Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Editorial/ De ce sunt supărată…

Editorial De ce sunt supărată pe autorități?

Sâmbătă noaptea telefona un cititor bine informat, inteligent la vorbă. Prima sa condiție a fost să-i respectăm confidențialitatea și asta facem. Ne-a spus că este atașat de ZdG, dar că a înțeles între timp că facem o muncă ingrată. „Scrieți, scrieți, scrieți argumentat, uneori curajos, dar problemele rămân. Aveți vreo statistică la câte dintre problemele abordate au reacționat autoritățile?” – ne-a întrebat omul. Am vrut să-l contrazic, dar nu am reușit, pentru că acesta a recunoscut că e foarte obosit și nu mai poate continua discuția. „Muncesc cu ziua, cu ora, la privați. Adun destul de greu de o pâine, dar nu pot trăi decât din munca mea”, ne-a spus omul și a închis. 

Căutam argumente. Voiam să mă conving că acest confident nocturn nu ar avea dreptate, că munca jurnaliștilor nu e chiar atât de ingrată. Vorbeam în gând cu el, căutând articole, experiențe de muncă jurnalistică la care autoritățile au reacționat, soluționând niște cazuri în favoarea unor cetățeni care au nevoie de protecția legii, dar pentru care legea nu funcționează.

Mi-am amintit de Valeria, o tânără din satul Șerpeni, care, sănătoasă fiind pe tot parcursul gravidității, a decedat în spital la scurt timp după naștere („Moartea de după naștere”). Se întâmpla acum doi ani. De atunci, familia Valeriei a tot așteptat rezultatele expertizei, a tot umblat prin instanțe, așteptând ca justiția să spună de ce a decedat fiica lor, lăsându-și orfan 

fiul. Încă nu au aflat, dar după ultima ședință, spune mama Valeriei, le-a devenit clar că instanța o va „acuza” pe decedată de moartea sa. Sigur, urmează contestări în instanțe superioare, cereri depuse la CtEDO, dar toate astea – tot pe seama sănătății familiei îndoliate. 

Și cazul profesoarei din satul Drochia, care, potrivit sătenilor, a fost determinată la suicid, rămâne nesoluționat încă („Știu de ce profesoara din Drochia a hotărât să facă ce a făcut și de ce a făcut asta anume în școală”), deși, imediat după decesul acesteia, erau vehiculate numeroase argumente care confirmau că directoarea școlii a fost forțată să întreprindă acest pas fatal. Cine a avut și mai are nevoie ca acest caz să fie mușamalizat?

Scriam în septembrie despre un viol comis la Rădeni, Strășeni („Radiografia unui viol”). La trei luni de la acel viol, victima, o mamă singură cu doi copii, astăzi nu mai are certitudinea că acest caz va fi anchetat echidistant, iar suspecții, doi dintre care se află în libertate, vor fi condamnați. De ce atâta neîncredere? Pentru că într-un stat de drept, trei luni de zile ar fi fost suficiente pentru identificarea făptașilor, mai ales că probele erau și rămân la suprafață. 

E iarnă, e sfârșit de an, vine Crăciunul. Vili Dubovic, despre care scriam în articolul „De 4 ani, un om fără adăpost suportă infernul sub ochii chișinăuienilor și ai autorităților”, așa și stă în stradă, doarme pe treptele oficiului poștal de pe strada Alba-Iulia din Chișinău, fiind încălzit de câțiva câini care, la fel ca și el, sunt flămânzi, înghețați, fără adăpost și fără perspectiva zilei de mâine. Singurul răspuns al autorităților este că acest om nu acceptă să stea la Centrul de Plasament pentru persoane fără adăpost. Dar nimeni nu poate răspunde de ce, timp de peste 4 ani deja, un om bolnav rămâne în stradă în orice anotimp?

Mai nou, publicam un articol pornind de la o scrisoare expediată în adresa ZdG de către un grup de profesori și părinți din satul Mârzești, raionul Orhei – „Vă scriem de la Mârzești”. Eram solicitați să dezvăluim cazul unui copil care, fiind lăsat în voia sorții de către părinți, a ajuns să fie teroarea satului Mârzești, dar și a localităților vecine. Spargeri de magazine, spargeri de locuințe, devastarea cabinetului directorului școlii – sunt doar câteva dintre ultimele fapte comise de acest adolescent, elev în clasa a 9-a. După publicarea articolului în ZdG și pe www.zdg.md, mai mulți vârstnici din sat insistă ca autoritățile să intervină, deoarece, de frică, ei nu mai pot rămâne în casele lor. Acum două zile, autoritățile s-au convocat. A fost chemată și mama băiatului. Aceasta s-a prezentat și a povestit cât de tare a fost bătută în ajun de fiul său. Am întrebat ieri pe cineva dintre săteni de unde s-a adunat atâta cruzime în acest copil. „A crescut în cruzime și a devenit crud. Tot satul știe cum taică-său, fiind violent în familie, și-a tăiat într-o zi nevasta. Da, a înjunghiat-o și sub ochii copiilor, tot el «a cusut» rana. Cum putea crește altfel acest copil?” – a fost răspunsul. În toată această poveste tragică, știți care e cea mai „serioasă” preocupare a primarului? „Cine a scris la ZdG? Stați fără grijă, că oricum voi afla” – este mesajul edilului localității în care oamenii se tem să mai rămână în casele lor din cauza problemelor unui copil nefericit, care nu a avut de la cine învăța cum să trăiască.

Atunci când vorbim despre libertatea presei, despre implicarea jurnaliștilor în dezvăluirea problemelor de interes public, cine, cum ne poate garanta că eforturile noastre nu sunt zadarnice?