în trei zile!”) conducerea FR a dat greș: ucrainenii au rezistat eroic, apărându-și patria, democrația, independența, dar și valorile europene. Privind Republica Moldova (RM) – ucrainenii real ne apără de invadatorul rus.

Războiul agresiv al FR împotriva Ucrainei a demonstrat că națiunea ucraineană s-a mobilizat exemplar în fața invadatorului străin (având în vedere implicarea militarilor din Coreea de Nord, am putea spune – invadatorilor străini!), că Ucraina are o conducere politico-militară de excepție. Fără nici un dubiu, președintele Ucrainei Volodimir Zelenski este cel mai puternic om politic între liderii politici ai Lumii. Echipa condusă de dânsul este competitivă și face față uriașelor sarcini ce stau în fața Națiunii Ucrainene. Un rol deosebit de important îl are mass-media ucraineană, care nu doar informează corect cetățenii ucraineni, dar și promovează adevărul (care este unul singur; nu pot fi două adevăruri!) despre crimele comise de militarii ruși, despre marile distrugeri comise de artileria, rachetele, dronele etc., aplicate de statul agresor. Mass-media ucraineană nu doar informează ascultătorii/privitorii ucraineni despre ultimele evenimente de pe fronturi, ci și promovează încrederea în victoria Ucrainei în acest război, promovează un spirit optimist în acest sens. Este cazul să-i menționez, în același timp, să le mulțumim reputaților comentatori politici Roman Țâmbaliuc, Maikl Naki, Boris Tizenhauzen, Vadim Șarf, multora altora pentru obolul ce-l aduc la victoria comună. Neobositul și marele actor Iurii Velikii cu sarcasmul și criticile satirice la adresa cotropitorilor ruși, contribuie tot atât de mult ca și o unitate militară aflată pe front. Cuvinte deosebite pentru Mihailo Podoleac, consilier al Cabinetului președintelui V. Zelenski pentru luciditatea gândurilor cu care exprimă interesul și poziția Ucrainei în războiul pe care nimeni nu l-a dorit în Ucraina.

Pe 1 ianuarie 2025 a avut loc un eveniment istoric: Ucraina a închis conductele de gaze naturale ale RF îndreptate spre consumatorii europeni. Era o cerință formulată de mult timp de puterea, dar și opoziția politică (Alexei Gonciarenco, deputat în Parlamentul de la Kiev și alții). Asta pentru că banii obținuți de ruși în urma vânzărilor de gaze naturale erau îndreptați în bugetul războiului Rusiei împotriva Ucrainei.

Regiunea separatistă din RM, controlată de Kremlin, a rămas fără gaze naturale, pe care le primea gratis din FR. L-am ascultat pe conducătorul nerecunoscutei „republici” Krosnoselski. Spune el, că nimeni din RM nu i-a propus nimic privind soluționarea crizei, nu i s-a adresat lui personal, cu vreo scrisoare, demers etc. Întrebare: da cine ești tu, Krasnoselski? Nimeni nu are dreptul să intre în discuții cu un impostor. Pe de altă parte, vina de cele ce se întâmplă în regiunea de est a RM o poartă autoritățile nerecunoscutei „republici moldovenești nistrene”, inclusiv Krasnoselski personal. Conducerea RM a propus diverse variante de soluționare a acestei probleme, create de FR încă în 1992, Tiraspolul, însă, a respins ofertele.

Anatol Petrencu, doctor habilitat în ştiinţe istorice, profesor universitar