EDITORIAL Retorica exodului intelectual și de ce aceasta trebuie reformată

Când a venit momentul să aleg unde să-mi continui studiile, decizia a fost previzibilă. Am fost parte a majorității colegilor din liceu care și-a început studiile de licență peste hotare. Universitățile olandeze educă mai mulți colegi de-ai mei decât cele din Moldova. Observ însă că această migrație academică este tratată ca o despărțire sau chiar pierdere a cetățenilor valoroși.

Când am plecat, bunica mi-a zis să am grijă să mănânc bine și să-mi găsesc un mire, unchii și mătușile mi-au strecurat câte 100 de lei în buzunar, părinții m-au sărutat pe frunte și au spus o rugăciune în gând. Atunci mi-am dat seama că ei mă îmbarcă într-o călătorie despre care nimeni nu știe dacă mă va mai aduce acasă. Nici eu încă nu știu. Dar aș vrea să cred că pe lângă confortul familiei, Moldova îmi va mai da motive să revin.

Dacă e să luăm în considerație date empirice mai credibile decât statistica colegilor mei, economistul Veaceslav Ioniță vine cu studii în cadrul cărora susține că numărul studenților înmatriculați în universitățile din Moldova s-a înjumătățit în decursul ultimilor 16 ani. Tot acest expert constată că după primul val de migrație de la începutul anilor 2000, a urmat un boom de înmatriculări universitare în Moldova. Ulterior, acest proces s-a revărsat, în baza resurselor financiare familiale, peste hotarele țării. Deci, tinerii care au plecat în străinătate la studii acum 10-15 ani sunt încă tineri profesioniști. La moment, statistica spune că dintre ei, puțini care aleg să revină în țară. Dar eu mă întreb dacă nu este încă devreme să tragem concluzii referitor la îmbătrânirea populației Moldovei și dacă este posibilă anticiparea unui val generațional de tineri care se întorc acasă.

Deși trăim în era globalizării în care se normalizează tot mai mult migrația, în special cea temporară, care nu presupune schimbarea permanentă a țării de rezidență, în Moldova există o traumă colectivă a migrației. Anii 2000, în care bărbați și femei, într-o căutare disperată de resurse materiale, își puneau viața în pericol ca să treacă ilegal granița, reprezintă evenimentele unui trecut neîndepărtat. Migrația anilor 2000 însemna condamnare la o viață trăită în izolare peste hotare, lăsând copiii singuri acasă. Acei copii, de altfel, sunt aceiași care acum, din proprie inițiativă, aleg să facă același drum spre Marea Britanie sau Italia în căutare de oportunități. Din acest motiv, cred că e nevoie de mai mult de o generație ca să ajungem la momentul în care să nu mai simțim un fior colectiv atunci când auzim că pleacă tinerii din țară.Totuși, diferența în cazul nostru, pe lângă legalitatea strămutării, este liberul arbitru de a pleca și de a reveni.

Cu toate acestea, eu propun să încercăm să ne imaginăm o versiune alternativă a acestei despărțiri, să abordăm plecarea tinerilor după principiul legii bumerangului, în speranța că aruncați în lumea mare, aceștia vor alege într-o zi să revină acasă. 

Valul de migrație curent nu este unul forțat de lipsuri de resurse primare în scop de supraviețuire. Acest val e motivat de dorința de căutare a sinelui. Din acest motiv, e necesar să schimbăm percepția mișcării unidirecționale a tinerilor din Moldova și să ne concentrăm, în schimb, pe politici de reintegrare a tinerilor în viața socială, politică și economică a țării. Dacă aceste politici fac apel la conexiunea emoțională a tinerilor cu țara, oferindu-le în același timp oportunități pentru a se dezvolta, se manevrează cursul natural al bumerangului.

Dacă statul și noi, ca societate, vom învăța a utiliza eficient resursele intelectuale de care dispune diaspora țării noastre, atunci vom fi cu un pas înaintea globalizării. Cu investițiile necesare, problema exodului de populație poate fi transformată într-o oportunitate de dezvoltare a țării nu doar prin remitențele trimise acasă. A avea oameni în fiecare colț al globului, studenți ale celor mai prestigioase universități din lume, profesioniști în diverse domenii, este o resursă intelectuală incomensurabilă. Dacă statul nostru nu are încă capacitatea de a educa acești indivizi la nivelul pe care ei îl pot dobândi în străinătate, poate, în schimb, să investească în crearea unui mediu atractiv pentru indivizii cu dor și drag de casă.