„Noi Ardem Casa!” Editorial de Steven Mark Fisher, Ambasadorul Britanic în Republica Moldova
Dacă ai descoperi că apartamentul sau casa ta ard, ce ai face? Ai suna imediat la pompieri? Sau ai sta deoparte să vezi dacă focul va înceta să mai ardă ca printr-un miracol, iar proprietatea ta s-a restabilit la starea sa anterioară? Eșecul de a acționa acum pentru a aborda criza climatică este ca și cum ai sta în picioare și ai privi cum îți arde propria casă. Pământul este în flăcări și, dacă nu abordăm flăcările, nimeni altcineva nu o va face.
Vestea bună este că alarma de incendiu a sunat bine. În urmă cu șase ani, la Paris, comunitatea internațională a agreat să înceapă o călătorie ambițioasă: reducerea încălzirii globale cu 1,5 și 2°C (grade Celsius). În mai puțin de o săptămână, comunitatea internațională se va reuni din nou pentru Conferința ONU privind schimbările climatice, cunoscută sub denumirea de COP26, care va avea loc la Glasgow, Regatul Unit.
COP26 – care va avea loc în perioada 1-12 noiembrie 2021 – reprezintă un forum de importanță crucială pentru noi toți. Găzduit de Marea Britanie în parteneriat cu Italia, va fi cel mai mare summit desfășurat vreodată în Marea Britanie, cu peste 20.000 de delegați reprezentând guverne, societatea civilă, mediul academic și sectorul privat.
Datorită deciziilor luate deja de multe guverne, lumea se îndreaptă spre un viitor cu emisii reduse de carbon, energia regenerabilă fiind acum cea mai ieftină sursă de electricitate. Dar ritmul schimbării trebuie să accelereze. La nivel global, trebuie să reducem la jumătate emisiile de carbon doar în următorul deceniu, dacă dorim să îndeplinim obiectivele acordului de la Paris. Asta înseamnă a lua măsuri concrete. Dacă dorim să atingem obiectivul de 1,5-2 grade, progresul trebuie să fie liniar, începând de astăzi. Aceasta nu este o sarcină care poate fi amânată la cel de-al 12-lea ceas. Dacă vom face asta, vom eșua și generațiile viitoare se vor întreba cum am putut fi atât de neglijenți.
Ca și gazdă a Conferinței și Președinte al COP pentru anul viitor, rolul Marii Britanii este de a aduce țări și parteneri împreună și de a le oferi platforme de negociere pe care pot colabora pentru a realiza acțiuni într-un respect absolut pentru litera și spiritul Acordului de la Paris. Cele trei priorități ale acestei conferințe sunt următoarele:
Global Net Zero – Vrem să punem lumea pe o cale de a ajunge la zero emisii până la jumătatea secolului, ceea ce este esențial pentru a menține creșterea temperaturii la 1,5°C. Vom folosi COP26 pentru a îndemna toate țările să stabilească obiective de reducere a emisiilor până în 2030, care ulterior să contribuie la zero emisii;
Adaptare și Protecție – Ne vom angaja să ne adaptăm și să ne protejăm comunitățile și habitatele naturale de impactul distructiv al schimbărilor climatice;
Fonduri climatice – fonduri suficiente sunt vitale pentru abordarea crizei climatice. Țările dezvoltate au promis să strângă 100 de miliarde de dolari pe an pentru acțiuni climatice. În Marea Britanie, ne-am angajat să oferim 11,6 miliarde de lire sterline în următorii cinci ani pentru finanțarea schimbărilor climatice.
În pofida presiunilor asupra resurselor și a incertitudinilor politice din ultimii ani, R. Moldova este un exemplu pozitiv despre ce acțiuni trebuie să întreprindă țările. În martie 2020, R. Moldova a devenit a patra țară din lume care și-a prezentat Contribuția Națională Determinată actualizată și mai ambițioasă la Acordul climatic de la Paris (NDC). Prin NDC2, R Moldova și-a sporit ambiția de a reduce necondiționat emisiile de gaze cu efect de seră cu 70% sub nivelul său, din 1990 către anul 2030, în loc de 64-67%, așa cum s-a angajat anterior.
În opinia mea, există multe alte oportunități care trebuie încă descoperite. R. Moldova este binecuvântată cu niște resurse extraordinare: soarele său abundent ar putea fi folosit pentru a produce cantități crescute de energie solară, aducând beneficii nu numai planetei, ci și contribuind la extinderea electricității în toate părțile țării; la fel, există potențial pentru energia eoliană; Pădurile Moldovei, dacă sunt protejate corespunzător, nu numai că vor contribui la absorbția carbonului, ci vor promova și ecoturismul, care ar putea fi o sursă importantă de venituri pentru comunități locale. Sunt mândru că Marea Britanie sprijină R. Moldova în acest efort, contribuind la dezvoltarea turismului rural, a stațiunilor ecologice și a altor tipuri de ospitalitate ecologică.
În același timp, R. Moldova nu este imună la consecințele schimbărilor climatice. Există probleme care trebuie soluționate urgent: degradarea terenurilor agricole; secetele drastice din ultimii cinci ani care au afectat recoltele; și, desigur, situația precară în ceea ce privește nivelul apei din râul Nistru, care asigură cu apă potabilă gratuită aproximativ șapte milioane de cetățeni moldoveni și ucraineni.
Rezolvarea crizei climatice necesită o abordare comprehensivă, dar și creativă. Pe măsură ce ne recuperăm după COVID-19, avem ocazia să ne reconstruim într-un mod care ar pune bazele unei dezvoltări durabile, rezistente și incluzive. COP26 trebuie să pună bazele dezvoltării durabile globale. Cu toții trebuie să acționăm. Acum. De dragul tuturor oamenilor și al planetei pe care toți o numim Casă.