Editorial Scrisoare către Victoraș
Sunt o ziaristă și îți scriu această scrisoare la sfârșitul zilei de 28 ianuarie 2025, după mai mult timp în care am studiat sute de pagini din dosarele ce reflectă conflictele dintre părinții tăi. Aș vrea ca peste 15 ani, când vei împlini deja 18, să poți afla adevărul despre chinurile din copilăria ta. De altfel, nu ești singurul cu o astfel de poveste de viață, iar numele din titlu ar putea fi unul generalizator. În prezent, mulți copii din R. Moldova trec prin aceleași situații, având părinți despărțiți de conflicte sau de migrație, părinți care ani la rând încearcă să-și tempereze nervii, distrugând fărâme de suflet unul altuia.
Cunosc povestea ta în detalii, după ce am fost apelați de apropiații tăi. Știu cât de mult suferi în fiecare zi atunci când ești forțat să te desparți de mama ta. Se întâmplă atunci când instituțiile statului, la cererea tatălui tău, decid să-i aplice mamei tale interdicții de a se vedea cu tine. În aceste zile, inimioara ta devine ca un bob de grâu rupt de pe un spic ce tremură în bătaia vântului. Zilele se contopesc cu nopțile, iar gândurile tale se amestecă în căpșorul mic de copil astfel încât se pare că obosesc și perna, dar nimeni în preajma ta nu vede, nu știe asta.
Sper că peste 15 ani, când poate vei citi această scrisoare pe care ți-o adresez astăzi, când ai doar 3 ani împliniți, vei înțelege de ce zilele tale trec departe de mama, care în această viață nu a comis nicio greșeală în raport cu tine. Ea doar te-a iubit, a luptat ca să fiți împreună și a suferit.
Vine câte o zi în care, printre zăbrelele unui gard metalic, ți se permite să o vezi pe mama. Ai vrea să o îmbrățișezi, să te lipești strâns de sufletul ei, dar tata nu îți permite. Probabil că el nu dorește ca tu să-ți păstrezi sentimentele și atașamentul față de mama ta. Te pregătește de plecare? De o despărțire pentru totdeauna de Moldova, așa încât să nu-ți mai vezi mama vreodată?
Ieri am citit ultima hotărâre a unei instanțe de judecată, în care magistratul decide că mama și buneii tăi de pe mamă ar avea statut de „agresori” într-un nou dosar. Cauza a fost inițiată la cererea tatălui tău, care a solicitat eliberarea unei ordonanţe de protecţie ce l-ar apăra pe el și pe părinții lui de eventualele intervenții ale mamei tale și ale bunicilor tăi materni. Deși, potrivit declarațiilor reprezentanților familiei materne făcute în judecată, cele invocate sunt minciuni, judecătorul a decis satisfacerea cererii și i-a acordat ordonanță de protecție familiei tatălui tău. Decizia a fost luată în lipsă de probe și în situația în care reprezentanții Primăriei (de la locul de trai al tatălui) nu s-au prezentat, deși erau citați, iar cei de la Direcţia generală pentru protecţia drepturilor copilului, fiind prezenți, nu au avut un cuvânt de spus, lăsând la discreţia instanţei de judecată soluţia asupra cererii privind eliberarea ordonanţei de protecţie. Da, să nu uit un detaliu important, poate cel mai important. De când a început acest conflict în instanțele de judecată, în sutele de pagini care reflectă desfășurarea ședințelor periodic se amintește despre o problemă de sănătate pe care ar fi avut-o mama ta după naștere, suportând o depresie postnatală, de care nu mai suferă după ce a urmat tratament și reabilitare. Mă gândesc, oare câți ani ar mai trebui să treacă de la acea problemă de sănătate ca instanțele de judecată din R. Moldova să nu mai facă trimitere la acest episod consumat de ani de zile, inclusiv potrivit expertizelor medicale?
Cum îți spuneam, nu ești singurul care îți consumi copilăria în aceste lupte absurde. Chiar ieri, un fost participant la războiul de pe Nistru ne-a cerut ajutor într-un litigiu nesfârșit în care insistă în instanțe să-și poată, cel puțin, vedea copiii. Chiar dacă a acumulat probe că mama copiilor e violentă și consumă alcool, fiind, de altfel, profesoară școlară, instanțele și autoritățile statului continuă să-l țină departe, respingându-i cererile prin care solicită acces și comunicare cu cei trei copii ai săi.
Să revenim la copilăria ta. Acum câteva zile, buneii tăi au depus o cerere de recurs la Curtea de Apel Chișinău împotriva deciziei din 24 ianuarie 2025. Ei cer „implicarea fermă și urgentă a autorităților competente pentru a stopa abuzurile continue exercitate asupra ta, inclusiv prin utilizarea abuzivă a unei ordonanțe de protecție emise cu grave încălcări ale legii și procedurii judiciare”. Ei argumentează că decizia a fost emisă chiar dacă în instanță au fost depuse dovezi elocvente, inclusiv certificate medico-legale și declarații ale martorilor care confirmă abuzurile comise de tatăl tău în raport cu tine și cu mama ta. Ei amintesc de cazurile în care tata te-a dus peste hotare în mod ilegal, încercând astfel să te ascundă de mama ta și doar în urma intervenției justiției din România a fost obligat să revină în R. Moldova, unde era în vigoare interdicția de a părăsi țara.
După acea depresie postnatală, pe care tatăl tău nu a reușit să o depășească alături de mama, viața familiei voastre a devenit un coșmar. Într-un altfel de stat, cu autorități și legi clare, cu servicii funcționale de asistență psihologică și de mediere a conflictelor, lucrurile nu ar fi degradat în acest hal. La noi, unde justiția mai poate fi manipulată sau cumpărată, drepturile copiilor la fericire sunt valabile doar în acte oficiale.
Sper că peste 15 ani, când poate vei citi această scrisoare pe care ți-o adresez astăzi, când ai doar 3 ani împliniți, vei înțelege de ce zilele tale trec departe de mama, care în această viață nu a comis nicio greșeală în raport cu tine. Ea doar te-a iubit, a luptat ca să fiți împreună și a suferit.
