EDITORIAL Dacă primești sute de dolari stând în cort, primești și ajutor social de la stat?
După publicarea investigației ZdG despre modul în care sunt plătiți protestatarii traficați de Șor, am avut mai multe dileme redacționale. Prima chestiune a fost: cum informăm oamenii dezinformați, cum ajungem cu această investigație la protestatarii mercenari? A doua dilemă a fost despre banii pe care i-au recepționat reporterii de la angajații lui Șor, ce facem cu ei încât integritatea și bunul nume al redacției să nu fie afectate. Dar cel mai mult ne frământă, atât pe noi, cât și pe miile de cititori ai ZdG, ce urmează după expunerea acestor fraude, ce va face statul, cum va rezolva această problemă complexă?
Zilele trecute, în drum spre redacție, m-a oprit în plină stradă un cuplu, care, după ce a mulțumit ZdG pentru tot ce face, a turnat o găleată de revoltă în adresa guvernării: de ce sunt tolerați comercianții de protestatari, de ce nu sunt curmate din fașă procesele de corupere a protestatarilor, de ce oligarhii nu sunt pedepsiți? Apoi au explicat că și ei înșiși, pensionari fiind, au muncit o viață, au plătit taxe, iar acum, află că statul îi tratează în mod egal pe mercenari, hoți și pe oamenii onești. Întrebarea finală a fost: vor primi ajutoare sociale pentru iarnă și cei care stau și primesc sute de dolari în corturile lui Șor? E bine ca oamenii care primesc neoficial sute de dolari din banii furați din băncile moldovenești să mai primească și ajutoare sociale din taxele celor sărăciți?
Mi-a fost greu să răspund în stradă la aceste întrebări. Mi-i greu și acum, scriind acest text, să obțin un răspuns clar. Răspunsul corect ar fi următorul: banii din taxele oamenilor trebuie repartizați just, corect, transparent și echitabil. Oamenii care au venituri de 100 de dolari pe zi nu pot primi ajutoare sociale de rând cu cei care au o pensie ce reprezintă o sumă de 2-3 dolari pe zi. Statul trebuie să ofere ajutoare prioritar celor dezavantajați, vulnerabili, aflați la limita sărăciei.
Aici ajungem la următoarea întrebare: dar cum stabilește statul cine și cât câștigă, ca să stabilească corect cine și cu cât trebuie ajutat? Aici apare marea problemă: în acest stat, pe parcursul a zeci de ani, corupții din sistem au beneficiat de mult mai mult decât angajații integri, iar acest fenomen a generat sentimentul profund de injustiție socială, urmat de migrație, neîncredere în stat și în posibilele schimbări.
Probabil, asistența socială trebuie, în sfârșit, să invoce și criterii de integritate atunci când se acordă ajutoare oamenilor. Probabil asistența socială din fiecare localitate are date despre veniturile ilegale și ar putea aborda problema. Doar că în unele cazuri, cei de la asistența socială sunt chiar ei implicați în distribuirea banilor politici sau a ajutoarelor sociale pe criterii politice. Integritatea este o mare problemă a Republicii Moldova și trebuie încurajată pe toate căile.
Ziceam că și reporterii ZdG au primit bani de la Șor, infiltrându-se sub acoperire, printre grupurile de protestatari. Astfel la redacție au ajuns 1200 de lei: câte 400 de lei pentru 3 „protestatari”. Ca să respectăm normele de transparență și de integritate, redacția și-a informat comunitatea despre acești bani și a cerut sfatul cititorilor despre ce putem face cu ei mai departe.
Cititorii au sugerat mai multe variante. Una dintre opțiuni a fost să donăm ziare din acești bani zilierilor din corturi, ca să se informeze și ei. Adevărul e că reporterii le-au dus ziare cu investigația despre protestatarii-mercenari încă joia trecută, din contul redacției. Dar nu a fost o acțiune simplă. Poliția care păzește mercenarii și ordinea publică în zonă, nu a permis reporterilor să se apropie cu ziare de ei, declarând că această acțiune ar însemna o contramanifestație și ar provoca populația din corturi. Deci, să mergi la oamenii dezinformați cu ceva de citit și de informat poate fi considerat un act rebel, nedorit, poate chiar de agresiune.
Au mai fost sugestii din partea comunității ca să fie procurate abonamente pentru cei din Partidul Șor, sau pentru oamenii din Orhei, sau pur și simplu, pentru oamenii din azilurile de bătrâni. Redacția ZdG va organiza abonarea azilurilor și a bibliotecilor din Orhei din alte fonduri. Pentru transparență și integritate, banii primiți de reporteri de la servanții lui Șor vor fi predați anchetatorilor de la CNA, care investighează faptele dezvăluite de ZdG. Și, desigur, vom urmări în continuare acest dosar până la finalitate.
Cele mai multe dintre comentariile la investigația ZdG despre protestatarii-mercenari apreciază enorm efortul reporterilor, dar sunt urmate de întrebări. Dar ce va urma? Ce fac autoritățile? De ce procesul de cumpărare a protestatarilor continuă? De ce nu este explicată public problema acestor proteste și modul în care urmează să acționeze autoritățile?
Aceste întrebări ne demoralizează și pe noi, căci am tot publicat investigații timp de 18 ani, dar sistemul nu a reacționat întotdeauna adecvat. Acum, avem și o reziliență în acest sens. Vom continua să urmărim subiectele despre corupție până în pânzele albe, deși de lucru e tot mai mult și mai greu: banii spălați în cadrul acestor proteste cel mai probabil provin de la Moscova, sunt aduși pe căi ilegale și distribuiți la fel. Exportul de corupție de la Moscova înseamnă și export de război. De aceea vom urmări și efortul autorităților în elucidarea acestor fraude, căci de la finanțarea corupției la finanțarea războiului e doar un pas.