EDITORIAL Monștrii creați de psihic și hrăniți de societate. Cum teoriile conspiraționiste afectează atitudinile politice
În cea mai recentă călătorie, în Scoția, am fost ademenită de miturile folclorului scoțian în locul de rezidență al monstrului care bântuie lacul Loch Ness. Pe Nessie nu am întâlnit-o. Totuși, gândul la persistența și evoluția mitului mi-a dat senzația unei conspirații, de parcă întreaga populație a globului, inclusiv creierele emerite ale oamenilor de știință și resursele acestora, a fost implicată în evoluția poveștii.
Anume aceasta este traiectoria teoriilor conspiraționiste – începe a fi o poveste iscată în urma dovezilor insuficiente, dezvoltată prin contribuții externe, ulterior propagată prin apelul pe care îl face la emoțiile societății. Însă, monștrii conspirațiilor contemporane nu au canini cât un antebraț uman și coadă de șase metri, dar ne pot consuma raționamentul dintr-o îmbucătură.
Folclorul scoțian abundă de mituri despre creaturi acvatice, printre care și mult cunoscuta legendă a monstrului din Loch Ness, care derivă încă din sec. al VII-lea. Totuși, istoria a luat amploare în 1933, când tabloidul britanic „Daily Mail” a reinvocat presupusa existență a șarpelui uriaș care populează lacul Scoțian și a delegat vânătorului Marmaduke Wetherell localizarea monstrului. Bărbatul a descoperit presupusele urme ale acestuia, pe care Muzeul Național de Istorie le-a calificat mai apoi ca fiind fabricate cu ajutorul unei umbrele și a unei scrumiere.
Povestea stârnește similitudini cu modul de operare al teoriilor conspiraționiste contemporane în mai multe aspecte. În primul rând, e evident modul în care o simplă legendă este preluată de o revistă și transformată într-o știre de senzație. Teoriile conspiraționiste au făcut parte din viața politică a statelor din cele mai vechi timpuri. Acum însă se folosește chiar și conspirația care duce lipsă de teorie sau dovezi, dar care are ca muniție simple aserțiuni precum „Maia Sandu oferă cetățenie refugiaților sirieni, fiindcă moldovenii pleacă din țară!”. Afirmația nu e conectată cu nicio probă solidă, dar acuzația scandaloasă e suficientă pentru a fi instrumentalizată de opoziție și discutată atât în rândul populației, cât și în cel al politicienilor și jurnaliștilor. Discuțiile, like-urile, distribuirile, chiar și vizualizările pe rețelele de socializare validează și oferă autoritate acestor informații nefondate.
În așa mod, chiar și vocile implicate în combaterea dovezilor neverosimile ajung doar să contribuie la continuitatea teoriilor conspiraționiste. Lupta e deja pierdută în momentul în care știrea își face loc în discuțiile colocviale. În special în 2023, când suntem copleșiți de informație, devine complicat să filtrezi adevărurile sau semi-adevărurile din fiecare noutate. Anume acesta este scopul jurnalismului independent și de calitate – să se asigure că discuțiile se duc pe terenul adevărului, dar nu pe cel al teoriilor conspiraționiste sau al falsurilor, implantând detalii cel puțin exagerate în schema cognitivă a populației.
Cu toate acestea, de unde sunt iscate teoriile conspiraționiste și de ce anume ele au priză la public? Într-un interviu, profesorul Chris French de la Universitatea Goldsmiths, care studiază psihologia anomalistică, a argumentat că există dimensiuni psihologice care indică o predispoziție spre perpetuarea acestor teorii. Una dintre ele este perceperea evenimentelor care ni se întâmplă ca fiind influențate de forțe externe.
Astfel, se dezvoltă poziția de victimă, care derivă din inabilitatea de a controla realitatea. Iar teoriile conspiraționiste sunt adoptate de creier ca mecanism de apărare, pentru a propune niște explicații, fie ele și neautentice, ale evenimentelor cu o complexitate greu de asimilat. Așa se setează prejudecăți cognitive care afectează raționalitatea în momentul când digerăm o informație nouă. De fapt, într-un studiu american s-a depistat că cel puțin jumătate din populație crede în una sau mai multe teorii conspiraționiste dintre cele care au fost prezentate în cadrul investigației, precum originea COVID-19, teoria QAnon sau riscurile utilizării 5G. Astfel de studii încă nu au fost realizate în Moldova, dar instinctul și expunerea socială îmi spune că procentajul nu ar fi mai scăzut decât cel din SUA.
Riscul conspirațiilor este lipsa de analiză nuanțată și logică, acestea fiind înlocuite de o realitate distorsionată, construită pe interese sau pe frici. Ele stabilesc regimuri clare de bine versus de rău, transformând informația conspiraționistă într-o forță politică care, dacă e susținută, perturbă credibilitatea instituțiilor de stat. Contraputerea acestui fenomen rezidă în autoritățile care produc informație de calitate, precum universitățile de cercetare, curțile de justiție sau agențiile media independente. Pe lângă asta, este nevoie de un sentiment democratic unitar puternic care să ne împingă nu doar să ne educăm din surse veritabile, ci să și combatem tentativele de fraudă a domeniului informațional.
Teoriile conspiraționiste creează divergențe în societate încă mai puternice decât polarizarea partizană, fiindcă nu se ciocnesc doar opiniile sau valorile, ci și realitățile diferitor sectoare de populație. Dar realitatea se revendică prin solidaritatea noastră cu argumentele justificate și dovezile fondate. Acesta este modul în care pluralismul politic poate fi redat prin dezbateri calitative de opinie, care, de facto, reprezintă baza democrației.
