Hristos, înviat lângă Dodon
În noaptea Învierii, la ora 12.00, când Mitropolitul va striga ”Hristos a Înviat!”, Iisus se va pomeni viu şi cu Igor Dodon sprijinit de el. Igor Dodon va fi obosit, deoarece în Săptămâna Patimilor a fost foarte ocupat, a mers în delegații oficiale, a semnat decrete. A făcut și caritate pe Facebook, împreună cu soţia sa.
”Благодаря фонду Галины Додон «Din suflet», 3-летняя девочка из Кишинева получит шанс преодолеть страшную болезнь”, trâmbiţează o televiziune socialistă, fără să anunţe ce a făcut fondul din sufletul Galinei Dodon pentru acest copil.
Duminică Iisus va fi înviat. Dar Matei, autorul de Evanghelie, se va răsuci necăjit în mormânt. „Tu, dar, când faci milostenie, nu suna cu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii, în sinagogi şi în uliţe, pentru ca să fie slăviţi de oameni. Adevărat vă spun, că şi-au luat răsplata”, scrie în Evanghelia după Matei 6:2.
Milostenia făţarnică nu e peste tot, e concentrată mai mult pe la televizoare şi plătită pe Facebook. Priviţi milostenia lui Ilan Şor: dă pâine de doi lei celor care poartă un card cu numele partidului său. Cardul cu numele Ilan Şor înlocuieşte pentru un sărac flămând icoanele cu toţi sfinţii. Bătrânii, ajunşi la apusul vieţii, n-ar mai vrea nici să trăiască veşnic, nici să reînvie vreodată în aceeaşi Moldova. Tot ce vor – e să nu moară de foame, să moară sătui.
Această pâine costă mai mult de doi lei, dar preţul real e acoperit cu furturi şi taxe exagerate la Aeroport, de exemplu. Dar pentru aceşti bătrâni e târziu, lupta e inegală, nu poate un bătrân bolnav şi flămând să lupte și cu foamea, și cu un Şor corupt, tânăr şi voinic.
Şi Vlad Plahotniuc s-a ocupat de caritate în Postul Paştelui. El are cele mai multe televiziuni, deci şi-a etalat caritatea pe cele mai multe televizoare. A donat cutii cu pamperși viitoarelor mame, ce poate fi mai frumos, mai înălţător? Ce înţelegea evanghelistul Marcu când şi-a scris partea sa de Biblie, spunând: „Isus le-a răspuns: „Făţarnicilor, bine a prorocit Isaia despre voi, după cum este scris: Norodul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine”.
După atâta caritate a liderilor de partide, dar mai ales a celor din partidul de guvernământ, oamenii pleacă în ritm alert din R. Moldova. Învăţătorii lasă clasele la jumătate de an şi emigrează. Medicii lasă bolnavii pe jumătate operaţi şi pleacă. Zilele trecute, la Moldova1, într-o emisiune laudativă despre rostul sindicatelor în viaţa moldovenilor, s-au pronunţat două cifre care m-au făcut să mă gândesc serios la oricare dintre noi, cei rămaşi, în caz că ne îmbolnăvim. Prima cifră a fost comunicată de reporter, care a spus că din sistemul medical au plecat în ultimii ani 5000 de angajaţi. A doua cifră a fost comunicată de către liderul sindicatului lucrătorilor din sănătate, care a spus că în sistem au mai rămas 10.000 de medici. Reiese că o treime deja au plecat. Au rămas două treimi. În fond, au rămas medicii în vârstă, candidaţi la cardurile cu numele lui Şor, pentru care vor sta în rând la pâine de doi lei.
Oamenii din Moldova au ajuns la o mare ananghie: sute de mii au nevoie de caritate, sute de mii au ajuns atât de jos, la limita puterilor fizice, la limita foamei, a suferinţei, încât sunt gata să accepte orice fel de pomană, fie ea şi politică, fariseică, ipocrită, doar să aibă gust de pâine. E o necesitate naţională, corupţia a luat de la toţi, i-a sărăcit pe cei care n-au putut pleca, i-a alungat pe cei care au putut fugi din Moldova.
Urmează câteva zile frumoase la televizor, cu Lumină, caritate, politicieni dăruitori, salvatori, buni creştini. De partea cealaltă a ecranelor, unde politicienii nu ajung să vadă cum trăim, e timpul să punem ceva la cale. O Înviere a luptei cu corupţia, de care s-ar bucura Iisus, Reînviatul, pe care tocmai îl dor ochii de ipocriţii care se sprijină de porţile altarelor, păziţi de bodiguarzi.
PS. Acest text a fost actualizat și este diferit de varianta tipărită.