FreeMoldova: ”Suntem mulți!”
Pentru prima dată în istoria Republicii Moldova, nu s-au mobilizat doar partidele pentru a informa și a îndemna cetățenii să iasă la vot, ci și grupuri de cetățeni. Iar dialogul care s-a creat prin interacțiunea dintre aceste grupuri și ceilalți cetățeni e un semn clar că suntem mulți, și că organizându-ne, putem învinge corupția și corupții. Putem ieși din noroi.
“Mai sunt haiduci în Strășeni?” i-a întrebat cântărețul de muzică pop Pasha Parfeni pe cei 200 de oameni care au venit la concertulDă-i la vot!din orașul Strășeni sâmbătă, 16 februarie. Împreună cu rapper-ul Mani, cântăreața Aliona Moon, artiștii de la Comedy Zebra Show și jurnalista Natalia Morari, Parfeni și echipa sa a organizat zece concerte în diverse localități ale Moldovei, de la Ștefan-Vodă la Edineț, pentru a îndemna oamenii să iasă la vot. “Noi știm că se pune presiune asupra dumneavoastră despre cum să votați. Noi înțelegem că situația dumneavoastră materială vă poate impune să acceptați cadourile care vi se oferă în perioada electorală. Dar cadourile nu vă obligă la nimic. Nu le dați voturile. În cabina de vot, sunteți unu la unu cu conștiința dumneavoastră, sunteți un cetățean liber,” a zis Morari. Publicul nu doar a aplaudat furtunos, ci jumătate a și urcat pe scenă pentru a vorbi cu cei din concert și a le mulțumi pentru ceea ce fac.
Într-o mare de artiști care cântă pentru imaginea unor politicieni compromiși, Parfeni și Mani au demonstrat că se poate cânta în campanie electorală și fără a-ți murdări imaginea. Se poate cânta pentru cetățeni, nu pentru politicieni. Iar publicul a simțit asta.
“De la ce partid sunteți?” am fost întrebați în orașele și satele Moldovei, în timp ce împărțeam ziarele informaționale realizate de mișcarea ”OccupyGuguță” și calendarele satirice elaborate de ”FreeMoldova”. Când le ziceam că nu suntem din partea unui partid, ci doar un grup de cetățeni cărora ne pasă de ceea se întâmplă, li se luminau fețele. “Da mai dați unul și pentru soră / vecini / prieteni,” ne ziceau. Și câțiva polițiști ne-au mai cerut niște calendare pentru oficiu.
Sigur, reacțiile variază de la om la om, de la localitate la localitate. Dar chiar și în orașul Orhei, unde se așteptau la o mare susținere pentru Ilan Șor, tinerii de la OccupyGuguță au găsit mulți cetățeni ale căror fețe se animau când îl identificau pe primarul acestei localități în balaurul cu trei capete, cu miliardul în sac, din calendarele FreeMoldova. Moldova își cunoaște hoții.
Mișcările ”OccupyGuguță” și ”FreeMoldova” sunt neobișnuite pentru că sunt finanțate total din banii cetățenilor, fără granturi și fără ambiții de a deveni partide. Ambele au pornit de la câțiva cetățeni revoltați, în cadrul protestelor de după anularea alegerilor locale din municipiul Chișinău în iunie 2018. Pentru că am înțeles că fără a ne activiza noi, cetățenii, clasa politică actuală va continua să fure. Am înțeles că e timpul să protestăm altfel.
Mișcarea ”OccupyGuguță” e alcătuită din câteva zeci de tineri din Chișinău, iar ”FreeMoldova” – din membri ai diasporei din câteva orașe din Europa. Împreună, în ianuarie și februarie, am parcurs Moldova în lung și-n lat, rugând cetățenii să voteze informat și liber. Ce-am descoperit? Oameni însetați de informație și obosiți de manipulare. Bucuroși să vadă că nu sunt singuri în fața politicienilor.
Nu suntem singuri, dimpotrivă, suntem mulți. Și împreună putem reconstrui țara în care vrem să trăim, și în care să vrem să ne întoarcem. Duminică, avem o mare șansă. Iar de luni, luptăm împreună mai departe. Până construim, vorba cântecului lui Mani și Parfeni, ”O țară ca o floare”.