Editorial de Gheorghe Erizanu Oamenii încăpățânați ai culturii
Cu ocazia Zilei Naționale a Lecturii (14 februarie), apoi cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții (de Sfântul Gheorghe, stil nou), apoi cu ocazia Zilei Naționale a Limbii Române (31 august), cu ocazia Zilei Naționale a Culturii (15 ianuarie) presa noastră vorbește despre lectură. Deja e bine. Vorbim de patru ori pe an despre lectură, cultură. Acu un deceniu, vorbeam doar o singură dată pe an, pe 31 august. Sau, varianta laxă, trăgeam o horă de Ziua Limbii Române.
În ultimii ani, cultura a reușit performanțe vizibile pentru toți. Scriitorii noștri, în care nu s-a investit nici 0,01% din suma investită pentru promovarea vinului moldovenesc, au reușit să facă export al textelor lor peste hotare. Romanele Tatianei Țîbuleac au apărut în cele mai importante limbi de circulație internațională, iar în Spania sunt cap de afiș al vânzărilor printre librarii de acolo. Romanul lui Oleg Serebrian „Pe contrasens” are o presă excelentă în Polonia. „Orașul promis”, romanul de debut al Valentinei Șcerbani e tradusă în spaniolă, unde primul tiraj s-a epuizat în nici jumătate de an de la apariție. Emilian Galaicu-Păun apare cu poezie (exportul de poezie e ca și exportul de caviar, doar din unele țări e posibil) în Statele Unite. Lilia Bicec-Zanardelli are spectacol montat după romanul „Lagărul 33” (tradus în italiană cu titlul „O dragoste siberiană”) în Italia. Romanul de debut al Lorinei Bălteanu „Legată cu funia de pământ” e tradus în franceză la niciun an de la apariția lui în română. Iar Radu Afrim, unul dintre cei mai importanți regizori, montează la Naționalul din Iași un fragment după romanul Lorinei Bălteanu. Mai devreme au apărut traduceri din Liliana Corobca, Dumitru Crudu, Savatie Baștovoi, Iulian Ciocan. Noua generație de istorici publică cărți la edituri direct în engleză, germană sau franceză. Tamara Cărăuș publică la cele mai importante edituri academice studii și eseuri în engleză.
Literatura română din Basarabia face un export de apreciat. Toate eforturile au fost personale. Bugetul R. Moldova n-a investit nimic în acest export. Legislația R. Moldova n-a făcut nicio favoare acestui export. Adeseori, aceste nume nici n-au intrat în sistemul de valori ale uniunilor de profil. Ar fi incorect să nu amintesc, că, în ultima perioadă, o bună parte din aceste nume au intrat în sistemul de valori ale actualei guvernări (unii scriitori fiind astfel la prima lor recunoaștere oficială de către R. Moldova).
Vestea bună din ultimul an e că în R. Moldova s-au împuținat cenaclurile și s-au înmulțit cluburile de lectură. E o încercare de a schimba balanța veche a vorbei „orice român s-a născut poet” (grafoman) în fiecare copil are șansa să devină un bun cititor, în primul rând.
Lecturile publice ale președintelui Sandu sau ale ministrului Prodan sunt îndemnuri pentru lectură. Orice gest ale persoanelor publice pentru lectură, financiar nu costă bugetul RM nimic, e o șansă pentru a avea o societate mai citită, care să iasă din limbajul de mahala a politicii moldovenești de după 2000. Premierul Recean poate fi văzut la premiere și la lansări de carte, spre deosebire de precedenții, care erau abonați la luptele K1.
Dacă ne uităm în bibliotecile publice, atunci, de 30 de ani, noi nu avem o politică sistemică de aprovizionare cu noutăți editoriale ale bibliotecilor comunale sau școlare. Pentru aprovizionarea sistemică a bibliotecilor publice e nevoie de 30 de milioane de lei anual.
Subvenții în agricultură sunt peste două miliarde lei anual. Recent, doar pentru agricultorii dintr-un singur raion de la nord (Edineț, probabil), Ministerul Agriculturii va oferi 50 de milioane de lei pentru recuperarea calamităților naturale (nu știam că Ministerul Agriculturii e companie de asigurări). Mulți foști premieri și foști miniștri din cei 30 de ani ai R. Moldova sunt mari latifundiari (poate ziariștii de investigații nu știu, dar orice câine din Cimișlia știe ale cui sunt pământurile de acolo). Ion Sturza, care a încercat să intre pe piața culturală prin elfant.ro, caz rar printre foștii oficiali, a intrat în insolvență.
Fondul anual pentru cultură e mai mic de 30 de milioane de lei. Pentru toate domeniile.
Avem șanse să creștem o societate care consumă produse alimentare în fiecare zi și le elimină, la budă cu gadgetul în față. Dacă nu am avea acești oameni ai culturii, care sunt al naibii de încăpățânați. Și rămân pe câmpurile culturii. Poate după 30 de ani va veni și o ploaie.
Gheorghe Erizanu
