Editorial Familiile de printre morminte
De Blajini, la Cimitirul „Sf. Lazăr” din Chișinău am cunoscut doi copii, de 5 și 7 ani, veniți acolo din satul Piatra, raionul Orhei, împreună cu bunica lor. Copiii, curat îmbrăcați, cerșeau singuri. Bunica îi supraveghea de peste drum, fiind așezată la umbra unui copac, în apropierea mormântului lui Miron Șor, tatăl unuia dintre cei mai bogați „politicieni” din R. Moldova.
Copiii separau cele cerșite în pungi diferite, bucurându-se mai ales de dulciuri. Îi întreb cu cine au venit… Bunica de peste drum răspunde imediat: „Da ce, credeți că i-am lăsat singuri? Am venit împreună de la Piatra, că, deși părinții sunt plecați la muncă peste hotare, oricum nu ne ajunge”, spune femeia. Întreb dacă cei plecați își ajută copiii, cel puțin de la distanță. „Trimit din când în când ce pot, că și ei nu o duc prea bine. Uneori și acolo întârzie salariile. N-avem încotro…”, spune bunica celor doi copii lăsați de părinți acasă, în grija acesteia. Nu cunosc alte detalii despre familia celor doi mici cerșetori, dar știu că cei mai prețioși membri – copiii, au fost lăsați să cerșească în cel mai mare cimitir din Europa pentru a avea ce mânca, cu ce se îmbrăca și pentru a putea crește mari.
Nu erau singurii cerșetori minori. Și bunica nu era singura adultă care a venit însoțită de copii și care a ajuns să-și supravegheze nepoții cerșind printre mormintele unui cimitir în ziua în care se consideră că oamenii sunt mai buni, mai generoși, mai milostivi.
La alt cimitir, în apropierea Chișinăului, un bărbat care venise singur la mai multe morminte ale celor apropiați, copiii fiindu-i plecați demult în străinătate, ne spune amărât că încearcă să găsească un loc la azil pentru soția lui bolnavă care necesită îngrijiri speciale, pe care el nu i le poate oferi. „Vă rog să mă credeți, că și eu nu sunt de fier. Ea are nevoie de îngrijiri zi și noapte. Nu mai pot. Am și plecat împreună la un azil să-i arăt cum trăiește lumea acolo. I-am spus că sunt oameni la fel ca și ea, dar a plâns, plânge foarte des și nu am putut să o las acolo…”, ne spunea omul, încercând să-și motiveze cumva intenția de a-și duce consoarta la azil pentru tot restul vieții. „Copiii ce zic?” – îl întreb confuză. „Ce să zică? Ei nu vor mai reveni încoace, iar să-și ia mama încolo nu pot, dar și pentru ea drumul până peste ocean ar fi deja insuportabil. Am înțeles, în legătură cu problema noastră, că statul nu este pregătit să aibă grijă de bătrânii rămași singuri după ce copiii s-au stabilit departe de casă, întreținându-și familiile de la distanță. Când au plecat, acum 20-30 de ani, părinții lor aveau 50-60 de ani. Acum nu mai sunt cum au fost. Sunt singuri, ca niște străini”, explică omul, amărât că viața l-a adus într-un impas din care nu găsește vreo ieșire…
Din clipa în care întâlnisem acești oameni până la sărbătoarea „Ziua Internațională a Familiei” mai erau trei zile.
De 20 de ani, la 15 mai, comunitatea internațională sărbătorește Ziua Familiei. E un prilej pentru oamenii din mai multe țări ale lumii să arunce o privire asupra propriilor familii și asupra familiilor din preajma lor. Cum arată acestea? Cum trăiesc, cum se iubesc? Cât de rezistente sunt în condițiile migrației? Cum influențează relațiile de familie sărăcia și frica de un eventual război? Cam acestea sunt întrebările la care o zi pe an omenirea caută răspunsuri, chiar dacă, de la un an la altul, genericele sunt diferite: „Familii și noi tehnologii” (2021), „Familii și societăți incluzive” (2018), „Familii, educație și bunăstare” (2017) sau „Schimbarea familiei: provocări și oportunități” (2006). În 2024, genericul zilei de 15 mai a fost „Bunăstarea familiei și schimbările climatice”.
În cei 20 de ani de când avem o zi dedicată Familiei, în R. Moldova, aceasta a fost mereu politizată, răspunzând politicilor promovate de guvernările de la acea vreme. S-au organizat festivaluri, întâlniri ale șefilor de stat cu familiile numeroase, au fost decorate mamele care au dat viață mai multor copii, s-a plantat o alee a bunicuțelor în unul dintre parcurile din Chișinău, încercându-se astfel să i se confere mai multă valoare familiei. În tot acest răstimp însă, s-a vorbit mai puțin despre adevăratele probleme ale familiilor. S-a trecut cu vederea faptul că jumătate din cele circa 18 mii de căsătorii anuale se soldează cu divorțuri, durata medie a căsătoriilor ratate fiind de doar 12 ani.
