Editorial Tăcerea care ne omoară
„Unde-i unul nu-i putere/Unde-s doi puterea crește…” („Hora Unirii” de Vasile Alecsandri). Ar fi să fie principalul laitmotiv pentru turul doi al alegerilor prezidențiale, dar puțin probabil.
Alegerile prezidențiale de duminică (20 octombrie) au fost mai mult decât alegeri și altfel de alegeri decât toate celelalte pe care le-am avut de la 1991 încoace. Și nu pentru că la unele secții de votare rândurile erau mai mari sau mai mici decât în alți ani, nici pentru că Rusia a pompat în această campanie zeci de milioane de euro pentru subminarea alegerilor și compromiterea referendumului, nici pentru că criminalul de Șor (cu bani proveniți din Rusia) a mituit peste 150 de mii de alegători pentru alegerile de duminică, nici pentru că în două din raioanele de frontieră cu UE (Ungheni și Cahul, în care ani la rând s-au făcut investiții serioase în proiecte de dezvoltare din partea UE) alegătorii au votat majoritar la referendum împotriva Uniunii, nici pentru că alegătorii din Transnistria au fost la aceste alegeri mai implicați decât mulți dintre cetățenii noștri din dreapta Nistrului, nici pentru că Diaspora a salvat și de data asta alegerile, nici, nici, nici… Până la urmă, toate câte s-au întâmplat contează, nimic însă mai mult decât votul pentru perspectiva europeană a R. Moldova, acest DA din buletinele de vot, care a dat o altă pondere acestui eveniment electoral. În acest sens, ziua de 20 octombrie este începutul unei noi lupte pentru Moldova, care va continua și pe 3 noiembrie, și după.
Au fost un pas înainte alegerile de duminică? Dacă da, pentru cine? Probabil, pentru toți. Așa cum s-a întâmplat și cu Acordul de Asociere cu UE. Era în 2014. Credeți că dacă acum 10 ani Acordul de Asociere ar fi fost scos la referendum, Rusia ar fi procedat altfel decât acum? A fost semnat însă și a rămas. Azi mergem în Europa ca la noi acasă.
Referendumul de duminică, în condițiile unei propagande anti-UE, a fost un succes, un insucces? În tot cazul, fie și la limita așteptărilor, referendumul a trecut, chiar dacă spiritele anti-referendum în societate încă mai rămân (deși trenul a plecat) și vor mai rămâne cel puțin până la validarea rezultatelor plebiscitului de către Curtea Constituțională. Nu asta însă e problema până la urmă. Problema e în subminarea alegerilor de către Rusia. Moscova „a lucrat activ pentru a submina alegerile din Moldova și integrarea europeană a acesteia”, însă „Rusia nu a reușit – după cum demonstrează rezultatele, democrația moldoveană este puternică”, avea să declare în prima zi de după scrutin purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al SUA, John Kirby. Și nu e singura declarație de acest gen din partea partenerilor noștri occidentali. Nu știm dacă este pe atât de „puternică” „democrația moldoveană” cum pare ea de la Washington, dar faptul că R. Moldova a rezistat propagandei subversive a Rusiei rămâne fapt, chiar dacă Moscova neagă implicarea sa în procesul electoral din R. Moldova. Sunt „acuzații fără dovezi” – reacționa luni la prima oră a dimineții Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Externelor ruse. Dovezi? Unde este și ce ocupații are în Rusia Ilan Șor, protagonistul protestelor antiguvernamentale din vara anului trecut de la Chișinău? De ce i-a acordat Rusia azil politic lui Șor, dat de Chișinău în căutare internațională?
Lucrurile trebuie să fie clarificate. Maia Sandu trebuie să-și revadă urgent relația cu dreapta extraparlamentară, iar partidele rămase în afara câmpului electoral și care până acum au stat cumva în expectativă, trebuie să fie convinse să dea voce și să se expună clar (că au și ei alegătorii lor) cu privire la situația electorală. Tăcerea în situația în care suntem este similară unui suicid.
Pe durata ultimului an, Șor a primit periodic „în vizite” mai multe delegații din partea partidelor pro-ruse de la Chișinău. În ce scopuri? Cu o lună înainte de începerea campaniei electorale, Șor a fondat la Moscova Blocul politic „Pobeda” pentru participare la alegerile prezidențiale din R. Moldova. Cum a fost posibil ca Rusia să fi permis unui partid politic din afară să desfășoare activități pe teritoriul Federației? Sau și mai grav: pe 21 octombrie, vorbind despre rezultatele scrutinului, președintele în exercițiu, Maia Sandu, candidata nr. 1 pentru turul doi, acuza faptul că „grupări criminale și forțe străine” au întreprins un „atac fără precedent asupra democrației” din R. Moldova, făcând trimitere la un raport al organelor de drept, care au destructurat în octombrie o rețea creată și finanțată din Rusia de oligarhul fugar Ilan Șor pentru coruperea alegătorilor. Potrivit anchetatorilor, numai în luna septembrie, peste 15 milioane de dolari din bănci rusești ar fi fost direcționate spre R. Moldova.
Și asta nu e totul. Asta e ce a fost. Ce va fi, că lupta pentru R. Moldova continuă. Cu o diferență de peste 250 de mii de voturi în favoarea Maiei Sandu, alegerile au intrat în turul doi, cu Maia Sandu pe filiera pro-UE (42,49%) și Alexandr Stoianoglo, pe filiera filorusă (25,95%).
Lupta în turul doi va fi crâncenă de tot. Rusia va face ceea ce a făcut și în primul tur, că asta știe să facă cel mai bine. Depinde cum vor reacționa organele de forță. Nu știu dacă e posibil să se ajungă până la eliminarea din cursă pentru finanțări externe, dar poate fi. Doi: contează ce se va întâmpla cu rezerva de voturi rămasă după primul tur de scrutin. Maia a apelat alegătorii lui Țîcu, Năstase, Usatîi, Chicu și Ulianovschi să facă front comun cu PAS pentru turul doi, dar deocamdată nu a urmat niciun răspuns din partea celor 5. Trei: una din mizele mai sigure ale Maiei poate fi Diaspora, care ar putea influența inclusiv votul de acasă. Dar nu știu cine ar putea s-o convingă.
Patru: e nevoie ca Maia să vină cu un apel la mobilizare generală. E important să fim o voce, ca la Marile Adunări Naționale. Cinci: concluzie după primul tur de scrutin – lumea încă nu a înțeles riscurile acestor alegeri în cazul în care Rusia reușește să preia controlul asupra puteri centrale (deocamdată prezidențiale) la Chișinău. Lucrurile trebuie să fie clarificate. Șase: Maia Sandu trebuie să-și revadă urgent relația cu dreapta extraparlamentară, iar partidele rămase în afara câmpului electoral și care până acum au stat cumva în expectativă, trebuie să fie convinse să dea voce și să se expună clar (că au și ei alegătorii lor) cu privire la situație. Tăcerea în situația în care suntem este similară unui suicid.
