Olandezii împotriva Ucrainei
Recent, pe data de 3 aprilie, cetățenii Țărilor de Jos fuseseră invitați la vot cu privire la acordul de colaborare între UE și Ucraina. Înaintea referendumului, presa internațională spera la ”înțelepciunea” olandezilor, avertizând că un ”nu” ar putea periclita serios viitorul UE. Cetățenii au spus un ”nu” hotărât (61,1%), iar participarea la vot, de 32,2%, a depășit pragul necesar de 30%.
După aflarea rezultatelor, s-a încercat relativizarea acestora. Participarea ar fi fost joasă; încă rămâne de văzut cum va reacționa Guvernul Țărilor de Jos, ca și cum referendumurile s-ar face doar de formă. Dacă ne place rezultatul, le validăm; dacă nu, găsim vreun ocoliș juridic pentru a face totuși ceea ce vrem noi, cei de la guvernare. Așa s-a întâmplat și atunci când, în 2005, cetățenii Franței și ai Țărilor de Jos au votat împotriva unei Constituții Europene. Ultima s-a redenumit într-un ”tratat” (Tratatul de la Lisabona), iar irlandezii au fost chemați a doua oară la urnele de vot, după ce în Iunie 2008 respinseseră Tratatul respectiv.
Putem spune că, din contra, participarea în Țările de Jos a fost una enormă, dacă peste 30% din olandezi au mers la un referendum cu o temă atât de periferică pentru ei (la urma urmei, ce importanță are Ucraina în viața cotidiană a olandezilor?). Să ne uităm, de pildă, la rata participării la ultimele alegeri pentru Parlamentul European în 2014: 32,44% în România, 13,05% în Slovacia, 18,02% în Cehia, 24,55% în Slovenia, 25,24% în Croația. Unde au fost atunci vocile care ar fi pus la îndoială semnificația alegerilor respective?!
Acum, Partidul Verzilor din Germania dorește ca, pe viitor, să nu mai existe referendumuri legate de UE, ca să nu fie pus în pericol ”proiectul european”. Nimic nou în acest sens: după două voturi pozitive pentru Constituția UE în 2005 (Spania și Luxemburg) și două negative (Franța și Țările de Jos), au fost anulate referendumurile planificate în Cehia, Danemarca, Irlanda, Polonia, Portugalia și Regatul Unit.
Ca și în cazul crizelor bancare, când guvernul anunţă o ”vacanță” bancară, în timpul căreia băncile sunt închise și nimeni nu-și poate retrage banii, acum se vrea stoparea exprimării votului popular – până când elitele vor lua din nou situația ”sub control”.
Cazul cu Ucraina este mai tragic, deoarece la rădăcina actualului război civil au stat protestele de la Maidan, care, la rândul lor, fuseseră declanșate de nesemnarea de către președintele-oligarh Ianukovici a acordului cu UE. Acum, un segment al alegătorilor olandezi a tras frâna la ambițioasele planuri geopolitice cu pricina. Dar, și din partea Vestului apar tot mai multe semne că guvernul de la Kiev nu are cum să spere la prea multă susținere. Apariția lui Poroșenko în așa-numitele Panama Papers cu operațiuni offshore dubioase nu a fost o pură întâmplare. Poate, în viitor, înainte de a demara proiecte ambițioase de lărgire și parteneriat, ar trebui să fie întrebată populația din UE?
