EDITORIAL Șase posturi TV suspendate. Cu cine ne solidarizăm? 

Au trecut deja câteva săptămâni din momentul în care 6 posturi TV, controlate de politicieni corupți, de persoane afiliate acestora sau de către entități din Federația Rusă, au fost suspendate. În tot acest răstimp, în spațiul public au răsunat mai multe reproșuri în adresa breslei mediatice și a societății civile de media că nu s-ar solidariza, că nu s-ar preocupa de drepturile jurnaliștilor angajați la aceste posturi, că nu ar milita pentru drepturile tuturor reporterilor, ci ar fi selectivi. 

În primul rând, dacă ne uităm la cine sunt proprietarii acestor posturi TV, prima întrebare care îți vine este ce fel de stat avem noi și cum de s-a ajuns ca așa un buchet de proprietari pătați să controleze cea mai mare parte a spațiului audiovizual de la noi? Dar e o întrebare la care, cu toate controversele evidente, se răspunde mai nou cu: dacă legea a permis, înseamnă că au avut dreptul. 

Nu voi intra aici în polemici legale, vreau să atrag atenția asupra aspectelor etice care sunt atât de importante în jurnalism, încât au ruinat sute de cariere și de nume mari, chiar dacă acei reporteri ar fi avut legea de partea lor. Nimeni nu e mai presus de lege, dar iată că în jurnalism etica este mai presus de orice. 

Menționăm că cele 6 posturi nu mai au emisie terestră, dar sunt în continuare foarte active  pe pagini web, alături de o mulțime de alte entități media controlate de Moscova, pe rețele sociale, pe Youtube. Faceți o verificare pe oricare dintre aceste pagini ale celor 6 posturi, comparați ce se scrie pe ele despre Putin, Rusia, despre Ucraina și în ce context e pronunțat cuvântul „război”. Totodată, verificați ce se spune despre corupția din Moldova și despre eroii dosarelor penale legate de furtul miliardului, despre operațiunea „kuliok”, despre averile și interesele lui Șor, Dodon, Furculiță, și, desigur, ale persoanelor cu care relaționează aceștia la Moscova – Putin, fostul procuror Ceaika și cei doi fii ai săi, alte persoane din guvernarea rusă implicată în război. 

Să deschidem și pagina-mamă a NTV Moldova, cea din Rusia. Putin și războiul lui ucigaș din Ucraina e glorificat zi de zi, ocuparea de teritorii străine este considerată normă, uciderea oamenilor din țara vecină e considerată un act de eroism. 

După acest exercițiu devine clar un lucru – nu poți evalua un post TV doar în baza materialelor pe care le publică, nu poți zice: ei bine, postul TV6 e controlat de Șor, dar buletinele de știri sunt corecte, echidistante, se dau opiniile tuturor părților implicate. Întrebarea crucială este – ce fel de subiecte sunt tabuizate, nu sunt abordate deloc, sub nicio formă și dacă subiectele evitate sunt sau nu de interes public, mai mult chiar – care subiecte sunt de un interes public mai mare, cele abordate sau cele evitate?

Desigur că pot să urmeze discuții lungi, cu argumente selectate despre politica editorială a fiecărui post, despre autonomia editorială, despre publicul diferit al fiecărui post care poate nu vrea știri despre război și despre hoții de bănci, dar vrea concerte și voie bună, vrea emisiuni de genul „Hai să ne căsătorim” (Давай поженимся), căci viața și așa e grea și apăsătoare în Moldova. 

Pe tot parcursul celor 30 de ani de existență ai Republicii Moldova instituțiile media susținute de politicieni și de Federația Rusă au fost mereu cele mai mari și mai influente, iar instituțiile media independente au fost mereu mici, puține, aflate mereu în dificultate. Aceste instituții independente au făcut pionieratul la toate muncile jurnalistice grele: au inițiat și au dezvoltat jurnalismul de investigație, au făcut anchete despre corupți, istorii și reportaje despre victime ale sistemului, ale injustiției, ale corupției, ale nepăsării politicienilor, despre victime ale violenței, agresiunilor, traficului de oameni sau de organe umane. Au făcut munca cea mai grea, mai dură, care lasă sechele reporterilor pe viață, din cauza dificultăților de până la și după publicare: amenințări, procese judiciare, oboseală cronică. 

Cum ar putea un jurnalist care a scris ani în șir despre corupția generată de Ilan Șor, Igor Dodon, Vlad Plahotniuc etc., să se solidarizeze cu jurnaliștii care au luat bani de la acești corupți tocmai pentru a nu informa publicul despre crimele lor economice? Și de ce pretind să se numească jurnaliști persoanele care lucrează la instituții de presă, aflate în posesia unor politicieni corupți, anchetați penal, acuzați de spălarea miliardelor sau la instituții media, conduse de entități obscure, aflate într-un stat agresor? Este oare nevoie de acest fel de jurnalism în societate, mai ales în perioada unui război care ne afectează în cel mai dureros mod pe noi toți, pe fiecare cetățean în parte, începând de la securitatea fizică, până la cea economică, financiară și psihologică? 

Marele adevăr vine de la cetățeni. Ei au învățat niște lucruri. Priviți paginile de internet și cele de pe rețelele sociale ale mass-media din Moldova. Proiectele de investigații, paginile de mass-media independente cuceresc tot mai mult și mai mult teren, cresc în audiență rapid. Cea mai semnificativă creștere a audienței proiectelor mediatice independente a început odată cu pandemia și a continuat odată cu războiul rusesc din Ucraina, iar audiența pe internet a posturilor controlate de politicieni obscuri, corupți, fugari scade.

Asta înseamnă că atunci când în societate se întâmplă situații dificile, cetățenii aleg să se informeze de la edițiile independente, în ele au cea mai mare încredere și pe ele se bazează interesul public, iar jurnaliștii care servesc interesul public nu pot lucra la televiziunile politicienilor, nici la cele fondate de entități obscure din Rusia sau din alte state războinice sau cu probleme grave de integritate.