EDITORIAL Un pas înapoi
Războiul, după cum evoluează lucrurile, este o continuare a practicilor Războiului Rece, căruia Gorbaciov și Busch au crezut, în 1989, la Malta, că i-au pus capacul, dar, de fapt, nu au făcut-o până la capăt. În declarații – da, dar nu și în instituirea mecanismelor de asigurare a încrederii reciproce și garanțiilor de neagresiune.
De la pace până la război nu e decât un pas. Dar de la război la pace?
Nu va fi, sau e puțin probabil să se ajungă la pace în Ucraina, până nu se vor așeza la aceeași masă de negocieri Joe Biden și Vladimir Putin. Zelensky-Putin sunt categorii diferite de „greutate”, ca să se poată „bate” de la egal la egal, mai ales că Ucraina, din câte a anunțat însuși Putin, nu e singura țintă care figurează în planurile sale de război. Sunt gata Putin și Biden să se vadă și să se audă? Sau faceți, totuși, Vladimir Vladimirovici, un pas înapoi și puneți punct războiului împreună cu Volodymyr Zelensky, din momentul în care el a dat înapoi cu mai mulți pași: a renunțat la NATO, a scos problema armelor nucleare, a acceptat neutralitatea…
Sunt 44 de zile de pe 24 februarie, de la începutul incursiunii militare ruse în Ucraina. Și toate de război – un război cinic și stupid, pe care (și asta e cel mai grav) nimeni nu l-a luat la timp în serios, a cărui atrocitate a fost greu de bănuit (popoare cu aceeași identitate, totuși), un război care a reușit să omoare (de o parte și de alta) zeci de mii de oameni, militari și civili, care a distrus și paralizat viața a zeci de orașe și sate, a izgonit din case și a împrăștiat prin lume peste patru milioane de oameni, un război devenit cea mai mare amenințare, după cel de-al doilea război mondial, la adresa păcii globale și care a readus lumea la condiția Războiului Rece, pe care principalii lideri globali ai vremii, Secretarul General al URSS, Mihail Gorbaciov, și președintele SUA, George H. W. Busch, îl desființaseră în 1989 la Malta, angajându-se tot acolo să procedeze la unificarea Europei și la instaurarea unei „ere a păcii” în Europa. Ce-a urmat? A fost dat jos Zidul Berlinului, desființat Pactul de la Varșovia (prototipul NATO pentru lagărul socialist), retrase trupele URSS din Europa Centrală și de Est, dizolvat KAER-ul, desființată URSS și liberalizate frontierele. „Lumea părăsește o epocă și pășește într-alta nouă. Suntem la începutul unui lung drum spre o eră a păcii… Amenințarea cu forța, neîncrederea – toate trebuie să aparțină trecutului… L-am asigurat pe președintele Statelor Unite că nu voi începe niciodată un război împotriva SUA”, declara Gorbaciov într-o conferință de presă, la care Bush a reacționat cu: „Vom transforma relațiile Est-Vest într-o cooperare de durată. Acesta este viitorul pe care președintele Gorbaciov și cu mine l-am început chiar aici, la Malta”.
Relațiile Moscova-Washington încep să cedeze, însă, odată cu 2014. După intrarea Rusiei în Crimeea și Donbas, Kievul pune tot mai insistent problema aderării la NATO, la care Moscova se arată deranjată și cere Casei Albe să nu admită aderarea Ucrainei la NATO și să nu admită extensiile Alianței în Est. Până la urmă, lucrurile au culminat cu ceea ce s-a întâmplat pe 24 februarie. Între pace și război, Moscova a ales războiul.
Războiul, după cum evoluează lucrurile, este o continuare a practicilor Războiului Rece, căruia Gorbaciov și Busch au crezut, în 1989, la Malta, că i-au pus capacul, dar, de fapt, nu au făcut-o până la capăt. În declarații – da, dar nu și în instituirea mecanismelor de asigurare a încrederii reciproce și garanțiilor de neagresiune. Tocmai de asta, probabil, a și ajuns Kievul să pună în fața Rusiei, la negocierile de pace, problema garanțiilor internaționale de securitate, fiindcă noile state postsovietice s-au pomenit, odată cu reconsolidarea militară a Rusiei, într-o situație foarte dificilă. Din câteva considerente. În primul rând, pentru că aderarea la NATO pentru aceste state nu e atât de simplă, costă și durează. Doi: teama Rusiei că aderarea fostelor republici sovietice la NATO ar prezenta un risc pentru securitatea ei. Și trei: lipsa unui statut de securitate pentru aceste state, care, în cazul imposibilității de aderare la NATO, nu pot rămâne în afara unor garanții elementare de securitate. Se discută mult și de mai mult timp în jurul statutului de neutralitate, numai că, în forma în care este, el nu prezintă mari garanții, e mai mult un act formal. Noi avem experiență proprie în acest sens. Valoarea acestui statut e doar pentru protocol. Sau speculații politice. Sau interese laterale. Ar fi să existe acest statut, doar că el trebuie neapărat revăzut, ca să aibă greutate și putere, să prezinte garanții, sub acoperirea, să zicem, ONU. Altfel, e foaie verde. Să vedem până unde va ajunge Ucraina cu acest statut al său de neutralitate și acord de garanții internaționale de securitate. Din momentul în care, la cererea Moscovei, Kievul se obligă să renunțe la NATO, garanțiile de securitate oferite Ucrainei nu trebuie să cedeze ca putere și valoare celor oferite de NATO. Și același lucru trebuie să fie valabil pentru întreg spațiul ex-sovietic, cu excepția, poate, a statelor din CSI, care au propriile structuri de apărare. Deși nu ar trebui să existe excepții. Posibil să fie și alte soluții, nu neapărat neutralitatea. Important e ca ele să poată oferi garanții recunoscute statelor nealiniate la NATO, ca să nu mai poată fi agresate de Rusia, așa cum s-a întâmplat în cazul Ucrainei. Și să fie interzise războaiele.
Și după 44 de zile de la lansarea agresiunii militare în Ucraina, starea generală rămâne una de război, drept că, în primul rând, cu civilii. Sâmbătă a fost deconspirată cea mai odioasă crimă de la începutul războiului, iar marți, la solicitarea președintelui Zelensky, a fost convocat în ședință Consiliul de Securitate ONU, în care s-a discutat despre masacrele comise de trupele ruse în Bucha, regiunea Kiev. Potrivit autorităților ucrainene, după retragerea militarilor ruși, la Bucha au fost descoperite sute de cadavre în subsoluri, pe străzi, în case și fântâni, cu semne violente de moarte: femei, copii, bătrâni, torturați, cu mâinile legate sau gâturile tăiate. Rusia neagă acuzațiile, iar SUA a cerut Consiliului să-i fie retrasă Rusiei calitatea de membru al Consiliului ONU pentru Drepturile Omului. Toată lumea e cu ochii pe Putin și pe ceea ce se întâmplă în Ucraina. Rusia nu spune nimic despre pace.
