Omorul de la Durleşti. Cine şi de ce minte?
Crima de la Durleşti, la fel ca şi cea de la Ialoveni, la fel ca şi multe alte crime îngrozitoare care au zguduit R. Moldova în ultimii ani, nu va fi descoperită decât cu suportul unor forţe divine, dacă am admite că acestea există şi, cumva, cândva, s-ar implica, oferindu-ne un deznodământ al celor întâmplate. Scriu asta după ce, acum câteva zile, presa relata că presupusul asasin al cuplului de îndrăgostiţi de la Durleşti ar fi fost reţinut în Turcia, în urma anunţării acestuia, prin INTERPOL, în urmărire internaţională. La doar două zile de la acest anunţ surprinzător, pe de o parte, şi încurajator, pe de altă parte, constatam că nimeni, dar absolut nimeni în R. Moldova nu poate garanta că presupusul ucigaş s-ar mai afla în detenţie preventivă în Turcia, aşteptându-şi extrădarea. Mai mult, oricine dintre cei abilitaţi ne va spune că procedura de extrădare e una foarte complicată, care depinde, în exclusivitate, de „ţara-gazdă” a presupusului infractor. Şi la Direcţia INTERPOL a MAI nu vom afla mai mult, din simplu motiv că funcţionarii respectivei structuri nu răspund niciodată la telefon.
Apropo, în cazul suspectului reţinut în Turcia, chiar şi procurorii recunosc că informaţia strecurată în presă nu ar fi tocmai exactă, deoarece presupusul identificat de INTERPOL ar fi cel suspectat de comiterea omorului unui cuplu, în septembrie 2010, pe şoseaua Ialoveni, şi nu a cuplului de la Durleşti. Vă mai amintiţi? Era vorba despre o pereche, o tânără de 18 ani şi presupusul său iubit, de 30 de ani, împuşcaţi într-un câmp, aproape de şosea, şi descoperiţi de poliţie la ceva timp după omor? De fapt, potrivit procurorilor, în casa presupusului asasin, reţinut în Turcia, ar fi fost găsite lucruri sustrase de la cuplul omorât în septembrie 2010 şi nu de la tinerii împuşcaţi la 1 august 2011. Ce i-a determinat pe anchetatori să declare în presă că, într-un izolator din Turcia, s-ar afla ucigaşul tinerilor de la Durleşti? „Stilul comun al crimelor comise”, susţin cei care investighează aceste cazuri.
Am încercat să înţelegem dacă cel reţinut în Turcia e persoana despre care se anunţase, încă în mai 2011, că, fiind suspectat de comiterea crimei de la Durleşti, a fost internat, pentru o expertiză, la Spitalul Republican de Psihiatrie, ulterior fiind calificat de specialişti ca persoană lipsită de discernământ, urmând, din această cauză, să rămână închis într-o secţie specializată a acestei instituţii. Deşi era unul dintre principalii suspecţi în comiterea crimei de la Durleşti, anchetatorii nu au reuşit să găsească suficiente probe care ar demonstra că acesta, cu sau fără discernământ, a comis necruţătorul omor.
Şi episodul Inculeţ, fostul student de la Medicină care, anterior, îşi omorâse su sânge rece sora şi nepoţica, fiind internat ulterior la Psihiatrie, de unde a reuşit să evadeze în 2007, nu a fost dus până la capăt. Atâta timp cât Inculeţ e de negăsit, versiunea că el ar fi putut comite crima de la Durleşti rămâne valabilă.
La 5 luni de la închiderea acelui suspect la Psihiatrie, în ziua de 28 octombrie 2011, un şef de la Procuratura Generală declara public despre faptul că omorul de la Durleşti este aproape descoperit. Astăzi, însă, nimeni nu va putea descifra ce a avut în vedere, acum 5 luni, procurorul, dat fiind faptul că acea crimă aşa şi rămâne nedescoperită.
Şi ministrul de Interne, Alexei Roibu, ori de câte ori era luat la întrebări despre ucigaşul de la Durleşti, spunea că deznodământul e aproape, că nu mai e mult până vom afla cine şi de ce a comis acel inexplicabil dublu omor. Sunt sigură, dacă i-am adresa acum ministrului aceeaşi întrebare, am auzi acelaşi răspuns. Nimic mai mult.
Ar fi o chestiune de principiu ca oamenii care au promis şi nu au realizat cele promise să explice ce s-a întâmplat sau să-şi dea demisia pentru faptul că, mai mult de un an deja, ţin într-un stres continuu familia celor doi copii omorâţi, dar şi pe toţi cei care înţeleg că un criminal deosebit de periculos, posibil fără discernământ, se află în libertate. De altfel, un expert în criminalistică îmi explica, în urmă cu câteva zile, că cel mai greu e să descoperi crimele comise fără vreun motiv. Ce motiv ar fi putut avea ucigaşul celor doi copii, ca să le ia viaţa?
Aparent – niciunul. În realitate – doar el ştie.
Aneta Grosu
Aneta Grosu
