EDITORIAL. De câte cimitire militare mai e nevoie?

Situația în jurul Ucrainei se complică. Tensiunile cresc. Diplomația nu mai prinde. Acuzațiile au cedat locul violențelor. Luni, 21 februarie, președintele Vladimir Putin s-a adresat națiunii și a semnat, la solicitarea Dumei de Stat, decretele de recunoaștere a independenței celor două republici autoproclamate din estul Ucrainei: Donețk și Luhansk, ordonând armatei ruse să intre în Donbas și „să asigure pacea”, iar Externelor ruse – să negocieze stabilirea de relații diplomatice cu cele două entități separatiste.

Ceea ce și-a permis Putin este o încălcare gravă a dreptului internațional. Rusia a trecut la „roșu” în relațiile cu Ucraina. Și nu doar cu Ucraina. Recunoașterea independenței și trimiterea de trupe ruse în cele două enclave proruse au atras după ele critici dure în lume la adresa Kremlinului. Mai multe state occidentale s-au solidarizat cu Kievul și au inițiat noi sancțiuni împotriva Rusiei pentru încălcarea suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei, iar președintele Zelensky a declarat că analizează posibilitatea ruperii relațiilor diplomatice cu Rusia. Ce va urma? Deocamdată, asistăm la ceea ce Casa Albă a numit „debutul invaziei în Ucraina”.

Pacea în Europa nu a fost niciodată o problemă simplă, dar… Dacă în 1945, Stalin, Roosevelt și Churchill au putut sta la aceeași masă, iar în 1989, Gorbaciov și George H.W.Bush s-au putut înțelege la Malta, care ar fi problema să procedeze la fel Putin cu Biden?

Că Putin nu este dispus să se limiteze doar la Donețk și Luhansk, după ce a adunat la granița cu Ucraina aproape 190 de mii de militari și tehnică de război, este clar. Rămâne neclar până unde e pornit să ajungă Kremlinul. Din adresarea sa către națiune, Putin lasă să transpară faptul că invadarea Ucrainei nu e singura lui țintă și că vor urma și altele. Liderul rus de mult nu mai face secret din faptul că refacerea imperiului rus este visul lui de aur.

Putin vrea slavă. E și firesc, din momentul în care, după prăbușirea URSS, a reușit să readucă Rusia pe lista marilor puteri ale lumii. Dar de ce pe calea războiului? Nu mai sunt în grație făcătorii de pace?

În 1999, Putin, pe atunci proaspăt prim-ministru al Rusiei, își croiește drum spre slavă prin războiul din Cecenia, dând prilej de satisfacție rușilor și intrând în grațiile lor ca un distins Robin Hood. În 2008, situația se repetă în Georgia. Cunoaștem cazul: războiul de 6 zile, care zguduise Caucazul și în urma căruia Moscova a defalcat de la Georgia, Abhazia și Osetia de Sud și le-a recunoscut independența. Șase ani mai târziu, în 2014, Rusia intervine militar în Ucraina, anexează Crimeea, destabilizează Donbasul pe motiv că este intolerant cu alogenii și dă startul unui conflict de uzură care, între timp, a ajuns să devină pretext pentru un război total împotriva Ucrainei. Da, Ucraina a fost și rămâne foarte îndatorată față de minoritățile naționale. Politici mai abuzive și discriminatorii în raport cu alogenii s-ar putea să nu existe în niciun alt stat din spațiul ex-sovietic. Și asta se întâmplă cu Ucraina, statul adunat din rupturi teritoriale, în care comunitățile istorice de aici sunt la limita supraviețuirii etnice. Și aici e greu să nu fii de acord cu Putin că ceea ce se întâmplă e crimă, etnocid. Și cu toate astea, nu războiul ar fi soluția de domesticire și intelectualizare a Ucrainei. Războaiele nu rezolvă problemele, ele le complică.

Pacea în Europa nu a fost niciodată o problemă simplă. În februarie 1945, cu trei luni până la încheierea celui de-al doilea război mondial, cele trei mari puteri victorioase – America, Marea Britanie și URSS – se reuneau la Yalta într-o conferință la care se stabilea ordinea de pace în Europa, după cel de-al doilea război mondial. Europa a fost împărțită în zone de influență. Deși părțile căzuseră de acord asupra unei păci durabile în Europa, după un război devastator, care omorâse peste 60 de milioane de oameni, pacea nu rezistă, însă, decât doi ani, din cauza antagonismelor ideologice (comunism-capitalism). În 1947 începea Războiul Rece, care a urcat Europa pe baricade și a ținut lumea 44 de ani în izolare și confruntare.

În 1989, președintele SUA George H.W.Bush și Secretarul General al URSS Mihail Gorbaciov își dau mâna la summitul de la Malta, la care se înțeleg să pună capăt Războiului Rece și să procedeze la unificarea Europei. În analele vremii, summitul de la Malta este trecut ca fiind cel mai important eveniment după Yalta-1945. Vorbind la o conferință comună de presă, cu ocazia evenimentului, M.Gorbaciov remarca: „Lumea părăsește o epocă și pășește într-alta nouă. Suntem la începutul unui lung drum spre o eră a păcii. Amenințarea cu forța, neîncrederea, lupta ideologică și psihologică, toate trebuie să aparțină trecutului… L-am asigurat pe președintele Statelor Unite că nu voi începe niciodată un război împotriva SUA”, la care Bush a reacționat cu: „Putem realiza o pace durabilă, transformând relațiile Est-Vest într-o cooperare de durată. Acesta este viitorul pe care președintele Gorbaciov și cu mine l-am început chiar aici, la Malta”. Se întâmpla în 1989.

La 76 de ani de la Yalta și 32 de la Malta, pacea în Europa ajunge din nou pe muchie de cuțit. Contrar înțelegerilor de la Malta, Rusia și America sunt pe picior de război. În condițiile în care SUA și NATO se extind în Est, Moscova se declară amenințată de Occident și insistă pe o nouă ordine de securitate în Europa – asta, de fapt, fiind și problema conflictului în jurul Ucrainei. „Marea miză a acestei bătălii nu este doar Ucraina, ci Europa și ordinea de securitate în Europa. Adică ce fel de reguli vom avea în materie de securitate de acum încolo? Rămân cele care sunt de 30 de ani și care au fost acceptate și de ruși sau se acceptă reguli noi?”, se pronunță pe marginea problemei Iulian Fota, directorul Institutului Diplomatic Român. Spre regret, părțile nu asta negociază azi în cazul crizei din Ucraina, ci prezența numerică a trupelor ruse la granița cu Ucraina ori sancțiunile impuse Rusiei.

Dacă în 1945, Stalin, Roosevelt și Churchill au putut sta la aceeași masă, iar în 1989, Gorbaciov și George H.W.Bush s-au putut înțelege la Malta, care ar fi problema să facă la fel Putin cu Biden?

Lumea, inclusiv America și Rusia, sunt pline de cimitire militare. Mai e nevoie și de altele?