EDITORIAL Șor în palat, ostaticii în corturi
Oamenii mobilizați de Ilan Șor în corturile din centrul Chișinăului par să facă parte din 2 categorii: unii – zilieri adevărați, cărora nu neapărat le place munca, dar vin, stau un număr anumit de ore, își primesc solda și pleacă, alții – la fel zilieri, dar mai și cred în mesajul de ură distribuit de Șor și de corupții care îl înconjoară. Ambele categorii au drepturile încălcate și trebuie ajutate cât nu e prea târziu. Cum va fi când va fi târziu – descriu în ultimul alineat. Dar să vedem cum și de ce se întâmplă asta.
Reporterii din presa lui Șor prezintă unilateral situația, explicând că e criză și oamenii vor altă conducere, vor să îi conducă Ilan Șor. Reporterii lui Șor nu spun că acesta e fugar, e condamnat, că a fost implicat în furtul miliardului. Astfel, oamenii care din voia celor care au dat licențe TV unor politicieni penali urmăresc televiziunile lui Șor, sunt manipulați ani în șir.
Ce ar fi trebuit să afle oamenii care stau în corturi în centrul Chișinăului, dar nu au aflat? Că, în timp ce ei stau în cele mai subțiri și ieftine corturi și primesc câteva sute de lei pe zi/noapte, Șor locuiește într-un palat pe malul mării. Și nu e singura locuință de lux pe care o deține.
Una dintre ziliere le explica deunăzi reporterilor de la ZdG că Șor dacă va ajunge la guvernare nu va fura, căci el e om de afaceri și are destui bani. Haideți să le explicăm împreună dacă are și de unde are Ilan bani. În ultima declarație de venituri el declară că în ultimul an a avut venituri de 1,5 milioane de lei (80 mii eur) împreună cu soția și acelea sunt trecute în declarația de venit în ruble rusești. Dar are datorii de 107 milioane de lei (5,6 milioane euro) de unul singur. Este acesta un om de afaceri de succes?
Pe la douăzeci de ani Ilan Șor devenise stăpânul din umbră al sindicatelor moldovenești și a vândut, schimbat, abuzat cât s-a putut de averea sindicatelor pe parcursul a cel puțin zece ani. Este vorba tocmai de sindicatele care ar fi trebuit să apere drepturile acestor oameni, dar nu le-a apărat. După sindicate, Ilan Șor a fost implicat în fraude la Banca de Economii. La 27 de ani a devenit chiar președintele Consiliului de Administrație al Băncii de Economii. Nu pe mult timp, pe câteva luni, în 2014, exact când se producea furtul miliardului. În paralel desfășura scheme la Aeroportului Chișinău și la Air Moldova. Nu e nimic de succes aici, sunt fraude peste fraude și Șor nu se va opri, până când justiția nu-l va opri.
După devalizarea băncilor, au început a muri oameni din anturajul său. Apoi Ilan Șor a fugit, dar a continuat, având milioane datorii, să finanțeze un partid și câteva televiziuni. Recent a ajuns, așa îndatorat și aflat la mare depărtare, să preia și televiziunile controlate mai recent de Igor Dodon.
Zilierii lui Șor din centrul Chișinăului nu cunosc aceste lucruri. Unii dintre ei nu vor să le știe, pentru că trăiesc după principiul: nu mă interesează, ei și ce dacă fură, dar ne dau și nouă, toți fură, de ce să nu obțin și eu ceva. Șor, dar până la el și mulți alți politicieni corupți, au obișnuit o bună parte de cetățeni cu faptul că dacă trăiești din furat, nu plătești taxe și te folosești de bunuri cum vrei tu, nu vei păți nimic, nu te pedepsește nimeni. Pentru acești oameni este important să ajungă în vizorul marelui hoț și să i se facă util, ca să-și primească solda și să aibă cu ce-și acoperi sărăcia. În adâncul sufletului ei înțeleg că nu e chiar drept așa, ar vrea poate copiii lor să trăiască altfel, dar ei cred că nu e în puterile lor să schimbe ceva, de aceea acceptă să slujească cu umilință corupților precum e Șor.
Dar există și o a doua categorie de zilieri ai lui Șor, care e intoxicată profund cu credința expusă non-stop la televiziunile acestuia: americanii susțin Moldova pentru că vor să ne ia pământurile, căci pământurile Moldovei ar fi cele mai bogate din lume și americanii nu se descurcă fără bogățiile Moldovei, că Europa susține Moldova pentru că vrea să ne distrugă credința și să ne transforme pe toți în „ghei”, musulmani și oameni fără valori tradiționale.
Acești oameni poartă Biblia cu ei, dar urăsc evreii (uitând că liderul lor e etnic evreu), urăsc tehnologiile, uitând că au un telefon mobil în buzunar, urăsc vaccinurile și știința medicală, uitând că tocmai au fost la farmacie după citramon. Acești oameni au fost manipulați de sovietici, de preoți, de televiziunile corupților și acum au ajuns să fie manipulați de Șor. Acești oameni nu au fost ajutați niciodată de sistemul educațional de stat în baza nevoilor lor educaționale.
Acum, li se spune că războiul rusesc în Ucraina e just și că singura cale de ieșire din impas pentru Moldova e să coopereze cu Rusia pentru că avem nevoie de gaze la iarnă. Majoritatea dintre ei nu se folosesc de gaze, se folosesc de vreascuri și tizâc, dar dacă Șor le spune la televizor că trebuie să vrem gaze din Rusia, ei vor milita pentru gaze. Dacă li se va spune că trebuie să vină Putin să guverneze Moldova, ei vor vota pentru asta.
Este extrem de târziu pentru acești oameni să fie ajutați să analizeze critic informația. Majoritatea dintre ei sunt săraci, nu cred în oportunități, nu cred în stat, cred că cea mai scurtă cale de a supraviețui este să slujească unui politician corupt. E o formă de sclavie politică, după părerea mea. Boierului politic îi convine să îi țină dezinformați, să comită crime nepedepsite și să le dea cîte 200 de lei, urmărind cum aceștia îi pupă mâna. Și acești sclavi văd doar icoana acestuia.
Pe lângă faptul că trebuie să solicităm procurorilor și judecătorilor să grăbească anchetele, deciziile și condamnările personajelor implicate în furturi bugetare, pe lângă faptul că e nevoie urgentă de anchete privind coruperea, sclavia, exploatarea de către politicienii corupți a cetățenilor săraci și dezinformați, pe lângă faptul că legislația trebuie îmbunătățită în așa fel încât penalii să nu poată conduce partide, nici să participe în campanii politice, pe lângă faptul că penalii să nu poată deține televiziuni, radiouri și instituții de mass-media, ar trebui ajutați oamenii din corturi. Cum? Să fie informați sistemic și cu răbdare, despre ilegalitățile care li se întâmplă, despre soluții și despre oportunitatea și posibilitatea de a trăi decent.
De ce trebuie oamenii ajutați cât nu e târziu? Pentru că, dacă mâine, acestor oameni, deprinși cu plata în buzunar pentru exprimarea unor mesaje de ură li se vor da arme în mâini și li se va spune: „plătim mai bine, împușcați pe cei care vor să ne ducă în Europa”, ei vor împușca. Unii pentru bani, alții pentru credința în manipulator. Dictatorul va avea mâinile curate, stând în palat. Zilierii vor vărsa și vor bea sânge din corturi.
Alina RADU