Independenți, umblând prin lume

Pe 27 August, se împlinesc 25 de ani din data în care a fost votată Declaraţia de Independenţă a R. Moldova. Unde suntem? Cum suntem? Ce vor raporta oficialii noştri, care vor ieşi la tribune, microfoane şi în faţa camerelor de luat vederi în data de 27 August 2016? Vor încerca, ca şi mai înainte, să se ascundă în spatele primului parlament sau a guvernelor Druc-Muravschi care, sub controlul străzii, au „construit” acest stat după reguli drepte, dar care, după 1994, a ajuns pe mâini oloage?

Suntem într-un an electoral. Pe 30 octombrie, va trebui să alegem un nou preşedinte. De data aceasta, prin vot universal, cu contribuţia întregului capital electoral al R. Moldova. Speranţele legate de aceste alegeri sunt foarte mari. La fel ca şi riscurile. Unii îşi doresc un preşedinte al lor, cel mai probabil, unul afectat de păcate, ascultător şi care să le facă cheful. Cealaltă parte, mă refer la simplul cetăţean, îşi doreşte, în mod cert, un preşedinte cu dreptate pentru toţi, nu doar din carne, dar şi din oase – bine ar fi un Alexandru cel Bun, un Mircea cel Bătrân, un Vlad Ţepeş, Ştefan cel Mare, Alexandru Lăpuşneanu sau Alexandru Ioan Cuza, înţelept, cu nerv, aureolat de Cultul Onoarei, un suveran cu iubire de Ţară şi Neam şi cu frică de Dumnezeu, care să-i ia în seamă şi pe ei, oropsiţii şi purtătorii de idealuri, care la 1989, 1990, 1991 făcuse, pe jos, zeci de kilometri, unii lăsând, în urma lor, o noapte întreagă de drum ca, după 45 de ani de prizonierat sovietic, să „rupă” apele Prutului, să umple Prutul cu flori şi Piaţa Marii Adunări Naţionale cu Tricoloruri. „Trei culori şi o singură iubire, Românească” atunci şi prin ei s-a născut. Independenţa cu ei şi prin ei s-a făcut. Şi R. Moldova a devenit stat tot cu ei şi prin ei. Şi azi cine sunt? Cine mai ţine cont de ei?

2016 este nu doar un an electoral. Mai e şi unul aniversar. Pe 27 August se împlinesc 25 de ani din data în care a fost votată Declaraţia de Independenţă. Cu acest prilej, Cabinetul Filip a aprobat, încă în aprilie, un Program naţional de acţiuni „Moldova-25”, care vizează mai multe „acţiuni culturale, ştiinţifice, sportive, educaţionale”. Va fi „bătută o monedă comemorativă, vor fi tipărite un şir de mărci poştale aniversare, va fi turnat un film documentar şi editată o nouă ediţie a Enciclopediei „Republica Moldova”, plus o paradă militară pe 27 August, la Chişinău, depuneri de flori la monumentele lui Ştefan cel Mare şi la „Maica Îndurerată”. Asta este, în linii mari, ceea ce spune Programul. Festivism. Ceea ce nu spune Programul, dar era bine să se spună în această zi „de anumit bilanţ”, e ce s-a întâmplat cu independenţa noastră în aceşti 25 de ani, că e vorba, totuşi, de un sfert de veac, în care la putere s-au perindat 4 preşedinţi titulari şi 3 netitulari, 8 „regimente” de parlamentari şi 13 guverne cu mandat deplin. Unde suntem? Şi cum suntem? Ce vor raporta oficialii noştri, care vor ieşi la tribune, microfoane şi în faţa camerelor de luat vederi în data de 27 August 2016? Vor încerca, ca şi mai înainte, să se ascundă în spatele primului parlament sau a guvernului Druc-Muravschi care, sub controlul străzii, au „construit” acest stat după reguli drepte, dar care, după 1994, a ajuns pe mâini oloage? Cine dintre ei îşi va lua îndrăzneala să spună că, după 25 de ani de independenţă, o republică atât de mică şi atât de muncitoare a ajuns pe lista celor mai sărace şi mai prost guvernate state din lume, cu 92-93% din populaţie la limita ori sub limita sărăciei şi cu 7-8% de pungaşi, care se scaldă în lux. Şi niciunul pe cont propriu. Sau poate la realizări vor fi trecuţi cei peste 200 de milionari şi miliardari (declaraţi) în valută străină, printre care şi foşti preşedinţi, şefi de guverne, miniştri, deputaţi… Din R. Moldova, zilnic, îşi iau lumea în cap şi pleacă, prin străinătăţi 100 de persoane sau 1% din populaţie, anual. Se va găsi omul care să spună şi despre asta? Sau despre „jaful secolului”? Evident, nu despre asta va vrea să vorbească mica şi marea noastră burghezie de la guvernare sau din anturajul ei, în ziua de 27 August. Mai degrabă vor căuta să ne amintească că din 1992 suntem membri ai ONU, că din 1995 suntem membri ai Consiliului Europei (dar monitorizaţi şi până acum), că din acest an am ajuns şi membri asociaţi ai UE, cu care suntem în regim liberalizat de vize… Da, suntem. Dar cu foarte mare greu, mai mult cu de-a sila. Dacă nu ar fi existat România, de mult eram, în cel mai bun caz, a doua Belarus. Dar am fi putut fi, de mult, un al „4-lea stat baltic”. Dacă se dorea…

Am frunzărit, cu ocazia evenimentului din 27 August 2016, Constituţia R. Moldova. Mi-a fost interesant să văd ce spune Constituţia şi ce arată viaţa la o distanţă de 25 de ani de la Declararea Independenţei? 1: „R. Moldova este un stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil”. Este? 2: „R. Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui reprezintă valori supreme şi sunt garantate”. Sunt? 3: „R. Moldova nu admite dislocarea de trupe militare ale altor state pe teritoriul său”. Aşa este? 5: „Toţi cetăţenii R. Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice”. Sunt? 6. „Învăţământul de stat este gratuit”. Este? 7: „Minimul asigurării medicale oferit de stat este gratuit” .De când? 8: „Statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent, care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea, lui şi familiei lui, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare”. Îşi bate statul capul dacă mănâncă şi ce îmbracă omul? 9: „Judecătorii instanţelor judecătoreşti sunt independenţi, imparţiali şi inamovibili”. Sunt? 10: „Procuratura reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor…” De când? Şi asta nu e tot. Putem cita încă o serie înreagă de articole din Constituţie, pentru care nu vom avea răspunsuri afirmative. Şi dacă cei veniţi să guverneze nu respectă sau îşi bat joc de Constutuţie, la ce bun tot alaiul ăsta de 27 August, dacă 27 August 2016 nu este mai mult decât un nou an restant pe lista restanţelor faţă de cei care s-au sacrificat la propriu şi la figurat pentru idealurile Independenţei. Şi nu-i vorba doar de primul Parlament sau de primul Guvern, dar şi de cei care au umplut PMAN la Marile Adunări Naţionale.