Editorial Războiul din Ucraina: la trecut? la viitor?
Pe 24 februarie avem doi ani de la incursiunea militară a Rusiei în Ucraina: un război de agresiune în forță, stupefacția secolului XXI, care a surprins și șocat în aceeași măsură o lume toată – un Barbarosa al lui Putin care trebuia în câteva zile să conducă la capitularea Kievului. Ucraina trebuia fie să revină în sfera de influență a Rusiei și să se raporteze la interesele ei geopolitice în regiune, fie să dispară ca stat.
Moscova a crezut că va reuși să poată repeta în operațiunea ei din 24 februarie precedentul Crimeii – 2014, când „omuleții verzi” ai lui Putin puseseră stăpânire pe peninsulă în timp record, fără prea multe lupte și sacrificii. Operațiunea însă a eșuat. Situația în Ucraina nu mai era cea din 2014. Ucraina nu mai era singură în fața agresiunii ruse. Pusă în fața faptului, Ucraina a intrat într-un război de rezistență și apărare, cu sacrificii și costuri enorme, un război care a perturbat și a pus în mare încurcătură ordinea și stabilitatea în toată lumea, amenințând-o cu un al treilea război mondial.
În anii de după cel de-al Doilea Război Mondial, niciodată nu s-a vorbit atât de mult, cu text deschis, despre probabilitatea unui al treilea război mondial. De aceea poate, anii de după 24 februarie 2022 au fost și sunt în continuare ani tot mai incerți de război – un război tot mai agresiv, stupid și brutal, care a recurs la crime împotriva umanității, cu lagăre de concentrare, care a semănat moarte peste tot unde au ajuns trupele ruse de asalt, un război care, din cauza spiritului revanșist al Rusiei, a fost și rămâne o problemă nu doar pentru Ucraina, ci și pentru tot restul lumii care și-a declarat solidaritatea cu Ucraina în acest război. Pentru această solidaritate, Putin are starea în care este gata să arunce Europa în aer fără nici cea mai mică ezitare. De America nici nu mai vorbim. Nici de statele vecine Ucrainei, care sunt trecute pe lista țintelor imediate în cazul în care nu se ajunge la pace. Și nu doar pentru sprijinul financiar și militar, dar și pentru cel diplomatic, de care a beneficiat, de altfel, și Moscova, pentru că fără implicarea ei negocierile ar fi fost nule.
Kremlinul avertizase de mai multe ori că fără participarea Rusiei orice negocieri în problema războiului și păcii din Ucraina vor fi declarate din start egale cu zero. Altceva e că de doi ani la rând, toate încercările de a convinge Kremlinul să facă pace în Ucraina au eșuat. Să ne amintim aici de inițiativele de pace din partea mai multor state apropiate ca relație și prietenie Rusiei – Turcia, Franța, Germania, Austria, Israel… Lucrurile nu au mers mai departe de varianta de probă. Rusia a boicotat tot. Inclusiv inițiativele de pace ale Bisericii Ecumenice de Constantinopol, personal ale Patriarhului Bartolomeu sau și mai mult, ale Papei de la Roma, Francisc, care în doi ani sistematic a făcut apel și cheamă în continuare părțile în conflict la pace și reconciliere. Este mai ales de remarcat inițiativa Papei de a se implica într-o misiune specială pentru a aduce pacea în Ucraina ori invitația Sa adresată grupurilor de negociatori din partea Ucrainei și Rusiei de a merge la Vatican pentru negocieri. „Fără pace suntem cu toții învinși”, zice Pontificul.
Mulți au auzit, puțini au înțeles. Războiul a continuat să-și facă treaba… Să omoare oameni și să distrugă Ucraina. Nu s-a găsit o formulă de pace pentru războiul din Ucraina nici la Forumurile Mondiale de la Davos (Elveția), Jeddah (Arabia Saudită), New Delhi (India). Nici condamnările la ONU, nici izolarea Rusiei pe plan internațional, nici eliminarea Rusiei din Consiliul Europei, nici sancțiunile economice, nici interdicțiile de călătorie pentru demnitarii ruși și nici amenințarea lui Putin cu Tribunalul Internațional nu au putut determina Rusia să pună capăt războiului în Ucraina. Războiul omoară și azi Ucraina. Putin continuă să-și facă biografie pe contul războiului, pe care să și-o scrie cu sânge.
La doi ani de la începutul agresiunii, nu mă voi apuca de numărat morții, că sunt mulți și de o parte, și de alta, și militari și civili, și plecați (prin lume), și rămași (acasă), mai ales că în cazul războaielor număratul e o chestie arbitrară. Nu mă voi ocupa nici de calculat numărul avioanelor doborâte, navelor scufundate, tancurilor, mortierelor sau cartușelor rămase pe câmpul de luptă. Tot ce este legat de acest război, din tot ce s-a întâmplat până acum, ține de trecutul lui și contează mai puțin, pentru că oricum nu mai putem schimba nimic. Ce este la timpul trecut rămâne la trecut.
Eu voi căuta să număr ceea ce acest război mai cere și așteaptă să i se dea, pentru că asta ar însemna să vorbim despre el și la timpul viitor. Or, asta ar fi să-i dăm o șansă în plus să mai existe. Citesc pe site-urile de știri: acum 5 zile, UE, „în semn de solidaritate, pentru a ajuta poporul ucrainean să reziste războiului”, a decis acordarea unui ajutor economic de 50 mld. de euro. Doi: Ucraina este în așteptarea unei finanțări de 61 mld. de dolari, ajutor militar din partea SUA, pentru a putea rezista agresiunii ruse. Și trei: Vladimir Putin are intenția să facă din Rusia o „putere suverană şi autosuficientă” și a cerut „forţelor patriotice” ale ţării să-şi unească eforturile în faţa „sarcinilor istorice” pe care le are Rusia – anunț făcut de Putin în cadrul unui discurs electoral la Moscova.
Ce înseamnă „sarcini istorice” în cazul Rusiei, e clar. Rusia nu încetează să se vrea mare. Cum arată practic aceste sarcini? „Federația Rusă a mobilizat 500 de tancuri, până la 600 de vehicule de luptă, sute de obuziere și 40 de mii de militari pentru ofensiva de la Kupiansk… și intenționează să ocupe complet regiunile Donețk, Luhansk și o parte din regiunea Harkiv până la râul Oskil…”, spune un raport al Centrului Ucrainean pentru Strategii de Apărare. Ceea ce rămâne neclar e dacă această ofensivă e legată de 24 februarie sau de 17 martie – ziua alegerilor prezidențiale din Rusia. Până la urmă, nu asta contează. Contează că războiul din Ucraina nu are nicio șansă să rămână la timpul trecut.
