Editorial Lumina (și căldura) nu mai vine de la ruși
De câteva zile R. Moldova nu mai primește energie electrică de la Centrala de la Cuciurgan. E important să menționăm că anterior această centrală livra peste 60% din energia electrică necesară Moldovei. Începând cu noaptea de Revelion, nu mai luăm nimic de la această centrală.
Nu ducem lipsă de electricitate. Energie s-a găsit prin mobilizarea resurselor interne, dar și a parteneriatelor cu România. Costurile vor fi diferite, dar avem o alegere clară – dacă nu vrem să plătim mai mult, facem economie; dacă avem din ce plăti, atunci consumăm mai mult, dar oricum trebuie să ne gândim la economie.
În același timp, partea stângă a Nistrului, având sub controlul său o ditamai Centrală de la Cuciurgan, a început anul cu un mare deficit de curent, care se agravează de la o zi la alta. În condițiile în care în regiune nu mai este nici gaz, nu se mai încălzesc blocurile și nu se mai livrează apă caldă, oamenii și-au procurat în grabă aparate electrice de gătit și de încălzit. Dar au început deconectările zilnice de electricitate, cu o durată de câteva ore, astfel încât nici reșourile, nici caloriferele electrice nu își mai pot îndeplini plenar misiunea.
Regiunea transnistreană a fost răsfățată pe plan energetic timp de 3 decenii, primind practic pe gratis gazele și energia prin scheme aranjate de autoritățile F. Ruse, iar datoria pentru consumul de gaze pe fâșia transnistreană era înscrisă pe contul R. Moldova. Dar, tot ce e pe degeaba costă mai mult și trebuie să fie plătit la un moment. Acum, regiunea trebuie să își găsească alte resurse energetice și bani ca să le plătească. Fiecare situație critică vine cu lecții, care, dacă nu sunt învățate, ne fac repetenți și revenim la ele până evoluăm.
Centrala de la Cuciurgan a fost deschisă cu 60 de ani în urmă, fiind construită pe bani publici de către cetățenii Moldovei sovietice de atunci pe teritoriul Moldovei, la hotar cu Ucraina. Era principala centrală care livra energie în regiune. În 1991, după destrămarea URSS, separatiștii transnistreni, ghidați de Rusia, au preluat controlul asupra acesteia, vânzând R. Moldova energie la prețuri de șantaj timp de zeci de ani. Energia se producea din gazele rusești care ajungeau la Cuciurgan prin sondă, traversând Ucraina. Centrala lucra și cu păcură sau cărbune, care la fel erau importate din Rusia.
Prin 2005, pe vremea președintelui Voronin, Centrala a ajuns în proprietatea Federației Ruse, iar șantajul a luat turații. Menționăm că F. Rusă nu a recunoscut niciodată Transnistria ca pe un stat separat, confirmând că regiunea face parte din componența R. Moldova, dar totuși și-a permis să acapareze centrala de la Cuciurgan, încălcând legislația moldovenească.
De fapt, Voronin, dar și premierul Tarlev, ar fi trebuit să riposteze atunci Rusiei că acea centrală e construită de oamenii din Moldova, e pe teritoriul R. Moldova și e ilegal să fie preluată de RAO EĂS. Dar nu au făcut nimic, doar multe alte cedări.
Toate Guvernele R. Moldova au continuat să procure curent de la centrala controlată de ruși de la Cuciurgan: energia de acolo era mai ieftină decât cea de import, iar construcția unei centrale noi pe malul drept nu a fost niciodată o prioritate sau un plan fezabil.
În 2024, Ucraina, atacată ani în șir de către Rusia, a declarat stoparea tranzitului de gaze rusești pe teritoriul său începând cu 1 ianuarie 2025. Ucraina susține că nu mai poate să ofere Rusiei aceste oportunități de îmbogățire prin vânzarea gazelor către statele europene. Prin acele țevi gazele ajungeau și în R. Moldova, și implicit, în regiunea transnistreană. În același timp, Rusia avea un contract valabil de livrare a gazelor către R. Moldova și ar fi putut livra gaze (implicit Transnistriei), prin rețeaua balcanică, dar nu a făcut-o.
Pe parcursul anului 2024, cunoscând despre închiderea tranzitului gazelor rusești, statele europene, inclusiv R. Moldova, au făcut rezerve de gaze de pe piața internațională. Prețurile la piață sunt diferite, astfel încât unii au cumpărat mai ieftin, alții – mai scump, R. Moldova făcându-și rezervele necesare de gaze, dar cu criticile de rigoare că nu a reușit mereu să facă procurări la prețuri bune.
Cu rezervele de energie electrică e mai complicat, dar nu e imposibil. De la 1 ianuarie, R. Moldova a mobilizat piața internă de producere, vreo 15% din necesarul de energie fiind produsă din surse regenerabile, iar circa 50% – importată din România, aceasta fiind mai costisitoare decât energia de acasă. Centrala de la Cuciurgan produce ceva energie electrică pentru regiune în baza unor rezerve de cărbune și păcură, care ar putea ajunge pe câteva săptămâni.
Pe malul drept al Nistrului este cert că avem gaze și energie electrică, deoarece există parteneriate și bani pentru efectuarea plăților. Va fi mai scump, dar acolo unde era ieftin, pur și simplu, nu mai există. Din acest considerent, economia de resurse este mereu benefică, în limita posibilului.
Deci, acolo unde era pe degeaba nu mai este. Acolo unde este – e mai scump. Un nou punct zero, de la care trebuie să pornim fără să privim înapoi. Iar lecția principală este: nu ai curent dacă acaparezi centralele altora, ai curent dacă muncești onest și ai parteneri integri.
