O istorie despre inumanitate

Aceasta este istoria tristă a Internatului Psihoneurologic din Bălți. Așezat într-o clădire deprimantă la aproape două ore cu mașina de capitală. Acolo, politica, mass-media, bunul-simț și omenia ajung mai încet. Nu, aceasta este de fapt o istorie tristă despre natura umană care urmărește ororile din jur cu apreciere, și nu condamnare. Sau totuși e despre un sistem eșuat care urmărește cruzimea umană și nu intervine?  

Pe 25 mai urmează să aflăm sentința în cazul medicului acuzat de violul a 16 persoane internate în Internatul Psihoneurologic din Bălți. Două victime nu au fost înregistrate oficial în dosar. Procesul a început în 2014, dar abia acum se așteaptă o decizie. Între timp, acuzatul, Stanislav Florea, se bucură de libertate. 18 persoane au dat aceleași mărturii, iar Florea este nestingherit în libertatea-i. Ca oameni corecți, noi nu trebuie să uităm de prezumția nevinovăției, chiar și în condițiile justiției eșuate moldovenești.

Istoria a devenit publică în ianuarie 2013, urmată de un val de reacții în mass-media despre istoriile tragice ale victimelor, despre felul cum au fost violate, cum erau pedepsite dacă se opuneau, despre doi martori decedați, despre avorturi ilegale, dar mai important, despre eșecul unui sistem de a proteja 18 femei cu deficiențe mintale, în mare parte fără familie și rude; despre asistente medicale, procurori și medici complici.

Ca multe alte istorii media, și aceasta s-a pierdut în negura vremii. Eu, la fel, nu am mai urmărit deznodământul.

Trei zile în urmă, a fost scoasă din arhivă o investigație din 2014 scrisă de Ziarul de Gardă. Abia seara, căutând mai multă informație, am realizat că este de doi ani articolul și am căutat o actualizare. Am găsit un interviu cu avocata Violeta Gașițoi în Newsmaker și emisiunea realizată de Viorel Pahomi cu aceeași avocată (un mare mulțumesc lui Viorel pentru emisiune).

Vă îndemn să o priviți. Nu, nu pentru că este o relaxare de vineri. Ba din contră, apare un sentiment de greață, de disperare, de deznădejde. Niciun film făcut de Mungiu împreună cu Lars von Trier și Lenny Abrahamson, nu se compară cu această simplă discuție.

Dacă nu o priviți, vă povestesc eu că astfel de violuri au loc de prin 1998, iar Procuratura a primit plângeri de prin 2003, ba chiar și Ministerul Muncii și Protecției Sociale a știut, dar nu a reacționat. Existau funcționari care făceau controale. Existau plângeri. Însă pentru funcționarii și medicii moldoveni, persoanele cu deficiențe mintale nu sunt oameni, or prin asta se explică declarația unei asistente medicale: uitați-vă la dânsa, e o zăbăloasă. (citat preluat de la avocata fetelor)

Au fost și alți angajați ai instituției care au participat direct la viol. Niciun dosar nu este deschis pe numele lor. Au fost și avorturi ilegale la șapte sau la opt luni. Bunăoară, o mamă a primit copilul învelit în ziar, a mers cu troleibuzul și l-a înmormântat. O mamă, cu deficiențe mintale, violată de propriul medic, naște, copilul i se dă mort pentru înmormântare.

De ce au tăcut femeile? Prizoniere ale propriei minți, prizoniere ale unei instituții, psihologic, ele depindeau de medicul lor. Or mai mult, dacă îndrăzneau să se opună, erau prinse de angelica soră medicală și închise în teribilul bloc doi, unde li se administrau psihotrope.

Doar o ultimă victimă care avea o mamă și o soră, le-a povestit ce i se întâmplă. Acestea au găsit un avocat (pro bono!) și au început procesul de judecată. Poate dacă nu avea familie, nu mai aflam despre aceste orori.

Avem 18 mărturii, avem valuri de furie în mass-media, iar între timp inculpatul, reiterez, este în libertate.

Iar noi, noi, din 2014 până în 2016, trebuie să insistăm pe ideea de prezumție a nevinovăției, pentru că suntem oameni corecți, în timp ce inculpatul își trăiește viața. El se declară nevinovat și spune că probe nu sunt. Alte declarații vor fi publice, doar după ce se pronunță sentința.

De ce se tărăgănează procesul? Sunt trei judecători, fiecare cu agenda lui, ședințele se fac o dată la jumătate de an. Dacă se făceau, fie nu veneau martorii, fie apărătorul inculpatului se îmbolnăvea.

Cu fiecare tărăgănare, inculpatul se bucură de libertate.

Cu fiecare tărăgănare, frica victimelor continuă.

Dacă ești singur pe lume, dacă ești bolnav, rămâi în voia statului, iar statului îi este totuna de tine, ba mai mult, abuzează de tine. O exagerarea? Nu.

Din emisiune mai aflăm că nu doar la Bălți se întâmplă astfel de lucruri. La Cocieri, de asemenea, o femeie a spus că a fost violată. Iar o ministră notorie a declarat: pe cine credeți?! Ele sunt niște persoane bolnave (este evident că pentru acești oameni, persoanele cu disabilități nu sunt oameni, iar pentru mine este evident exact inversul).

La Cocieri, victimele erau supuse muncilor neremunerate de către medici, iar victima care s-a plâns de viol, a decedat. Un accident. Călcată de o mașină. Șoferul era din Transnistria, respectiv condamnări nu sunt.

În atenția publică, doar după prezentarea probelor video, a ieșit la iveală scandalul internatului de la Orhei, unde pe lângă tratament inuman (descris amănunțit în link-ul de mai sus), directoarea lua computerelor donate de organizații internaționale instituției. Procuratura a spus că nu este niciun element de infracțiune!

Mai mult, există rapoarte despre toate instituțiile psiho-neurologice din țară, în care sunt redate toate tipurile de infracțiuni de la tratament inuman și degradant până la folosirea muncii beneficiarilor. Rezultat? NICIUNUL!

Însă să revenim. Unii oameni îmi povestesc despre cum statul acum este condus cu cele mai bune intenții, noi doar nu înțelegem geniul și viziunea. În același timp, un medic acuzat de 16 (18) violuri se plimbă în libertate, iar procurori, asistente medicale și funcționari ai ministerelor, toți complici, își continuă relaxat viața. Este puțin probabil că acest medic va fi condamnat pe viață, dar chiar dacă și este, ce facem cu toți complicii? Cei care au urmărit nestingherit, sau au participat, sau au încurajat? Ce facem cu celelalte instituții de acest gen?

Dragi jurnaliști, eu recunosc că nu întotdeauna vă plac, însă de nenumărate ori am văzut cum puteți strica sau salva viața cuiva. Se poate, indiferent de proprietar, de Est sau Vest, de română sau moldovenească, de pițipoance sau diete, să cerem organizat justiție în acest dosar, condamnarea altor persoane și ordine în astfel de instituții? În ciuda agendelor politice și persoanelor non-grata, se poate de ajuns la o campanie de comun acord, nu?

Există aceste focare de cruzime, inumanitate și degradare, care, dacă continuă, doar se multiplică și se amplifică și niciun fel de bani europeni, proiecte de unire sau discursuri despre schimbarea mentalității nu vor schimba asta. Decât dacă  noi, o să avem măcar o dată principii și valori și nu vom renunța ele.

*Și cântecel. Poate cam cheesy, dar cumva potrivit. 

Vlada Ciobanu