Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Editorial/ Traficant de droguri sau…

Editorial Traficant de droguri sau deținut politic?

În ultimii doi ani, noaptea de marți, 11 februarie, ar fi fost prima în care ar fi putut dormi acasă. Cei doi ani trăiți în detenție au lăsat amprente puternice asupra sa. Simte dureri în spatele obosit de patul dur din celulă, are chipul posomorât. Îl dor și mâinile chinuite de dorința neîmplinită de a face ceva în această viață, de a-și îmbrățișa mama sau iubita, de a mângâia creștetul unui copil sau de a mânca liniștit dintr-un călcâi de pâine caldă. La momentul eliberării, acesta nu intuia că libertatea sa va ține doar câteva ore.

A fost deținut de autoritățile separatiste exact doi ani și trei zile, de la 8 februarie 2023 până la 11 februarie 2025, fiind reținut de instanțe ilegale în baza unor acuzații penale lipsite de argumente și probe. De altfel, potrivit experților în drepturile omului, cele mai multe dosare în cazul celor circa 2000 de deținuți din închisorile transnistrene sunt întemeiate pe falsuri, pentru ca, prin șantaj, „justițiarii” de acolo să poată estorca bani de la cei reținuți și de la rudele acestora.

Pe 11 februarie, eliberarea lui Anton Malîșev s-a produs după ce Chișinăul a înaintat pretinselor autorități de la Tiraspol mai multe condiții în contextul soluționării problemei tranzitării gazelor naturale către regiunea transnistreană. De altfel, ani la rând, pentru autoritățile autoproclamate din stânga Nistrului nu au contat demersurile făcute de apărătorii drepturilor omului, care contestau periodic condițiile inumane de detenție a deținuților politici din stânga Nistrului, nu a contat că sănătatea celor deținuți s-a deteriorat constant din cauza condițiilor inumane de detenție, nu a contat că în închisorile separatiste lipsesc cele mai elementare îngrijiri medicale. Această situație a continuat ani de zile și doar în februarie 2025 Tiraspolul a acceptat un dialog, și asta deoarece pentru ei contează șansa de a asigura enclava cu gaze naturale pentru a nu pierde controlul asupra acesteia.

Anton este primul eliberat, acolo, în închisori, rămânând alți deținuți, soarta cărora e la cheremul autorităților separatiste. De ce Malîșev? De ce nu Mihail Ermurachi, cel mai vârstnic deținut de la Tiraspol, și da, deținut politic, care întotdeauna a protestat și s-a opus regimului separatist de la Tiraspol, invocând public că acest regim este ilegal, nerecunoscut și, deci, nelegitim. Cine a decis că Malîșev trebuie să fie primul eliberat?

Întrebări pertinente în contextul în care, în chiar ziua eliberării, acesta a fost reținut de polițiștii R. Moldova, fiind persoană condamnată în 2021 de Judecătoria Chișinău la 8 ani de privațiune de libertate pentru trafic de droguri. Cine a servit Chișinăului această poantă, eliberând un deținut condamnat pentru trafic de droguri în R. Moldova sub pretextul că ar fi deținut politic, revendicat de R. Moldova, alături de alți deținuți care s-au opus regimului de la Tiraspol, fiind închiși ilegal în închisorile din stânga Nistrului, închisori în care nu au acces nici avocații, nici autoritățile de la Chișinău, nici reprezentanții instituțiilor internaționale?

De altfel, condițiile înaintate de Chișinău în schimbul tranzitării gazelor naturale către regiunea transnistreană sunt mai complexe. Vor fi sau nu realizate, în condițiile în care, cel puțin deocamdată, despre termenul realizării acestora nu vorbește nimeni în date și cifre?  Potrivit comunicatelor de presă oficiale, condițiile Chișinăului ar fi următoarele: eliberarea deținuților politici (astăzi nimeni nu dezvăluie numărul exact al celor deținuți de separatiști), rezolvarea problemei Liceului din Rîbnița, păstrarea televiziunii publice a R. Moldova în grila de emisie și scoaterea posturilor de control instalate în 2022, imediat după începutul războiului în Ucraina.

Așa cum nimeni nu ne poate garanta astăzi când anume vor fi realizate aceste condiții, am căutat pe sursele „oficiale” de la Tiraspol să înțeleg cum este tratat acolo acest subiect. În știrile zilei de 11 februarie lipsea orice aluzie la discuțiile cu Chișinăul, la condițiile înaintate de R. Moldova și, eventual, acceptate de Tiraspol. Mai mult, așa-zisul președinte al rmn lansează mesaje de recunoștință în adresa Federației Ruse. „Mulțumesc reprezentanților Ministerului Energeticii al FR pentru ajutor. Vreau să-i calmez pe transnistreni. Republica va fi asigurată cu gaze. Sistemul energetic se stabilizează”, declara pe 11 februarie Vadim Krasnoselski. Niciun cuvânt despre condițiile Chișinăului, despre disponibilitatea R. Moldova de a accepta tranzitarea gazelor către regiunea transnistreană, niciun cuvânt despre soarta deținuților politici și despre perspectivele acestora de a fi liberi.