Editorial Jurnalismul blocat
La acest subiect mă gândesc zi de zi. De ce în R. Moldova e tot mai puțin jurnalism veritabil, tot mai puține articole sau programe TV bine documentate? De ce tot mai puține adevăruri reușesc să ajungă în atenția publicului?
Și eu, la fel ca majoritatea colegilor de breaslă, vreau să se termine războiul din Ucraina, să se termine cu pace și cu speranța de revenire la viață a ucrainenilor sufocați de stres și de suferință. Pe de altă parte, mă gândesc la cum ar părea mediile de informare de la noi în lipsa subiectelor despre evoluțiile de pe frontul ucrainean?
Noaptea trecută, 12 explozii s-au făcut auzite la Dunăre, în județul Tulcea. Sursele media din România au transmis imediat, noaptea, știri despre situația de la frontiera cu Ucraina, citând comunicatele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Tulcea. Ce s-ar întâmpla în cazul R. Moldova dacă astfel de explozii ar răsuna în vreo noapte? Cât de repede ar ajunge informația la public? Din ce surse? Nu cunosc exact cum funcționează prin alte părți relația presă-instituții de stat, cu certitudine însă, în R. Moldova, e nevoie de o schimbare în acest sens.
Acum o săptămână, contactam Serviciul de Informații și Securitate (SIS), în adresa căruia expediasem o solicitare de informații (altfel decât în scris instituțiile oficiale nu comunică aproape deloc cu jurnaliștii). Nici un număr de telefon nu era accesibil zile la rând, motiv din care am apelat „Linia verde” și „Linia fierbinte”, despre care responsabilii nu au putut spune care o fi fiind diferența între ele. Le-am comunicat problema și am solicitat alte contacte, la care ar răspunde cineva. Nu am primit alte numere de telefon decât cele indicate pe www.sis.md. Am lăsat contactele ZdG, solicitând să ne telefoneze responsabilul pentru relațiile cu mass-media. În câteva minute am fost contactată. Am solicitat numele persoanei care vorbea cu mine, la care aceasta a zis că, potrivit regulamentelor, pe care nu ea le-a elaborat, nu are dreptul să se prezinte. Așa să fie? Chiar așa? Am crezut că, oricum, e un succes, înregistrând numărul de telefon de la care m-a contactat. Degeaba. Acel număr nu a mai fost funcțional de atunci încoace. Este adevărat, peste câteva zile, am primit răspuns la solicitarea de informații despre un demers al SIS adresat Parlamentului, prin care solicita modificarea Legii telecomunicațiilor, astfel încât operatorii de telefonie mobilă să nu mai comercializeze cartele nepersonalizate, care deseori devin instrumente criminale în mâinile infractorilor. Se întâmpla în 2020. Întrebasem ce a urmat după refuzul Parlamentului de atunci de a modifica legea. Din răspunsul oficial reiese că, de fapt, nimic nu a urmat, deși „problema rămâne în atenția SIS”.
Și alte servicii de presă „s-au modernizat” și nu mai răspund la numerele de telefon anunțate pe site-urile oficiale, dar nici la mesajele expediate pe e-mail sau pe rețelele de socializare. În legătură cu același subiect, publicat acum o săptămână în ZdG, solicitasem informații și de la Inspectoratul General al Poliției (IGP) – despre infracțiunile comise prin intermediul cartelelor telefonice depersonalizate, anchetele și pedepsele aplicate. După mai multe intervenții, am primit un răspuns parțial. După ce am insistat să ni se ofere un răspuns complet, au urmat câteva date formale, care nu schimbau deloc datele cunoscute ale subiectului.
Am mai avut un caz în care un specialist bine informat, după ce discutasem cu el, a rugat să nu utilizăm deloc numele său în lipsa unei aprobări din partea responsabililor pentru relația cu presa. Și responsabilii au refuzat să îi dea acordul, fără argumentare.
În altă instituție, numele căreia îmi este lehamite să-l dau acum, ca și cum au loc reparații, modernizări, motiv din care telefoanele nu mai răspund. Unele au fost schimbate, dar nu și pe site. Presa rămâne în așteptarea unor răspunsuri la solicitările sale, fiind lipsită de posibilitatea de a mai interveni cumva pentru a urgenta expedierea răspunsurilor.
Responsabilii pentru relațiile cu presa ar trebui să cunoască exact pentru cine muncesc. Pentru imaginea instituțiilor angajatoare? Sau pentru informarea publicului?
Termenul în care instituțiile pot oferi un răspuns jurnaliștilor e de 14 zile. Știți câte se pot întâmpla în 14 zile? Peste 14 zile, informația solicitată astăzi pentru un subiect actual poate fi total inutilă, chiar dacă departamente întregi au muncit să adune câteva date solicitate de jurnaliști.
În schimb, toți oficialii cunosc foarte bine normele jurnalismului adevărat, echidistant și nu evită nicio posibilitate de a reproșa presei atunci când nu le este respectat dreptul la replică. Cum să-l respectăm dacă nu avem acces nici la demnitari, nici la funcționari, nici la responsabilii de relația cu presa ori cu publicul? E necesară o schimbare substanțială în acest sens, atât timp cât presa nu s-a transformat definitiv într-o transmițătoare de comunicate oficiale.
