Lukashenka: UE îl sancționează, moldovenii îl finanțează?
Zilele trecute autoritățile europene au decis noi sancțiuni împotriva liderilor din Belarus, din cauza abuzurilor pe care le comite regimul Lukashenka împotriva cetățenilor săi: jurnaliști, activiști, politicieni din opoziție arestați și condamnați fără drept de apel. Tot mai multe persoane sunt reținute și condamnate pentru acțiuni inofensive, cum ar fi purtarea unui drapel alb-roșu sau exprimarea celei mai mici critici regimului. Liderii europeni discută practic în fiecare zi despre ce ar mai putea face ca să ajute cetățenii din Belarus ajunși în impas, dar și cum să descurajeze abuzurile. Deturnarea aeronavei Ryanair în luna mai i-a determinat pe europeni să impună un nou val de sancțiuni împotriva a 78 de persoane și 7 entități economice.
Una dintre măsuri sunt sancțiunile economice și blocajele de călătorie. Adică persoanele implicate în abuzuri și cu roluri de conducere primesc interdicții de călătorie în UE. E oare o problemă pentru un grup de persoane care dispun de mijloace financiare, astfel încât să-și poată procura un mod de viață asemănător cu o vacanță zilnică acasă? Cazurile precedente arată că da, e ceva care îi deranjează. O fi fiind oligarhii și abuzatorii patrioți, fie cei din Belarus, Rusia sau poate chiar cei din Ucraina sau Moldova, însă conturile, imobilele și alte bunuri le păstrează în Europa. Statele europene au decis că nu e loc de distracție, nici de păstrare a banilor pentru persoane care în țara lor ruinează destine. Printre persoanele blocate recent sunt chiar fiii lui Alexandr Lukashenka, membrii familiei extinse, alte persoane apropiate.
Piața UE este cea mai mare piață din lume și există un interes sporit al oamenilor de afaceri de oriunde ca să aibă acces la ea. Totuși, UE decide uneori că nu vrea să accepte o marfă anume, nu pentru că ar avea defecte, ci pentru că autoritățile statului exportator ar fi defecte. Gigantul MAZ e practic cap de listă. Da, e vorba de acel MAZ, cea mai mare uzină de stat din Belarus care produce vestitele mașini, autocare și alte utilaje cunoscute în spațiul ex-sovietic, dar și în alte părți ale lumii. Decizia autorităților UE de a-i bloca este argumentată în felul următor: MAZ este una dintre cele mai mari uzine deținute de stat și o sursă de venit pentru regimul Lukashenka. Mai mult decât atât, este supus sancțiunilor și directorul general al întreprinderii MAZ, Valeri Ivankovici, anul nașterii 1971.
“În poziția pe care o deține, în calitate de director general al MAZ, lui Ivankovici îi revine responsabilitatea pentru detenția angajaților MAZ în interiorul uzinei de către organele de forță, dar și pentru concedierea angajaților care au participat la proteste pașnice. Acesta a fost desemnat, de asemenea, membru al comisiei de amendare a Constituției din Belarus, sub egida lui Lukashenka, susținând în acest fel regimul”.
Acestea fiind spuse, să vedem ce atitudine are oficial Chișinăul față de regimul din Belarus și față de afacerile cu acest regim? Pe lângă tăcerea elegantă a tuturor autorităților privind abuzurile împotriva drepturilor omului la Minsk, aflăm recent că Chișinăul oficial planifică procurarea a 100 de autobuze de la MAZ, urmând să achite întreprinderii de stat de la Minsk vreo 12 milioane de euro, bani publici.
La 27 aprilie, primarul Ivan Ceban anunța cu bucurie că la Chișinău vor fi procurate autocarele de la MAZ, explicația sa fiind că, în urma licitației, oferta celor de la Minsk a fost cea mai convenabilă: un preț mai mic și o garanție mai lungă. Comentariile cetățenilor la acest enunț merită tot respectul. Se pare că ei înțeleg mai bine decât edilul capitalei ce înseamnă o ofertă avantajoasă, explicându-i lui Ceban că nu tot ce e mai ieftin e mai bun, că reputația economică a acestor produse e compromisă. Câteva persoane au întrebat, deloc surprinzător, despre impactul acestor autocare asupra mediului, aducând în atenția publică detalii care fac ca analiza impactului unui mijloc de transport asupra mediului să nu mai poată fie ignorată.
Nu au existat comentarii privind incompatibilitatea operațiunii de transfer de bani publici unei întreprinderi a regimului de la Minsk prin prisma drepturilor omului și a respectului pentru standardele europene. Or, cum poate un stat care are acord de asociere cu UE, care ar angajamente să combată corupția și să respecte drepturile și libertățile cetățenești, să transfere bani publici unui regim corupt care nimicește aceste libertăți? Oare drepturile contează numai la Chișinău? Oare Chișinăul trebuie să vorbească frumos despre drepturi doar în dialog cu Bruxellesul, iar atunci când e vorba de colaborare cu un stat abuzator drepturile pot fi lăsate neobservate? Conferă asta credibilitate Chișinăului sau, dimpotrivă, înseamnă o asociere cu Minskul?
Listele de sancțiuni nu sunt niciodată finale. Cred că e timpul să vorbim despre ele și la Chișinău, înainte ca Bruxelles-ul să ni le pună pe agendă.
